Soluția conflictului din estul Ucrainei – federalizarea țării și dezvoltarea republicilor separatiste

May 19, 2016

- Cum a fost percepută, în interiorul comunităților islamice din Rusia, decizia Kremlinului de a retrage forțele aeriene din Siria?

Yana Amelina: – Calm și cu înțelegere. Să ne amintim că, înainte de implicarea forțelor aerospațiale militare ruse în Siria, multe binecunoscute figuri ale comunității musulmane din Rusia au emis în cele din urmă o fatwa (concluzii teologice) de interzicere a asocierii și participării coreligionarilor din Rusia în evenimentele siriene de partea grupului terorist ce se auto-intitulează “Statul islamic”. Am spus “în cele din urmă” pentru că unii liderii religioși sunt mai implicați în realitatea imediată și nu în acțiuni de PR cu privire la lupta împotriva răspândirii islamismului radical. Implicarea lor la nivelul comunităților pe care le păstoresc s-a făcut oricum cu mult înainte de intervenția Rusiei contra Statului Islamic și fără a primi instrucțiuni din exterior.

Yana Amelina – expert pentru politici regionale ale FR și secretar-coordonator al Clubului Geopolitic Caucazian.

Rețineți că acest tip de fatwa a fost publicată prima dată în Rusia în mai 2013 (ceea ce înseamnă cu un an înainte de proclamarea “IS”, a “Califatului”) de către Consiliul Religios al Administrației Spirituale a musulmanilor din Osetia de Nord și Alania, al cărui președinte, muftiul Hadjimurat Gatsalov – care chiar a dat un interviu pentru respectabila dvs. publicație (și care, apropo, este inclus în cartea sa Rusia și Islamul: la punctul de atac, publicată în martie 2016). În august 2015, Consiliul Religios al acestei republici emis o altă fatwa, cu referire în mod direct la “IS”. De asemenea, subliniez faptul că Administrațiile spirituale a musulmanilor din mai multe republici, pentru care se pune mai acut problema plecării de militanți în conflictul din Orientul Mijlociu decât în Osetia de Nord (în special, Daghestan și Tatarstan), cum spuneam anterior, au fost  practic mânate  de nevoie la impunerea unei concluzii teologice, iar în Kazan (capitala Republicii Tatarstan) încă se stă în expectativă. O imagine, mai mult sau mai puțin realistă, a percepției comunității islamice din Rusia cu privire la situația din Siria este conturată de rezultatele unui studiu sociologic (realizat în noiembrie 2015 de către BAIKAL Communications Group, cu participarea Clubului Geopolitic caucazian, sondaj comandat de Ministerul Publicațiilor și Informării al Republicii Daghestan (și care, din câte știu, încă rămâne singurul sondaj de acest gen la care are acces publicul larg). În ciuda faptului că studiul a fost realizat doar în Daghestan (republică ce poate fi considerată monoconfesională – integral musulmană), demersul a identificat o serie de tendințe, caracteristice pentru toate republicile cu populație preponderent islamică.

Printre acestea, aș remarca faptul că s-a dovedit că opoziția comunității islamice din Daghestan față de statul rus este exagerată în mod semnificativ, exagerat fiind și rolul factorilor financiari în modelarea atractivității grupărilor radicale islamiste. Majoritatea musulmanilor (52%), contrar declarațiilor nefondate făcute de lobby-ul federal islamic privind respingerea aproape unanimă a musulmanilor, sprijină participarea Rusiei în Siria, și, în plus, consideră că aceasta va îmbunătăți atitudinea comunității islamice față de puterea guvernamentală. Spicuind printre cifre, 14% dintre respondenți nu susțin politica Federației Ruse, sau sunt indiferenți față de această problemă, 21% au considerat că este dificil să răspundă la această întrebare. Cel mai probabil, dificultățile nu sunt reale, respondenții pur și simplu nu au avut nici o dorință de a declara, chiar și în mod anonim, poziția lor. În rândul tinerilor procentul de susținere este de 46%, în timp ce oponenții și indiferenții se ridică la 17%. Dar, în grupa de vârstă 45-59 ani, sprijinul se ridică la 59%, în timp ce în grupul de peste 60 de ani – acordul ajunge până la 64%. Deasemenea, 46% dintre respondenți cred că operațiunea rusă în Siria v-a ajuta la îmbunătățirea relațiilor musulmanilor din Rusia cu guvernul, în timp ce 11% cred că se va înrăutăți, iar 18% – că nu va avea nici un efect. În grupa de vârstă a tinerilor, cei din prima categorie reprezintă 52%.

În același timp, 42% dintre respondenți cred că principalul motiv pentru atractivitatea “IS” este lipsa posibilității de a se exprima pe sine, de a face bani pentru a-și îmbunătăți viața. 32% invocă o ”alfabetizare” religioasă scăzută a tineretului musulman, 21% vorbesc de posibilitatea de a câștiga bani prin participarea în grupuri armate ilegale, 16% cred că aderarea la grupurile teroriste se produce și din lipsa de implicare în munca cu tineretul a liderilor Islamului tradițional, 10% recunosc capacitatea de persuasiune a propagandiștilor radicali, 8% – a ideii califatului sub conceptul de ”stat al dreptății absolute” (printre aceștia, tinerii reprezintă 14%). Și numai 6% consideră atragerea către radicalism un rezultat al încălcării drepturilor musulmanilor din Federația Rusă.

În ceea ce privește pe aceștia din urmă, 57% din populația din Daghestan (atât tineri cât și maturi), este convinsă că în Federația Rusă comunitatea islamică se dezvoltă în mod liber în cadrul legislației în vigoare. Cu toate acestea, faptul că musulmanii se confruntă cu probleme și dificultăți este invocat de 22% din cei intervievați și aproape la fel de mulți nehotărâți. Cei care vorbesc despre dificultățile  lor amintesc de restricții impuse musulmanilor cu privire la purtarea hijabului, etc. Studiul arată că comunitatea musulmană din Daghestan se ghidează în primul rând cu normele și cerințele Islamului tradițional (34%). Aproape un sfert dintre locuitorii Republicii caucaziene consideră decisive cerințele și standardele aplicabile structurilor religioase în toată Rusia, și doar 13% cred că musulmanii locali sunt afectați de evoluția situației în comunitatea islamică la nivel mondial (cu toate acestea, tinerii reprezintă aproape jumătate dintre aceștia). Acest lucru reduce baza speculațiilor propagandistice pe aceste teme, subliniind domeniile prioritare clare de interes pentru agențiile de aplicare a legii, organizațiile sociale și structurile religioase menite să se ocupe de prevenirea extremismului.

 Dat fiind faptul că, pentru al doilea an, reprezentanții agențiilor de aplicare a legii vorbesc despre 1700-2000 de oameni din Rusia care s-au alăturat “IS” (această cifră stagnează), putem afirma cu încredere că popularitatea ideilor radicale islamice nu este atât de mare în rândul musulmanilor ruși cum și-ar dori unii porniți să umfle “focul lumii islamice.” De fapt acest lucru este demonstrat și de ”moartea” interzisei organizații teroriste ruse intitulate “Emiratul Caucazului”, organizație activă în anii 2000 în Caucazul de Nord. Organele de putere lucrează atent și strict cu persoanele care se întorc din Orientul Apropiat (după participarea la activitățile islamiste – n. tr.), arestându-i direct la granița FR. Combatanții radicali și simpatizanții ISIS riscă să fie pedepsiti cu mulți ani de detenție, și organele de justiție nu ezită cu aplicarea acestor pedepse. Încercările de a transfera instabilitatea Orientul Mijlociu pe teritoriul rus în ansamblul său nu au reușit, cu toate că, din păcate, unele incidente încă apar și sunt probabil să apară și în continuare; nu putem vorbi de eliminarea completă a amenințării teroriste. Totuși curățirea la maxim a “câmpului islamic” de buruienile ideilor extremiste – este în interesul nu numai al statului rus, dar și, în primul rând, a comunității musulmane pe care o înțelege.

Implicarea forțelor militare în Siria, între timp, continuă – deși la o scară mai mică a armatei, dar cu acces la diferite niveluri de abordare. Un exemplu perfect a fost concertul susținut de Orchestra simfonică a Teatrului Mariinsky sub bagheta lui Valery Ghergiev în situl antic al orașului Palmyra, după eliberarea acestuia din mâinile teroriștilor. Spre deosebire de necrofila “IS” și păpușarii lor din Occident, Rusia consideră că Orientul Mijlociu poartă o mare zestre de cultură, lumea, viața însăși are rădăcini acolo – de aceea este necesar să se înțeleagă acest mesaj simplu transmis prin intermediul limbajului universal al muzicii.

- Atacurile majore de la Ankara au avut loc tocmai în momentul în care pe agenda președintele turc Erdoğan figurau o serie de întâlniri și discuții cu privire la concretizarea conductei trans-asiatice. Este aceasta o coincidență?

- Cred că da. În principal, tot ceea ce se întâmplă în regiune este în mod fundamental mult mai mult decât negocierile despre niște conducte, care trebuie să mai fie construite, umplute și puse în funcțiune. Întreaga macro-regiune a Orientului Apropiat și a Caucazului Mare suferă o transformare globală, aceasta din urmă fiind însoțită de sute de mii de victime omenești și aceste procese în derulare  nu sunt finalizate nici de departe. Pe acest fond conductele respective reprezintă un nimic, despre care nici nu are rost să discutăm.

 - Tensionarea/deteriorarea relațiilor bilaterale dintre Federația Rusă și Turcia afectează cumva, în afară de schimburile economice, și starea de spirit a comunităților de etnie turcă din Rusia?

- Mai degrabă, cred că se încearcă folosirea acestui factor pentru a pune o presiune suplimentară asupra conducerii ruse. În acest sens ar trebui decriptate o serie de declarații de îngrijorare, cu referire la situația menționată, venite dinspre administrația din Kazan. Cu toate acestea, încercările de a specula politic, în circumstanțele actuale, un fel de “frăție turcică” în fapt inexistentă, sunt în mod evident inadecvate. De altfel, de la un moment dat nu mai auzim nimic despre astfel de escapade în spațiul public. Interesele economice și alte probleme ”parohiale” din cadrul comunităților respective nu pot servi ca argument într-o situație în care de cealaltă parte se află jertfa soldaților ruși și onoarea țării noastre. Stadiul actual al relațiilor ruso-turce este foarte nefericit, dar o soluționare a acestei situații se află în acest moment în mâinile regimului de la Ankara, care ar trebui să înceapă cu scuze publice și compensații pentru familiile soldaților uciși. Până când acest lucru  nu se întâmplă, a vorbi în Federația Rusă despre vreun fel de “frăție”, “obligațiuni” și așa mai departe, consider că este nu doar neproductiv ci și imoral.

- În același context, cum a primit populația de etnie turcă din Rusia, “dezghețarea” conflictului armeano-azer?

- Dacă există vreo influență în acest sens, cred că este foarte limitată. Rușii de origine turcă, sunt conectați mai degrabă la agenda internă a zilelor noastre decât la moștenirea istorică și culturală a diverselor comunități de popoare turcice din fostul spațiu sovietic. Mai ales că în domeniul acestei solidarități avem de-a face mai mult cu o propagandă exagerată decât realitatea proceselor sociale și politice. Azerbaidjanul nu este în nici un fel un model pentru rușii de origine turcă, iar unele dintre aceste popoare, în mod specific tătarii, consideră această republică o construcție statală post-sovietică, chiar și cu o anumită proporție de neglijare. Incercarea de a se relua ostilitățile armate în conflictul din Nagorno-Karabah nu a cauzat un flux de voluntari etnici care ar intenționa să lupte de partea Azerbaidjanului. Acest lucru este puțin probabil să se întâmple, chiar dacă în Karabah (Doamne ferește!) va începe un război pe scară largă. În general, conflictul armeano-azer are o prea mică amploare pentru majoritatea rușilor, obișnuiți să gândească la alte nivele, indiferent de originea etnică.

- Care este cea mai dificilă problemă de rezolvat în relația dintre conducerea de la Moscova și minoritățile etnice din Crimeea (în primul rând – tătarii din Crimeea)?

- Prima și, de fapt, cea mai importantă este o problemă de încredere. Părțile nu au încredere reciproc una în alta, iar declararea din 26 aprilie 2016 a Consiliului (Majlis) poporului tătar din Crimeea drept o organizație extremistă și interzicerea activității acestuia  cel mai probabil va spori sentimentul de înstrăinare reciprocă, iar lucrurile se pot înrăutăți. Ca de obicei, vina este de ambele părți, și este generată de numeroase stereotipuri înrădăcinate, fobii, și nu în cele din urmă, de ostilitatea obișnuită unul față de altul, supraevaluată în deciziile politice. Este necesar să se ia în considerare și factorul extern (Kiev, Ankara și Washington).  Este evident că interesul acestor jucători este să încerce complicarea cât mai mult posibil a integrării tătarilor din Crimeea în cadrul Federației, creând astfel probleme suplimentare Moscovei cu privire la politica sa internă și externă.

- Ce ne puteți spune despre mișcările extremiste din Caucaz și Crimeea? Au acestea rădăcini comune sau doar pur și simplu anumite puncte de convergență – în termeni ideologici sau organizatorici? Au existat contacte reciproce între acestea după schimbarea statutului peninsulei Crimeea? S-a schimbat semnificativ situația după 2014? În ce măsură aceste mișcări sunt utilizate de către părți în impasul politic între Moscova și Kiev?

- Mișcările extremiste  din aceste regiuni din Rusia au origini diferite, precum sunt diferite și alte caracteristici cum ar fi gradul de răspândire sau nivelul de impact asupra societății, etc. Procesele destructive din Caucazul de Nord sunt, în principal, de factură radical islamistă. Până prin anii 2013-2014, acestea sunt caracterizate prin o mare acumulare de tensiune – atacuri teroriste, un număr relativ mare de victime, inclusiv în rândul populației civile, o polarizare semnificativă a societății, etc. Nimic de acest fel, chiar și acte individuale de terorism, din fericire, în Crimeea nu au avut loc niciodată.

Nu se cunoaște nicio participare a tătarilor din Crimeea în activitatea islamiștilor radicali din Caucazul de Nord, cu toate că în anii nouăzeci unii lideri ai Majlis au călătorit în Cecenia pentru a se familiariza cu ceea ce se întâmplă acolo. Acum, deși locuiește în Kiev, fostul lider al Consiliului tătarilor, Mustafa Cemil nu-și ascunde simpatia pentru liderul “Icikeria”, mișcarea de rezistență a lui Djohar Dudaev, desfășurată sub sloganurile naționale separatiste, și faptul că el personal a primit la el acasă în Bakhchisarai copii din Cecenia rebelă. Mai mult, a admis  la activitățile Majlisului prezența radicalilor islamiști (de pildă, la întâlnirea în memoria victimelor de deportare a tătarilor din Crimeea în 1944, care a avut loc în Kiev pe 18 mai 2015, a participat un radical islamist, Isa Akayev, comandantul așa-numitului “batalion Crimeea “, care a luptat în Donbas pentru forțele Kievului. Tot atunci au fost prezenți și reprezentanții organizației ”Alraid”, arondată partidului islamist Hibz ut-Tahrir. În plus, menționăm propria sa participare la acțiunile radicalilor islamiști (de exemplu, la deschiderea (6 septembrie 2015) la Muzeul Forțelor armate ale Ucrainei a expoziției dedicate memoriei fostului comandant al “batalionului Dudaev”, “General al Forțelor armate ale Republicii cecene Icikeria, eroul național al Ucrainei – Isa Munayev” care “a pierit eroic” în februarie 2015 la Debaltsevo, ”ajutând poporul ucrainean în lupta împotriva ocupantului rus”. Toate acestea arată că, pentru o lungă perioadă de timp, Mustafa Cemil a trecut linia de adecvare politică. Acest tip de relaționare provoacă doar confuzie, din moment ce aruncă o umbră asupra tuturor membrilor Majlis din Crimeea și, ca atare, nu ar putea ajuta la a face paralele între ei și “IS”.

Mișcarea națională a tătarilor din Crimeea ca întreg a aderat întotdeauna la strategia pașnică, civilă pentru apărarea drepturilor poporului său, cu toate că, uneori, relațiile interne între grupurile de populație din Crimeea a luat forma unui conflict etnic. Astfel, prin comparație putem observa că solul extremismului din Caucazul de Nord – este islamul radical, pe când unele excese în Crimeea au apărut din nerezolvata problema națională tătară din Crimeea. Sunt lucruri net diferite. Aceste procese au evoluat independent, fiecare pe propria cale și nu se poate vorbi despre relația și interdependența lor .

În prezent, Kievul se bucură de un relativ succes promovând radicalizarea unei mici părți a tătarilor din Crimeea care au părăsit peninsula după întoarcerea acesteia în componența Rusiei, încercând să-i provoace la acțiuni subversive împotriva noii administrații a peninsulei. Și, în acest mediu se poate, într-adevăr, ca ideile și sentimentele islamiste radicale (inoculate în special din exterior) să-și găsească un sol fertil. Cu toate acestea, această ”armă”, fără a provoca daune semnificative pentru populația din Crimeea, în viitor, se poate întoarce împotriva celor care au creat-o. Principalul lucru pe care ar trebui să-l înțeleagă tătarii din Crimeea care sunt tentați să se angajeze în astfel de planuri – este că pur și simplu ei devin armele cele mai anti-rusești în mâinile furioasei junte de la Kiev, care se folosește de ei și nimic mai mult. Un rol de neinvidiat și absolut fără speranță.

- În ceea ce privește răspândirea influenței curentelor extremiste, care ar putea avea o mai mare influență asupra populației musulmane din Crimeea – respectiv asupra tătarilor din Crimeea? Ne puteți vorbi despre impactul indirect asupra regiunii a națiunilor musulmane cum ar fi Turcia, Arabia Saudită, sau ISIS?

- Tema posibilei implicări a militanților islamiști din rândul tătarilor din Crimeea în evenimentele din Siria de partea “statului islamic” , pe de o parte, atrage atenția publicului, pe de altă parte – are urme vizibile de denaturare a propagandei. Negarea faptului că unii dintre etnicii tătari din Crimeea, ar fi putut să se alăture “IS” sau altor entități internaționale radical islamiste, nu este necesară, dar dovezi convingătoare pentru acest lucru nu există până în prezent, cu excepția a două sau trei cazuri, practic excepții izolate.

În general, tătarii din Crimeea nu sunt caracterizați de religiozitate fanatică. Cu toate acestea, Crimeea, precum și alte regiuni ale Federației Ruse, cu un procent semnificativ de populație de confesiune islamică (conform recensământului populației din Districtul Federal Crimeea ce a avut loc în toamna anului 2014, tătarii din Crimeea sunt în număr de 232.000, adică 10,6% din populația totală a peninsulei), reprezintă o “zonă de risc”, considerate ca fiind cu potențial de radicalizare ca urmare a acțiunilor de diseminare a ideologiei extremiste și recrutarea musulmanilor locali în structurile organizațiilor extremiste. Nu se întâmplă ca experții să analizeze adesea Crimeea și Caucazul – desigur, având în vedere diferențele menționate și particularitățile ambelor regiuni – ca pe o singură macro-regiune, o dezvoltare/abordare a evenimentelor  care este supusă (din nou, cu toate nuanțele situației locale) tendințelor generale. Cu toate că acum Crimeea nu reprezintă punctul central al ideologilor “IS”, potrivit hărților distribuite pe Internet și care reflectă aspirațiile expansioniste ale pretinsului califat, aceasta este inclusă în componența acestui “stat”.

În ciuda relației istorice și culturale a turcilor și tătarilor din Crimeea (în Turcia diaspora tătară din Crimeea depășește semnificativ numărul tătarilor din Crimeea), influența religioasă a Ankarei asupra lor este substanțial mai redusă decât se crede. În perioada în care peninsula se afla în componența Ucrainei, cu finanțare din Turcia (și Arabia) au fost construite mai multe moschei. Cu toate acestea, cel mai răspândit în Crimeea (și interzis în/de Federația Rusă) este partidul islamicHizb ut-Tahrir” (în Ucraina activitățile sale sunt considerate legale). Până nu demult, filiala din Crimeea a “Hizb” a colaborat cu organizația turcă de “caritate” și pentru “drepturile omului” Imkander, al cărui lider, Murat Ozer, în octombrie 2013 a participat la ultima conferință din Simferopol a partidului. Imkander susține în mod deschis acțiunile islamiștilor radicali din Caucazul de Nord și Orientul Mijlociu, se opune regimului Bashar al-Assad și solicită retrocedarea Crimeei ”anexate” (anschluss) de Rusia. (Pe site-ul web al organizației a fost publicat un articol sub titlul caracteristic “Includerea Crimeii la Rusia este inacceptabilă!”).

Conducerea Consiliului tătarilor (Majlis), având în vedere concurența liderilor Hizb ut-Tahrir (HT) în domeniul spiritual, a dus cu “hizbamii” o lupta activă, uneori trecând chiar la ciocniri directe în moschei. Imediat după reunificare Crimeii cu Rusia, conducerea “Hizb” a ales să părăsească peninsula, și s-au stabilit, în principal, în regiunea de Vest a Ucrainei. În același timp , una dintre instituțiile afiliate cu HT ( “Al-raid”, însemnând “Creația”) pentru un motiv oarecare, a fost re-înregistrat în Crimeea rusă, sub denumirea de “Creativitate”. Cu toate acestea, în prezent influența străină distructivă în acest domeniu este redusă la minimum, situația religioasă din peninsulă se află sub controlul strict al forțelor de securitate și este puțin probabil să existe o spirală e evenimentelor care să scape de sub control .

- Atunci când vorbim despre minoritățile din Crimeea, care este principala sursă / cauza de abuzuri (mereu clamate de Kiev) privind nerespectarea drepturilor omului?

- În exercițiile sale de PR pe această temă, Kievul inventează o mulțime de cazuri care pur și simplu mint. Alte comentarii în legătură cu orice încălcare în masă a drepturilor omului în Crimeea, desigur, sunt inutile. Legile rusești sunt democratice și respectate în peninsulade la Marea Neagră în aceeași măsură ca și pe întreg teritoriul Federației Ruse.

Din păcate, există un număr de cazuri individuale asupra cărora se ridică întrebări în mod corect. Astfel, aș aminti de cazurile unor persoane – etnici tătari din Crimeea – dispărute în circumstanțe misterioase. De dispariția acestora sunt acuzate instituțiile de aplicare a legii, dar mai multe cazuri similare au arătat că în fapt cauza poate fi o crimă normală. Sau chiar plecarea de acasă după o ceartă banală cu părinți, la fel cum s-a întâmplat cu o fata tătară din Crimeea, dată dispărută și despre care s-a zvonit că a fost răpită de serviciile secrete (cu un scop neclar), sau că s-a alăturat tinerilor femei musulmane în “IS”. Din fericire, totul s-a dovedit a fi o furtună într-un pahar cu apă, iar fata s-a întors acasă la ai săi.

Tot aici, aș menționa că indivizii arestați sub suspiciunea de implicare în activitățile “Hizb ut-Tahrir” ar fi trebuit să fie conștienți de consecințele acțiunilor lor în această organizație. Cu toate acestea, implicarea lor efectivă în activitățile extremiste ale “Hezb” va fi stabilită legal, printr-o anchetă și un proces.

Refuzul de a accepta cetățenia rusă, de asemenea, pare mai degrabă un fel de ”autosabotare” a drepturilor; cetățenii aceștia au decis singuri și de bună voie, postându-se în poziția cetățenilor străini sau apatrizi. În mod firesc, acest lucru implică anumite limitări oriunde în lume, inclusiv în Federația Rusă, privind achizițiile imobiliare, posibilitatea de a lucra, etc. Dar acest lucru a fost libera lor alegere, făcută din motive politice; cetățenia rusă a fost oferită tuturor locuitorilor din Crimeea, fără nici o restricție.

În ceea ce privește represiunea politică sau persecuția pe motive etnice și religioase, așa cum îi place să-și sperie cititorii mass-media de la Kiev, mai ales un număr mare de cazuri care să sugereze un mod abuziv de tratament din partea autorităților nu am întâlnit. Nu întâmplător, de altfel, în ultimele șase luni retorica acuzatoare la adresa autorităților ruse s-a redus spre zero.

- Care este starea de fapt a tătarilor din Crimeea în prezent?

- Exact la fel ca a tuturor cetățenilor ruși de alte naționalități. In plus, la data de 21 aprilie 2014, Președintele Putin a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea și a altor popoare din Crimeea afectate de anii de represiune stalinistă (în toți anii gestionare post-sovietică a peninsulei Crimeea, Ucraina nu s-a deranjat să facă acest lucru) și scoaterea lor de sub povara morală a învinuirii lor excesive. În Crimeea, limba tătară este limbă de stat, alături de limba rusă și ucraineană – Kievul nici cu privire la acest aspect nu a decis vreme de atâția ani.

Un alt lucru este faptul că liderii Majlis care au fugit la Kiev, la scurt timp după reunificarea Crimeii cu Rusia (în primul rând, vorbim de șeful Consiliului, Refat Chubarov și fostul șef al organizației Mustafa Cemil), au solicitat mult mai mult – de la nerecunoașterea statutului Crimeii în componența Rusiei și reîntoarcerea acesteia la Ucraina către crearea autonomiei teritoriale a tătarilor din Crimeea. Punerea în aplicare a acestor cerințe pe de o parte, este imposibilă, deoarece acestea încalcă drepturile populației majoritare a locuitorilor peninsulei, iar pe de altă parte, de asemenea, că după reabilitarea oficială a tătarilor din Crimeea, aceștia au drepturi complet egale cu toți ceilalți cetățeni ai FR.

Cerințele lor neconstructive au condus la acțiuni distructive – Cemil alături de un număr de etnici tătari din Crimeea au inițiat o așa-numită “blocadă” a Crimeii dinspre Ucraina, care a creat unele probleme locuitorilor obișnuiți ai peninsulei, inclusiv, desigur, și de tătarilor din Crimeea. Pe partea ucraineană au fost înființate grupuri armate ilegale, în care se implică tătari din Crimeea, etc. Acestea și alte măsuri inadecvate care au fost plănuite de conducerea Majlis, în cele din urmă au devenit motivul pentru interzicerea completă a acestei structuri electiv-reprezentative a guvernului național, deși majoritatea membrilor săi, nu numai că nu aderă la convingerile extremiste, dar au primit cu satisfacție întoarcerea Crimeii la Rusia, agreează politica Rusiei în raport cu oamenii săi și au pașapoarte rusești.

- Kiev și-a exprimat recent speranța că va fi capabil să restabilească ordinea constituțională în regiunea separatistă pro-rusă din estul Ucrainei. Această speranță reflectă o posibilitate viabilă?

- Fără a intra în detalii cu privire la subiect, despre cine în această chestiune ar trebui să fie considerată un separatist (un indiciu – Ucraina, al cărui nume în slavă înseamnă “partea de margine”, o periferie a statului rus, de care ea s-a separat în grabă în 1991), exprim, probabil, opinia generală a majorității oamenilor de știință politici ruși, și chiar a oamenilor obișnuiți care urmăresc evoluțiile din țara vecină. Restaurarea “ordinii constituționale” în “regiunile pro-ruse separatiste” va fi foarte dificilă, deoarece pentru a începe acest proces este nevoie de Kiev. Ori, cât timp la Kiev prezidează o companie de funcționari mărunți amestecați cu fasciști, care au venit la putere (așa cum mulți se pare că au uitat) printr-o lovitură de stat, a vorbi despre subiectul legalității de bază – și despre legi în general – în Ucraina nu se poate. Noi fapte dovedind aceasta, din păcate, auzim aproape în fiecare zi.

Nu e deloc surprinzător că DNR și LRN nu vor să meargă înapoi sub controlul regimului de la Kiev. Un alt lucru este faptul că aceste republici nerecunoscute sunt complet lipsite de un proiect de stat propriu. Apoi este clar că, în viitorul apropiat, Rusia nu va fi în măsură să le includă în calitatea de membru federal (care este singura cale de ieșire din situația actuală), iar Kievul nu va accepta federalizarea țării (de care el, la fel ca multe alte regimuri autoritare, în special, precum Azerbaidjan, se teme ca de foc, considerând în mod eronat că acesta este începutul legal al prăbușirii țării). Cu toate acestea, această stare intermediară nu poate dura prea mult timp. Autoritățile ucrainene nu au alte pârghii de influență asupra situației, cu excepția armatei și acestea este foarte probabil ca în curând să fie reutilizate.

- Ce soluție este cea mai realistă pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei ?

- După cum am menționat anterior, DNR și LNR nu au (și nu pot avea) propriul proiect de stat, dar ele nu pretind independența, așa cum se întâmplă de obicei atunci când vine vorba de un “real” separatism. Apoi, ele nu prea se potrivesc nici în realitatea rusească modernă. Singura soluție posibilă a conflictului este divizarea Ucrainei și dezvoltarea performantă a acestui spațiu. În forma sa actuală, sistemul de educația publică reprezintă o reală amenințare pentru vecinii săi și că cel mai periculos lucru pentru proprii cetățeni, zombizarea și coruperea tinerilor printr-o propaganda nebună bazată pe minciună istorică. Efectele le-am observat în 2014-2015 live în prime-time.Morții nu mai pot fi înviați, dar pentru a opri creșterea numărului lor este – umanitar și deplin necesară o soluție. Cu toate acestea, soluția necesită voință politică, iar dacă aceasta nu a fost găsită în urmă cu doi ani, acum trenul a părăsit demult gara. Victimele Noii Rusii și ale Donbasului au fost în zadar, iar eu nu sunt sigur că cei responsabili pentru această tragedie vor fi absolviți de istorie.

Yana Amelina este expert pentru politici regionale ale FR și secretar-coordonator al Clubului Geopolitic Caucazian.

interviu realizat de Gabriela Ioniță 

Leave a Reply