SUA înaintea furtunii alegerilor prezidenţiale

November 4, 2012

Obama şi Romney – cotați cu şanse egale de a câştiga alegerile

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie din SUA este pe ultima sută de metri. Potrivit sondajelor de opinie cei doi candidaţi au procente extrem de apropiate şi ambele tabere electorale spun că au toate şansele să câștige.

Înaintea scrutinului, Barack Obama îşi menţine avansul în faţa republicanului Mitt Romney în statul Ohio, în timp ce în Florida cei doi sunt aproape la egalitate.

Atât Ohio cât şi Florida sunt două state cheie în alegerile care vor avea loc pe 6 noiembrie, arată un sondaj NBC/Wall Street Journal/Marist, potrivit NBC.

Astfel, potrivit sondajului, în Ohio Obama ar obţine 51% dintre voturi, faţă de Romney care este cotat cu 45%. În Florida, avansul pe care îl are Obama în faţa lui Romney este de doar două procente (49% Obama şi 47% Romney).

O victorie a lui Obama în Ohio, care acordă 18 voturi de la electori, şi în Florida, cu 29, i-ar asigura victoria în alegeri, obţinând pragul de 270 de voturi de la electori.

Aceste cifre sunt practic identice cu cele dintr-un sondaj din octombrie, când Obama avea 48% sprijin, faţă de 47% pentru Romney.

Economia şi şomajul par să fi fost subiectele cele mai discutate în aceasta campanie electorală, mai ales după ce vineri au fost date publicităţii noi statistici referitoare la situaţia şomajului. 171 de mii de slujbe au fost adăugate în luna octombrie, dar rata şomajului rămâne de 7,9%, adică cea mai mare cu care se confruntă un preşedinte în tentativa de a mai obţine un mandat (de la preşedintele Franklin Roosevelt, din timpul marii depresiuni din anii 30 încoace).

Datele de vineri au fost privite diferit de cei doi candidați. Preşedintele Obama le-a citit ca pe o dovadă că economia începe să se redreseze, în timp ce republicanul Romney că sunt o dovadă că „economia americană este într-o stare virtuală de stagnare”.

Preşedintele american nu este ales prin vot popular, ci prin votul electorilor. S-a întâmplat şi se poate întâmpla şi acum, la 6 noiembrie ca votul popular să meargă spre un candidat în timp ce electorii, cei care decid scrutinul, să aibă o altă opţiune. Pentru a câștiga preşedinţia americană unul din candidaţi trebuie să obţină cel puțin 270 de voturi ale electorilor.

În aceste ultime zile de campanie un rol important îl joacă şi modul în care autorităţile reacţionează după super-furtuna Sandy care a lovit grav coasta estică a Statelor Unite la începutul săptămânii trecute. Peste 3 milioane de locuinţe continuă să fie fără energie electrică, criza alimentării cu combustibili i-a iritat pe mulți americani şi în zonele afectate oamenii se plâng că masurile luate nu sunt suficiente.

Preşedintele Obama a declarat că refacerea zonelor afectate va dura, dar că până la urmă americanii vor reuşi să facă faţă şi acestui dezastru natural cu eroism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new