ARHIVA Power&Politics World

Similitudinile sistemului represiv

April 18, 2016

Aflu,  fără prea mare surprindere recunosc, că deși în mod firesc, procesul civil dintre șefa DNA și jurnaliștii ce ”au atentat la reputația sa”, aceea bună presupun, trebuia să ia sfârșit deja, întrucât pentru antrenarea răspunderii civile delictuale sunt necesare trei condiții cumulative: dovedirea faptei ilicite, dovedirea prejudiciului si dovedirea legaturii de cauzalitate. Una singură dintre aceste condiții dacă nu există, acțiunea se respinge. Nu a fost cazul pentru acțiunea Codruței Kovesi, pentru care, potrivit celor de la Lumea Justiției, ”dovada tuturor elementelor cumulative s-a făcut exclusiv cu un raport al Inspecției CSM de apărare a reputației, instituție care nu are nicio competență prin lege să stabilească răspunderea unor jurnaliști, rapoartele sale fiind unilaterale, fără audierea jurnaliștilor incriminați, fără administrare de probe etc.” Ca atare, lucrurile vor continua iar jurnaliștii vor fi ”executați” în ciuda tuturor apelurilor la rațiune și lege.

Dacă ai curiozitatea și citesti ceva istorie, ai să observi că în anii ’30 comuniștii erau săltați și băgați la închisoare pe baza unor acuzatii inventante și în urma unor procese ridicole în care acuzarea avea sprijinul total și necondiționat al unor așa ziși judecători.

Practica a fost continuată cu succes și în perioada comunistă, începând cu celebrele tribunale ale poporului din anii ’50 până la prăbușirea oficială a regimului comunist din ’89. Despre anii 50 am citit. Anii ’80 i-am trăit, și chiar dacă eram doar un adolescent, zic eu că am perceput corect ce se întâmpla.

Și da, îmi aduc aminte clar cât de împământenită era argumentul de tipul “dacă (l-)au ridicat(-o), înseamnă că e vinovat(ă)! A făcut el/ea ceva, că nu îl/o luau ăștia degeaba!”

Și pentru că nu ne învățăm lecțiile din istorie, suntem condamnați să o repetăm. Decembrie 1989 reprezintă doar un punct de reper în timp, marcând o schimbare de regim politic, dar nicidecum un moment de cotitură privind meandrele justitiei române.

După mascarada aceea de proces în care Ceaușescu a fost condamnat la moarte, o perioadă (relativ scurtă) sistemul instituțiilor de forță a avut o abordare prudentă. Astăzi însă reprezentanții sistemului, au renuntat la păstrarea unor minime aparențe și fără ezitare au început a-și declara public, cu vădită mândrie/aroganță, crezurile. Așa se explică declarația cu “câmpul tactic” ori cea privind “parteneriatul asumat dintre șeful judecătorilor din România și DNA”. Și de aceea avem în continuare procese în care, deși nu au fost prezenti la locul “faptei”, unii oameni sunt învinuiți și găsiți vinovați.

Tuturor celor care bat din palme, chibițând și chițăind fericiți “las’ că e bine!”, le aduc aminte că oarecum similar, în perioada interbelică au început cu comuniștii, după care, rapid, au ajuns să îi ridice și pe adversarii politici, fie ei membrii de partid ori simpatizanți/suporteri ai acelor adversari politici. După război au început cu legionarii, au urmat apoi chiaburii, profesorii universitari pentru ca mai apoi si urgent după aceea s-a extins la toti cei care ar fi avut ceva de comentat contrar politicii de partid ori a regimului. Cum practica nu s-a schimbat, lucrurile astăzi urmeaza fix aceeași linie. De asta m-am indignat când l-au condamnat pe Năstase pe același principiu al lui ”las’ că știm noi”. Nu pentru că-l iubesc pe Năstase, ci pentru că este o dovada clară a unei justitii ineficiente, defecte, corupte.

Și din nefericire, cam tot prin zona asta se explică și comportamentul judecătorilor în procesul Kovesi vs un număr de comentatori/jurnaliști. Știu… vor spune repede unii că ”sunt nesuferitii aceia de la antene, care și ei manipulează publicul, deci pot să crape liniștiți că nu le va simți nimeni lipsa”.  Atrag atenția doar că, inconștient, asta este o urare/dorință autoadresată chiar lor, dintr-un viitor care s-ar putea să fie nu chiar atât de îndepărtat!

Sorin Ardelean