Specialistul

November 20, 2012

Tocmai când credeam că le-am auzit pe toate de la domnul Băsescu Traian, de la mărturii despre cât de bețiv sau de curvar a fost sau încă mai este, până la înțelesuri originale, de copil prost, ale unor realități, cum sunt securitatea nucleară sau politica monetară, trecând, desigur, printr-un noian de minciuni și răzgândiri, vineri, 16 noiembrie 2012, am avut parte de o lecție băsistă privind arta negocierii. „E cea mai mare greșeală pentru un stat să facă anticipat declarații de poziție, pentru că se duce dezarmat. Poți să prezinți ce se va discuta, care sunt subiectele, asta o fac toți liderii. Dar a te duce în pielea goală e o naivitate. Probabil mergea în Caer, dar nu în Uniunea Europeană”, ne-a lecturat domnia sa.

Deși domnul Băsescu este vulgar prin definiție, nu credem că expresia în pielea goală trebuie luată literalmente, ci doar ca pe o metaforă semnificând că un negociator fără haine este unul fără mâneci și, deci, nu ar avea unde să ascundă o carte câștigătoare, cum ar fi asul din mânecă. Pentru că domnul Băsescu nu își imaginează că cineva ar putea să câștige și altfel decât trișând.
Teza domniei sale privind obligativitatea păstrării secretului intențiilor unui stat înainte de o rundă de negocieri cu alte state de același calibru este, bineînțeles, complet eronată, dacă este vorba de o colectivitate de state democratice, care există exclusiv pentru binele și bunăstarea populației fiecăruia. Din contră, adevărata tărie a unei poziții naționale constă în argumentul că poporul respectiv asta vrea. Și, într-o democrație, cu poporul nu te pui contra. Dar domnul Băsescu nu poate să recunoască o asemenea situație, chiar dacă ar ajunge să bată cu mintea până acolo, pentru că domnia sa este exact pe dos, tăria argumentelor domniei sale venind tocmai din opoziția fermă la voința poporului român.
Un alt capitol al aceleiași lecții privind arta negocierii s-a referit la specialiști. „Nu e nevoie să mergi cu politici acolo, partea politică vă asigur că sunt capabil să o acopăr, îmi trebuie asistență tehnică de la specialiști, de la oameni care lucrează de ani de zile pe astfel de probleme și-i avem și la misiune, îi avem și în ministere”, a concluzionat domnul Băsescu o intervenție mai lungă privind importanța specialiștilor și inutilitatea demnitarilor politici de rang ministru într-o negociere la nivelul Uniunii Europene.

Sunt nevoit să spun, imediat după ce am transcris spusele băsiste așa cum le-am luat de pagina oficială a Președinției, că domnul președinte suspendat și revenit greșește fundamental, fie intenționat, fie din prostie sau incultură. Spre deosebire de ce zice domnul Băsescu că nu este nevoie de politici, toate statele responsabile au politici privind problemele europene. Și nu orice fel de politici, ci unele pe termen lung. Aceste politici sunt elaborate acasă, pe îndelete și în profunzime, sunt validate de popor sau, cel puțin, de reprezentanții acestuia și constituie fundamentul pentru mandatul de negocieri.

La o extremitate, tot o politică agreată acasă și validată de popor și reprezentanții lui este chiar și totala supunere a nației, fără cârtire, la deciziile altora, din afară. Doar că este o politică proastă și păguboasă pentru poporul respectiv. La cealaltă extremitate sunt politicile naționaliste, care pun poporul, cu interesele și năzuințele sale, înaintea obiectivelor europene, acestea din urmă fiind însușite doar în măsura în care reflectă acele interese și năzuințe. Între aceste două extreme, găsim tot felul de politici, mai bune sau mai slabe, în funcție de cât de articulat este sistemul de stat în interiorul căruia se coc asemenea politici și de cât de coerent este poporul în a exprima ceea ce vrea.
Din păcate, domnul Băsescu a încercat vineri să ne învețe o lecție a dictatului, a bunului plac, a lui „lasă, că știu eu mai bine”. Și mai din păcate, domnia sa nu numai că ne-a ținut nouă această lecție, dar a aplicat-o și o aplică, ori de câte ori „reprezintă” România, mai ales în Uniunea Europeană.
Aceste observații critice la spusele Băsescului nu sunt menite să umbrească adevărata valoare a intervenției publice ce le conțin. Iar această valoare constă în recunoașterea, în sfârșit, a importanței specialistului în luarea deciziilor la nivel de stat.

Ultima dată când s-a mai pomenit de specialiști a fost acum cinsprezece ani, când Guvernul CDR a ajuns să guverneze în urma unei campanii electorale în care s-a lăudat cu 15.000 de specialiști pe care i-ar fi pregătit să ia în primire statul și să îl guverneze exemplar. Cum lauda respectivă nu a fost niciodată onorată, atât cei din CDR, cât și ceilalți au abandonat subiectul specialistului, până vineri, 16 noiembrie 2012.

Domnul Băsescu are o imagine clară cum este cu specialiștii, deși nu i-a văzut niciodată în realitate. „Mie îmi trebuie cineva care, în cursul negocierilor, îmi trebuie o echipă pe care în 2006 n-am avut-o, din lipsă de experiență, îmi trebuie o echipă care să fie în afara sălii, în spațiile rezervate României și când discutăm de acele ajustări de 0,01, de 0,03, de, știu eu, să îmi poată spună repede care sunt efectele în bugetul de stat al României. Știți, îmi trebuie o echipă de oameni cu laptop și cu bună cunoaștere și înțelegere a ceea ce le cer”, își dezvăluie acesta viziunea sa idilică despre specialiști. Dacă, în citatul acesta, nu ați înțeles exact ce a vrut să zică domnul Băsescu, vina nu îmi aparține. Asta este transcrierea oficială a vorbelor sale. Probabil că cei de la comunicarea publică a Președinției au aplicat, în cele din urmă, principiul corect așa vorbim, așa scriem
I-aș putea spune domnului Băsescu că în urmă cu vreun deceniu, înainte de a dobândi domnia sa experiența că specialiștii ar fi buni, adică în 1996, lucram de la Bruxelles o decizie națională într-o situație ipotetică, în cadrul unui exercițiu NATO de gestionare a unei crize, fără să avem o cameră alăturată plină de specialiști. Asta pentru că noi, ocupanții locului României la masă, aveam legătura în Țară cu oricine ar fi putut fundamenta o decizie, precum și cu oricine ar fi putut lua o decizie pe baza acelei fundamentări de implicare a României în rezolvarea situației create. Adică, nu este nevoie să iei cârdul de specialiști cu laptopurile după tine, pe unde te duce drumul negocierilor, pentru că suntem în secolul 21 și avem comunicații video și audio care bat în toată lumea. Important este să știi pe cine să suni. Și mai important este să știi cum funcționează sistemul cu specialiști și să îl folosești cum trebuie. Dar, pe atunci, domnia sa nu avea timp de învățat chestii din ăstea prin exerciții, că avea altceva de făcut, ca demnitar al statului român. Cum nu a învățat nimic nici mai târziu.
Cât despre ajustări de 0,01 și impactul lor bugetar, încă din 2005 pregăteam specialiști din alte țări în folosirea instrumentelor de modelare instantanee a diferitelor alternative de decizie, pentru a putea vedea impactul acelor decizii în zona bugetară și nu numai. Numai că, în mod firesc, toate acele variante trebuiau anticipate și evaluate înainte de plimbarea la Bruxelles pentru negocieri, astfel încât negociatorul și decidentul național puteau ști exact care alternativă îi este favorabilă României și care nu, iar acestea se reflectau și în mandat. Este drept că nu am participat la formarea specialiștilor români și nu știu ce instrumente au aceștia la dispoziție. Este evident că nici domnul Băsescu nu știe, dar presupune. Ceea ce înseamnă că, de opt ani încoace, domnia sa nu a lucrat cu specialiști, chiar dacă a avut și are câțiva în subordine nemijlocită.
Acesta nu este un secret, faptul că specialiștii nu sunt angajați în munca șefului. Nu numai domnul Băsescu Traian, dar și ceilalți „conducători” au fost și sunt foarte reținuți în exploatarea cunoașterii și științei specialiștilor. Și asta nu pentru că le-ar fi fost teamă că s-ar fi arătat mai proști decât specialiștii, pentru că, deja, toată lumea știe că ei chiar așa sunt, de fapt. Ci pentru că folosirea reală a specialistului înseamnă că nu mai poți lua orice decizie îți trece prin cap, sau decizii cu rațiuni și obiective secrete ori conspirative, ci doar acele decizii fundamentate rațional, transparent și cu impactul anticipat. Dar cine, în România, ar vrea să fie un astfel de decident, care să nu facă numai ceea ce vrea, ci doar ceea ce este cel mai bine pentru Țară, pentru instituție sau pentru cine muncește el sau ea?!

Mă întreb însă unde sunt acești specialiști în spațiul public? De ce tac ei și nu ne explică nouă unele situații controversate, cum sunt cele cu lovitura de stat, cu „imaginea României în Europa”, cu parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu moneda euro, cu criza și altele, pe care propaganda de partid de toate vopselele politice, precum și cea de stat le tot trâmbițează prin mijloacele de propagandă în masă, în funcție de interese și de obiectivele de prostire a poporului.

Hari-Bucur Marcu

Leave a Reply