Strategia națională de apărare a Republicii Moldova – mingea e în terenul președintelui Dodon

November 6, 2017

Vasile Roman

 

Geografia Republicii Moldova, țară aflată  în proximitatea Mării Negre, pe malul drept al râului Nistru ne determină să credem că ea ar aparține vestului european.

Geopolitica Mării Negre, unde se confruntă interesele Rusiei cu cele ale Uniunii Europene și Euro-atlantice, ne determină să credem că Republica Moldova este de facto inclusă în jocurile geopolitice dintre est și vest.

Geostrategia Republicii Moldova, sau mai bine zis lipsa unei geostrategii consistente, ne determină să credem că soarta acesteia va fi decisă mai mult de interesele altor state decât de către ea însăși.

Geostrategia Rusiei

Încă din perioada interbelică, Rusia a știut că pentru a-și consolida poziția în zona Mării Negre are nevoie de ancore teritoriale, ușor de expolatat politic și ideologic, dar mai ales de folosit, în viitor,  ca elemente de șantaj și luptă între vecini.

Republica Moldova nu a făcut excepție și de aceea în anul 1924, după unirea Basarabiei cu România, regimul bolșevic a creat, pe malul stâng al Nistrului,  Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească,  cuprinzând o populatie ce era formată dintr-o treime moldoveni și două treimi ucrainieni.

După 1944, fideli politicilor de divizare și șantaj, sovieticii desfințează această republică și atasează, o parte din zona transnistreană, la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Rănile răboiului rece nu se pot vindeca în zona Mării Negre pentru că Rusia utilizează construcțiile din trecut pentru  strategii de prezent.

Republica Moldova este, prin prezența pe teritoriul său a unui conflcit înghețat, ușor șantajabilă de către Rusia, dificilă pentru securitatea euro-atlantică, sensibilă pentru Uniunea Europeană și poate prea departe pentru SUA.


Stategia modernă

Republica Moldova nu are o strategie comprehensivă a modului în care își gândește, planifică și realizează protejarea și promovarea intereselor naționale, pentru că nu a existat nici preocupare și nici sprijin în acest sens.

Acționând după o Strategie de securitate adoptată în anul 2011 și caducă prin desfășurarea evenimentelor din proximitate, Republica Moldova devenise anacronică prin enunț și puțin predictibilă prin comportamentul instituțiilor și de aceea în anul 2015 s-a indentificat nevoia de a  elaborara unui nou proiect.

Președintele Nicolae Timoftia recomandat elaborarea unei strategii care să răspundă noului climat de securitate din țară și din regiune, care să consolideze capacitățile naționale de prevenire și contracarare a noilor riscuri de securitate. Proiectul, discutat în  Consiliul Suprem de Securitate și aprobat în anul 2016, de către președinte, urmând a fi trimis parlamentului, a fost efortul unui grup de experți moldoveni, români și din structurile nord-atlantice.

Punctul slab al proiectului este faptul că abordările privind riscurile de securitate și amenințările la adresa Republici Moldova sunt enumerate în fraze vagi, cu trimiteri la evenimente, dar fără a considera Rusia ca fiind cea ami mare amenințare la adresa securității.

Punctul tare este dat de faptul că în document se stipula faptul  că pe continentul european NATO rămâne a fi alianţa politică şi militară cu cele mai performante capacităţi militare şi tehnologice, cel mai ridicat nivel al coeziunii valorilor şi al solidarităţii aliaţilor, în stare să asigure securitatea şi apărarea colectivă în arealul de referinţă.

De asemenea strategia sublinia că valorile comune şi legăturile strânse dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, stabilite prin Acordul de Asociere, se dezvoltă în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi al Parteneriatului Estic şi converg în efortul de fortificare a statului de drept, de asigurare a securităţii naţionale şi de sporire a bunăstării cetăţenilor.

Asemenea enunțuri dădeau notă clară că în viziunea fostului președinte Nicolae Timofti și a guvernului condus de prim-ministrul, de la acea dată, Pavel Filip, drumul Republicii Moldova este spre vest și spre valorile occidentale.

 

Supărările președintelui Dodon

Odată ales președinte, Igor Dodon, atât prin desele vizite la Moscova, cumulat cu întâlnirile informale cu președintele Putin, la diferite manifestări, a arătat clar că intențiile sale sunt acelea de a apropia Republica Moldova de Rusia și de a renunța atât la sprijinul cât și la drumul spre lumea euro-atlantică.

Prima decizie legată de securitate a fost aceea de a interzice participarea militarilor moldoveni la exerciții de instruire comună cu statele membre NATO, ce se desfășura în anul 2017, în Ucraina.

Președintele declara că nu va pleca niciun ostaş la exerciţii militare, nici la alte activităţi, misiuni de pacificare, stagii, cu atât mai mult să participe soldaţii moldoveni în exerciţii militare NATO. Noi suntem o ţară neutră. Mai mult de atât, să participe într-o ţară unde au loc conflicte armate.

Președintele a mai făcut un pas în sensul depărtării de cei pe care strategia îi considera aliați și s-a împotrivit deschiderii unui Birou de informare NATO la Chișinău, afirmând că … să nu ne grăbim cu deschiderea Oficiului NATO. Noi considerăm că la această etapă, acest pas va crea impedimente în procesul de negocieri pe problema transnistreană.

Afirmația era falsă pentru că așa cum afirma un oficial NATO, …că ceea ce doreşte acest birou, scopul său este să ajute cetăţenii Republicii Moldova să-şi întărească instituţiile, să vadă la firul ierbii exact de ce are nevoie Republica Moldova şi să răspundă acestor cerinţe cu programele şi cu finanţările pe care le avem.

Mai mult prin modul de comportare al președintelui, pentru moment, atât NATO cât și SUA au blocat programele de finanțare a infrastructurii de educație și instruire, programe care valorează mai mult de 2 milioane de dolari anual.

Ca să acutizeze conflictul dintre guvern și președinție, cu privire la securitatea națională, președintele Dodon a refuzat de mai multe ori numirea Ministrului Apărării Naționale, ajungându-se la decizia Curții Constituționale care a decis că numirea va fi făcută de prim-ministru.

Ultima acțiune a președintelui a fost aceea de a retrage, prin decret, Strategia de Securitate Națională, pe motivul declarat că am semnat un decret privind retragerea proiectului Strategiei securității naționale și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia, elaborate în perioada mandatului fostului președinte, deoarece conținutul lor nu mai corespunde schimbărilor substanțiale care au avut loc în mediul național, regional și internațional de securitate.

Conform Legii privind apărarea națională, președintele republicii are obligația de a iniția  elaborarea strategiei securităţii naţionale, dar este dificil de întrvăzut modul și mai ales specialiștii cu care va realiza acest proces.

 

Ministerul Apărării este consecvent

Conform legii apărării, guvernul elaborează strategia naţională de apărare, ce identifică potenţialele riscuri şi ameninţări în domeniul apărării, reieşind din mediul de securitate, stabileşte obiectivele politicii de apărare, precum şi căile şi resursele necesare pentru realizarea acestora.

Având o gândire adecvată contextului geopolitic, având conștiința valorilor naționale și determinați de voința de a proteja interesele cetățenilor, guvernul, prin Ministerul Apărării, și utilizând cadrul programatic al Strategiei de Securitate Națională, abrogat de președinte, a proiectat, analizat și aprobat Strategia Naţională de Apărare, un document modern care reliefează o clară percepție privind drumul Republicii Moldova.

Fără a intra în profunzimea analizei mediului, a riscurilor și amenințărilor la adresa securității, este important de arătat modul în care documentul subliniază faptul că  forţele separatiste şi cele străine, staţionate ilegal în regiunea de est, au o capacitate operaţională considerabilă, ceea ce permite regimului de la Tiraspol şi Federaţiei Ruse să-şi promoveze obiectivele strategice, care, la un moment, pot constitui o capacitate de intervenţie. Sinergia celor două componente poate face acest factor şi mai critic.

Iată deci că militarii percep foarte clar că în raport cu propaganda rusă, cu teororismul internațional sau cu fenomenul imigraționist, pentru Republica Moldova, riscul vine din interiorul țării, dar conjugat cu jocul extern al Rusiei, devine risc critic.

Soluția propusă de militari este aceea ca Republica Moldova să continue să dezvolte şi să consolideze dialogul politic în cooperarea practică cu NATO, în diverse domenii şi aspecte: educaţie şi ştiinţă, reforme şi planificarea apărării, modernizări ale infrastructurii, exerciţii militare, managementul dezastrelor, ridicarea nivelului de interoperabilitate cu structurile militare ale statelor occidentale şi implementarea proiectelor de dezvoltare a sistemului de apărare.

 Este important faptul că în document este stipulat că explorarea oportunităţilor oferite de dialogul cu Alianţa nu contravine cu statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Ba din contra, ele vor sprijini în continuare dezvoltarea capacităţilor de apărare, necesare pentru protejarea intereselor naţionale, ele vor realiza obiectivele strategice şi de combatere a riscurilor şi ameninţărilor emergente.

Dialogul cu Rusia nu este exclus, stabilindu-se că Republica Moldova va menţine formatul dialogului bilateral pentru a identifica soluţii în subiecte de interes comun, lăsând astfel o ușă deschisă pentru negocierea retragerii trupelor ruse din Transnistria.

Drumul spre practică

 

Abordarea teoretică a strategiei este una modernă și se poate identifica gradul sporit de cooperare cu specialiștii din occident. Ceea ce pare greu de înțeles este modul în care forțele necesare punerii în practică a strategiei vor fi construite și dotate.

Structura de bază a instituției militare  include, ca structuri de comandă,  Ministerului Apărării, Marele Stat Major, Comandamentul Forțelor terestre și a Forțelor Aeriene,

Structurile de execuție cuprind  trei brigăzi de infanterie motorizată, un batalion cu destinaţie specială, un batalion de menţinere a păcii, un batalion de artilerie, un regiment de rachete antiaeriene, unități de asigurare de luptă și unități de asigurare logistică.

Ca efective, instituția militară are 8500 de persoane, din care 6500 militari și 2000 civili, reprezentând 0,2% din populația Republicii Moldova, un procent ce poate fi considerat nesatisfăcător..

Cheltuielile aprobate pentru anul 2017 au fost de aproximariv 550 de milioane lei (22,5 milioane euro), reprezentând aproxim 0,5% din PIB, din care două treimi sunt utilizati pentru cheltuieli de personal.

Pentru comparație, România are o populație de cinci ori mai mare și o armată de zece ori mai numeroasă și  alocă pentru apărare un procent de 2% din PIB, reprezentând 17 miliarde de lei (3,8 miliarde euro), adică de aproape 20 de ori mai mult decât Republica Moldova.

Pentru a realiza punerea în practică a primei direcții prioritare de acțiune, aceea de dezvoltare a capabilităţilor militare întrunite şi consolidarea lor penru executarea eficientă a misiunii constituţionale de apărare a statului, Armata republicii Moldova are nevoie de suport financiar, ceea ce nu se poate asigura chiar dacă vor fi creșteri bugetare semnificative.

Pornind doar de la această simplă concluzie, putem constata că Strategia Națională de Apărare a Republicii Moldova nu este un instrument programatic ci unul pur politic.

Decizia președintelui

Președintele Igor Dodon este într-o poziție incomodă, pentru că v-a trebui să aprobe documentul strategic și să îl trimită parlamentului pentru ratificare. Are două variante de lucru  destul de simple, să aprobe sau să respingă, dar a căror efecte sunt potrivinice președintelui.

Dacă aprobă Strategia Națională de Apărare atunci înseamnă că asumă faptul că prezența trupelor ruse din Transnistria este ilegală, nefolositoare și deci cererea guvernului, lansată la adunarea Generală ONU, de retragere, este justificată. De asemenea va trebui să accepte că deși neutră, Republica Moldova, trebuie să deschidă un proces amplu de cooperare cu NATO și astfele să se situeze într-o antiteză cu Rusia.

Dacă nu va aproba strategia, atunci președintele va trebui să-și asume un nou conflcit atât cu guvernul cât și cu Curtea Constituțională, care poate decide, în baza jurisprudenței, că documentul poate fi semnat de prim-ministrul și poate fi trimis în parlament. Mai mult prin refuz președintele Dodon ar da notă clară că văduvește cetățenii moldoveni de întărirea unui instrument de forță, cum este Armata Națională.

Orice ar face și oricum ar proceda, președintele Igor Dodon trebuie să accepte ideea că nu poate fi deopotrivă împotriva Guvernului, a Curții Constituționale, a Parlamentului, a NATO și UE, doar pentru simplul motiv că președintele Vladimir Putin i-a dăruit o hartă cu Moldova Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new