”Șovăielile” ministrului Dușa
July 19, 2014
Întrebat fiind ce măsuri a luat Ministerul Apărării Naționale al României în urma doborârii cursei aeriene a companiei Malaysia Airlines cu numărul de cod MH 17 în zona de est a Ucrainei vecine, controlată de forțele separatiste înarmate pro-ruse, domnul ministru Dușa a replicat că nu este treaba militarilor români să se preocupe de luat măsuri, deoarece cursa a fost una civilă și victimele rezultate au fost doar civili. Presat fiind cu observrația venită din spatele microfoanelor că, totuși, avionul civil a fost doborât de o rachetă sol-aer foarte militară, domnul ministru Dușa a răspuns cu o întrebare: „Știți dumneavoastră că a fost o rachetă?” și a continuat cu corolarul „că eu nu știu.”
Deși domnul Dușa ar fi trebuit să știe. Cu câteva ore înainte de întrebare, vicepreședintele american Biden spusese că ei, americanii, au dovezi că asupra avionului civil s-a tras o rachetă sol-aer dintr-o instalație situată în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiștii pro-ruși. Aceeași informație foarte credibilă a fost mai târziu reconfirmată de președintele american Obama, în conferința sa de presă pe același subiect. Deci, a fost o rachetă.
Două pot fi motivele pentru care ministrul român al apărării naționale a refuzat să își facă publică opinia instituționalizată privind subiectul acesta. Unul este că domnia sa nu are nicio opinie, iar instituția în fruntea căruia se află nu l-a ajutat să își formuleze vreuna, astfel încât, în funcție de acestă opinie, să poată lua apoi și măsurile de aplicare a ei în Armată. Adică, domnul Dușa este nepriceput, nereactiv și neimplicat în formularea politicii de apărare a României, în funcție de evenimentele internaționale ce ar putea afecta direct Țara.
Celălalt motiv este că domnul ministru ar avea, de fapt, o opinie, doar că nu îndrăznește să o facă publică, pentru a nu supăra pe unii sau pe alții, mai ales pe ruși sau pe americani. Adică, domnul Dușa are habar, este potențial reactiv în probleme de securitate națională, doar că este prudent.
Dacă este să mă întrebați pe mine, având în vedere istoricul atitudinilor domnului ministru Dușa privind poziționarea domniei sale față de formularea și implementarea unei politici de apărare națională coerente, credibile și eficiente, în sensul că toate dovezile din surse publice indică faptul că, de când este ministrul apărării, domnia sa încă nu știe ce este formularea și implementarea de politici de apărare și nici cum se face, înclin spre prima ipoteză formulată mai sus.
Dar, lăsând la o parte ce poate sau ce nu poate gândi și face domnul Dușa, din public se ridică o întrebare legitimă: ce treabă ar avea ministrul apărării naționale al României cu incidentul aviatic de deasupra unei zone de conflict intern din Ucraina?
Răspunsul este simplu, doar că nu este la îndemâna publicului larg românesc, prea obișnuit să i se spună tot felul de trăznăi politicianiste.
În momentul confirmării că avionul de călători civili a fost doborât de o rachetă lansată de pe o instalație foarte sofisticată, de sorginte sovietică și chiar înainte de începerea unei anchete care să descopere cine a lansat respectiva rachetă, militarii români, conduși politic de domnul Dușa, ar fi trebuit să se gândească la faptul că o asemenea întâmplare s-ar putea produce oricând și în spațiul aerian al României, la granița cu spațiul aerian ucrainean, cu o rachetă lansată de pe teritoriul țării vecine. Mai mult, același tip de rachete se află instalate și pe navele militare rusești din Marea Neagră și, în condițiile în care se dovedește că echipajele acestor nave au liber la doborât ținte neidentificate corect, ele devin o amenințare directă la adresa căilor aeriene civile din spațiul aerian românesc și cel internațional al Mării Negre.
Ca urmare, Armata României este aproape automat obligată să ia toate măsurile posibile pentru a preveni un asemenea eveniment în viitorul previzibil.
Între aceste măsuri se pot include contacte bilaterale cu armatele Ucrainei și Federației Ruse, prin care România să solicite respectivelor armate să ofere garanții că toate instalațiile lor anti-aeriene se află sub deplin control, că nu este posibil ca cineva să lanseze de capul său vreo rachetă. Aceste garanții pot include vizite ale militarilor români la locurile de aplasare sau depozitare a sistemelor de armament de interes pentru ei, schimburi de informații și altele asemenea.
Apoi, România ar trebui să se implice direct în orice măsuri internaționale se iau pentru ca rebelii sau separatiștii sau forțele pro-ruse din estul Ucrainei să fie imediat dezarmați și dezarmate de orice armament sofisticat ar avea ei și ele, armament ce poate lovi teritoriul României sau ținte din spațiul său aerian.
În același timp, se impun măsuri operative imediate, cum ar fi sporirea supravegherii spațiului aerian, terestru și naval adiacent României, cel puțin pe distanțele în interiorul cărora ar putea fi plasate sisteme de lovire capabile să atingă ținte aeriene, navale și terestre de pe teritoriul României.
Toate astea și altele asemenea ar fi trebuit gândite și planificate înainte de a se cunoaște detaliile evenimentului sau vinovații pentru producerea lui. Adică, o așteptare prudentă nu este explicabilă.
Mai trebuie subliniat că, în asemenea situații, transparența măsurilor de protecție a României devine un amplificator de putere, în sensul că, în momentul în care se fac publice măsuri ca cele sugerate mai sus, atât prietenii, aliații și partenerii României, cât și eventualii săi neprieteni află că aici, la noi, se face treabă în domeniul apărării naționale, că avem politici de creare și folosire a puterii militare a României, precum și capacitatea de a ajusta aceste politici în funcție de evoluțiile mediului de securitate regional și internațional.
În revers, posibila prudență de a nu gândi și lua asemenea măsuri, pentru a nu-i supăra pe cei mari, sau improbabila prudență de a nu face transparente eventualele măsuri care se iau nu este altceva decât un diminuator de putere, dacă nu este chiar ceva mult mai grav.
Hari Bucur-Marcu
Leave a Reply