Spania: 163 miliarde de euro au luat calea străinătății

August 2, 2012

Datele oficiale făcute publice marți, 1 august 2012, la Madrid arată că investitorii străini și spanioli au retras peste 160 de miliarde de euro (195 miliarde dolari) din economie reflectând preocupările asupra perspectivelor economice ale Spaniei, următoarea ţară din zona euro, după Grecia, care se confruntă în acest an cu serioase turbulențe financiare.

Potrivit AFP, Banca Centrală a Spaniei a recunoscut că investitorii au direcționat spre exterior 163.19 miliarde de euro numai în primele cinci luni ale acestui an, o sumă record potrivit statisticilor elaborate periodic din 1990 şi prin comparaţie cu depozitele de 14,6 miliarde de euro realizate  în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Conform reprezentanților Băncii Centrale numai în mai 2012 retragerile financiare au cumulat 41,3 miliarde de euro, investitorii preferând un refugiu sigur în străinătate în timp ce economia Spaniei se afunda adânc în recesiune. Efectul se resimte pe piaţa de capital, interesul investitorilor străini pentru titlurile de creanţă spaniole a scăzut la 36,1% în iunie, de la 56.27 % cu un an mai devreme. Aceste știri înrăutățesc situația guvernanților de la Madrid unde pe fondul ineficienței politicilor de austeritate și a unui șomaj record nemulțumirile sociale se află la cote alarmante, protestele sociale intrând deja în realitatea de zi cu zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new