Situația din Iraq se deteriorează: insurgenții islamiști intenționează ocuparea Bagdadului
June 13, 2014
Insurgenţii islamişti se îndreptau vineri din trei regiuni spre Bagdad, după ce şi-au consolidat controlul asupra teritoriilor cucerite în urma unei ofensive fulgerătoare, care a determinat SUA să ia în calcul opţiunea unei intervenţii, în timp ce companiile americane şi-au evacuat angajaţii. Guvernul irakian a pus în aplicare un nou plan pentru protejarea Bagdadului, în faţa avansului rapid al insurgenţilor islamişti către capitală, notează Mediafax.
Combatanţii din gruparea radicală sunită Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care se află la mai puţin de 100 de kilometri de Bagdad, avansează spre capitala Irakului pe străzile aproape pustii, cu magazinele închise, pornind din provinciile al-Anbar, din vest, Salaheddine, din nord, şi Diyala, din est. Într-o înregistrare audio publicată miercuri, unul dintre liderii SIIL, Abu Mohammed al-Adnani, i-a îndemnat pe insurgenţi “să se îndrepte spre Bagdad”, în condiţiile în care gruparea radicală continuă, în paralel, să comită atentate sângeroase. Între timp, în capitală locuitorii sunt îngrijoraţi de înaintarea SIIL, considerată de Washington drept una dintre “cele mai periculoase” grupări teroriste din lume.
Profitând de confuzia forţelor irakiene, care şi-au abandonat posturile, mii de islamişti au preluat începând de marţi controlul asupra oraşului Mosul şi provinciei Ninive, din nord, asupra Tikrit şi a altor regiuni din provincia Salaheddine, precum şi asupra unor sectoare din provinciile Diyala, din est, şi Kirkuk, din nord. Islamiştii controlau încă din ianuarie oraşul Fallujah, aflat la 60 de kilometri vest de Bagdad.
Confruntări puternice aveau loc vineri dimineaţă între armata irakiană şi insurgenţii care, după ce au intrat în provincia Diyala, încearcă să preia controlul asupra capitalei Baaquba, situată la 60 de kilometri de Bagdad.
În faţa lipsei de reacţie a puterii de la Bagdad dominată de şiiţi şi a armatei de a stopa avansul islamiştilor, preşedintele american Barack Obama a declarat că echipa sa de securitate naţională analizează “toate opţiunile”, dar a exclus trimiterea trupelor pentru o intervenţie militară. Un oficial american a evocat însă posibilitatea unor atacuri cu drone. În acest context, şeful diplomaţiei irakiene, Hoshyar Zebari, a admis că forţele de securitate au fost depăşite de situaţie, în special la Mosul.
“Am pus în aplicare un nou plan pentru protejarea Bagdadului”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, generalul Saad Maan, în timp ce insurgenţii se află deja la mai puţin de 100 de kilometri de capitala irakiană.
“Este vorba despre o situaţie excepţională şi orice relaxare va permite inamicului să încerce să atace Bagdadul (..) Trebuie să fim pregătiţi”, a afirmat el.
Potrivit purtătorului de cuvânt, “planul prevede desfăşurarea masivă a forţelor de securitate, consolidarea activităţii serviciilor de informaţii, folosira mijloacelor tehnice – camere de supraveghere, şi o mai mare coordonare cu liderii militari din celelalte provincii”.
“Este de asemenea, necesară creşeterea moralului trupelor”, a afirmat purtătorul de cuvânt, în condiţiile în care majoritatea soldaţilor au fugit sau şi-au abandonat uniformele, în faţa avansului islamiştilor radicali.
Leave a Reply