Sunt drepturile cetățenilor de peste Nistru o povară pentru Chișinău ?

September 9, 2012

Conflictul de pe Nistru este îngheţat de 21 de ani. Totuși, în ciuda eforturilor declarate la nivel oficial, privită în detaliu, situaţia s-ar putea descrie ca alarmantă. Vă prezentăm un interviu, realizat în exclusivitate pentru portalul nostru, cu domnul jur. Ion Manole, director executiv al Asociaţiei Promo Lex din Chişinău, care cu franchețe “pune punctul pe i” și ne schiţează tabloul real și deloc liniștitor din regiunea de est a Republicii Moldova.

– Domnule Ion Manole, aș dori la începutul acestei discuții, pentru cititorii noștri mai puțin familiarizați cu realitățile din Republica Moldova, să ne prezentaţi o carte de vizită a Asociaţiei Promo Lex.

Asociaţia Promo Lex şi-a început activitatea acum 10 ani la inițiativa un grup de tineri jurişti care doreau să fie utili societăţii; nu ne gândeam pe atunci că vom lucra  în regiunea transnistreană, am început în dreapta Nistrului, în alte localităţi ale Republicii Moldova. Activitatea noastră în regiunea transnistreană a început în 2004, când au fost atacate şcolile cu predare în limba română. Îmi amintesc că participam la un trening iar unul din avocaţii care se ocupa de dosarul şcolilor ne-a rugat să-l ajutăm şi în acest context am ajuns să oferim consultanţă celor din stânga Nistrului. Dacă la început au venit părinţii, copiii şi profesorii din şcolile care erau atacate de structurile ilegale de la Tiraspol, ulterior în toamna aceluiaşi an ni s-au adresat și ţăranii de la Dubăsari, ale căror terenuri se află în perimetrul controlat de separatişti. Aceştia din urmă le percepeau taxe, impozite de sută la sută pentru producţia agricolă ca să şi-o transporte la gospodăriile lor (la fel din stânga Nistrului). Pe măsură ce aceste cereri de consultanţă s-au mărit, ne-am axat activitatea pentru locuitorii din stânga Nistrului. Pentru a ne putea dezvolta acţiunile în perimetrul transnistrean am aplicat pentru diferite proiecte. La început am avut un birou în Coşniţa şi Doroţcaia, localităţi în stânga Nistrului, controlate de Chişinău.

– În ce măsură vă reuşeşte să promovaţi spiritul legii într-un spaţiu necontrolat de autorităţile de la Chişinău ?

– Dacă vă referiţi la legile Republicii Moldova, într-un spaţiu necontrolat de liderii de la Chișinău, evident că ne este foarte greu. Noi, în primul rând, încercăm să asistăm pe toţi cei cărora le sunt încălcate drepturile fundamentale, iar acestea nu au hotare, încercăm să promovăm şi să apărăm oamenii prin prisma acestor drepturi, asumate de R.Moldova prin semnarea a numeroase acorduri internaţionale. Anume, prin aceste documente, Chişinăul s-a obligat în faţa comunităţii internaţionale să întreprindă eforturi în vederea promovării şi apărării acestor drepturi în întreg teritoriul R.Moldova, inclusiv în stânga Nistrului.

Chişinăul timp de 20 de ani nu a făcut nimic în acest perimetru, a preferat să spună că nu poate face nimic, că nu are acces, că nu controlează teritoriul, că este prezentă armata rusă… Însă pot să vă spun, după atâţia ani de activitate în acest teritoriu, că principala vină o poartă autorităţile constituţionale, care nu au avut nici un plan, nici o strategie şi nu au depus eforturi pentru reglementarea diferendumului transnistrean. Au preferat să se victimizeze, fără a întreprinde acţiuni concrete, problema tergiversării reglementării acestui conflict îngheţat nu este din cauza Tiraspolului sau a Moscovei, este din cauza Chişinăului.

– Cum priveşte administraţia de la Tiraspol acţiunile Asociaţiei Promo-Lex ? Presupun că nu rareori întâmpinaţi probleme…

– Administraţia de la Tiraspol, ca orice regim dictatorial, care are nevoie de “stabilitate” , îşi justifică acţiunile represive asupra populaţiei prin faptul că există pericole externe care periclitează “independenţa”  regiunii. Tiraspolul inoculează ideea că populaţia din dreapta Nistrului, cât şi Europa sau Occidentul, în general, sunt inamici ai acestui regim şi indirect inamici ai Federaţiei Ruse. Ei se văd ca un ultim bastion al FR şi cer ca populaţia să-i sprijine pentru apărarea acestui bastion.

– Este adevărat că este folosită drept sperietoare o posibilă unire a R.Moldova cu România?

– Evident că ei folosesc orice instrument prin care pot manipula opinia publică din această regiune. Pentru noi nu contează ce idei promovează ei, pentru noi e important să prevaleze spiritul legii, contează ca toţi locuitorii acestei regiuni, indiferent de limba vorbită sau cetăţenie, să beneficieze de anumite garanţii prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, documente pe care atât Rusia, cât şi R.Moldova le-au semnat şi s-au obligat să le respecte.

– În activitatea dvs. de zi cu zi lucraţi cu oameni din toate categoriile sociale. Care este spiritul civic al acestora, cum privesc aceştia problema reunificării sau a soluţionării acestui conflict ?

– În primul rând în regiunea transnistreană au rămas foarte puţini oameni care cred în spiritul legii, care cred în competenţa autorităţilor noastre constituţionale, care cred în legile internaţionale. Deşi formal au toate drepturile garantate, în realitate sunt ostatici de 20 de ani, nimănui nu-i pasă sau cel puţin nu i-a păsat până acum. Toată lumea monitorizează, însă dacă am cere un raport foarte bine documentat care ar corespunde tuturor cerinţelor, nimeni nu-l are. Nici o structură internaţională nu a fost capabilă să facă o evaluare competentă în această regiune. Nici autorităţile constituţionale nu au fost capabile să schiţeze un tablou clar al situaţiei de acolo, nu au reuşit să elaboreze o strategie clară pentru apărarea populaţiei. Dimpotrivă, cei care au îndrăznit să ceară ajutorul autorităţilor de la Chişinău, sesizând anumite fărădelegi comise de administraţia ilegală de la Tiraspol, au avut de suferit dublu. De multe ori, funcţionarii de la Chişinău le închid uşa în faţă, motivând că nu deţin controlul asupra acestui spaţiu, fără însă a înregistra, documenta sau examina elementar situaţia.

Avem constatate mai multe cazuri în care autorităţile statului încalcă Constituţia şi conlucrează cu structurile paramilitare din stânga Nistrului. Ultimul caz l-am avut acum o lună, privind furnizarea anumitor informaţii cu caracter personal despre o persoană aflată în închisoare la Tiraspol, care aşteaptă de fapt implicare şi ajutor din partea Chişinăului, însă autorităţile au furnizat informaţii cu caracter confidenţial despre membrii familiei lui (inclusiv un minor), date privind proprietăţile acestuia, etc. A fost sensibilizată opinia publică, sesizată Procuratura Generala a R.Moldova şi Guvernul. De obicei, victimele nu-și pot soluţiona problemele la nivel naţional, astfel că instanţa de la Strasbourg rămâne ultima lor speranţă de a fi repuşi în drepturi, a fi reabilitaţi sau a obţine prejudicii. Avem impresia uneori că unii funcţionari preferă ca victima să depună plângere împotriva statului pentru ca ei să fie lăsaţi în pace.

– Apropo de cazuri concrete. Am citit recent despre cazul tânărului Alexandru Bejan, acuzat de terorism. Asociaţia Promo-Lex monitorizează acest incident, ce puteţi să ne spuneţi despre acest dosar ?

– Juriştii noştri se acupă de cazul acestui minor, care este persecutat prin diferite mijloace, inclusiv prin intentarea unui dosar. Ca să înţelegeţi mijloacele la care recurg exponenţii regimului de la Tiraspol pentru a impune frica în rândul cetățenilor sau a-i înstrăina de malul drept al Nistrului, voi veni cu un exemplu. Prin 2004 am citit într-un ziar de la Tiraspol, critici dure ale opoziţiei de pe atunci la adresa lui Smirnov. Ei susţineau că Smirnov a comis o crimă împotriva “statului transnistrean” atunci când a atacat şcolile de limba română din regiune. Potrivit opoziţiei de pe atunci „este greşit să ataci şcolile, atrăgând astfel norii şi furia comunităţii internaţionale, mult mai eficient ar fi să se recurgă la nişte mijloace mai subtile pentru a lichida aceste instituţii de învăţământ. Dacă s-ar crea condiţii insuportabile pentru copii, părinţi şi profesori, în scurt timp numărul lor se va micşora şi şcolile vor dispărea de la sine şi se vor închide, iar acestă problemă va disparea în mod natural, fără a atrage atenţia asupra acestui lucru”.

Eu bănuiesc că la ora actuală Tiraspolul aplică această strategie. Deşi încearcă să transmită un mesaj de deschidere pentru Chişinău, în realitate Tiraspolul îşi consolidează poziţiile. Instituţiile de învăţământ din regiune se confruntă cu aceleaşi probleme şi cu aceleaşi provocări. Astfel, problema şcolii din Grigoriopol nu a fost rezolvată, începând din nou în exil un alt an de învăţământ (al 10-lea deja). Liceul „Evrica” din Râbniţa îşi desfăsoară activitatea în sediul unei foste grădiniţe, fără condiţiile necesare unui proces educaţional complet. Nici Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol nu are condiţiile minime pentru procesul educaţional şi de instruire (amintim că administraţia şcolii a câştigat acum câţiva ani un proiect în valoare de cca 100 mii de dolari, oferiţi de Guvernul Japoniei pentru reabilitarea şi reconstruirea clădirii, însă administraţia locală de la Tiraspol a creat obstacole, astfel că banii au fost pierduţi, iar copii şi acum studiază în condiţii inadecvate).

– S-a vehiculat prin presă înaintea vizitei cancelarului Merkel un posibil plan de federalizare. Se ia în calcul şi o astfel de soluţie?

– În condiţiile în care nu avem soluţii sau strategii proprii, oricine poate veni cu propuneri. Dacă Chişinăul ar fi arătat grijă şi protecţie faţă de orice individ, rezident sau nerezident al regiunii transnistrene, situaţia ar fi fost cu totul alta.

– O altă problemă este înlocuirea forțelor pacificatoare cu forţele OSCE…

– Acest format trebuie schimbat. La această concluzie noi am ajuns încă în 2005, când am fost implicaţi într-un incident la podul de la Vadul lui Vodă, unde am fost opriţi şi s-a încercat să ni se reţină filmul din aparatul de fotografiat. Am realizat de atunci că aceste forţe sunt distructive şi nu fac altceva decât să apere şi să consolideze regimul ilegal de la Tiraspol.

– În ultima perioadă a fost reanimat procesul de negocieri în formatul 5 plus 2. Din declaraţiile făcute de părţile implicate în dialog reiese faptul că se fac paşi concreţi pentru decongestionarea acestei probleme. Care ar fi în viziunea dvs. o soluţie eficientă pentru rezolvarea definitivă a conflictului transnistrean ?

– Ne păstrăm o doză mică de speranţă că în urma ultimelor negocieri închise şi netrasparente în formatul 5 plus 2 lucrurile ar putea să se mişte într-o direcţie bună. Însă totodată vreau să întreb ce negociază ei sau ce poate negocia un stat cu un regim instituit ilegal ? Problema este că autorităţile constituţionale n-au înţeles ce au de făcut în această problemă. Impresia noastră este că autorităţile de la Chişinău întotdeauna au aşteptat eforturi şi acţiuni din partea partenerilor străini, atât din partea Rusiei, cât şi a Occidentului, crezând că cineva le va mătura casa sau le va face ordine în curte. Însă această abordare e greşită, dacă nu cunoşti realitatea, dacă nu te implici în rezolvarea problemelor oamenilor, nu poţi percepe situaţia în ansamblu şi respectiv nu ai cum să vii cu soluţii. Aici aş da drept exemplu cazul poliţistului Ursu, care se află în închisorile de la Tiraspol de câţiva ani. Întrebarea mea este cum de s-a ajuns ca în oraşul Tighina, (unde în urma acordului încheiat în 1992 controlul este efectuat de ambele “părţi” (atât de forţe ale poliţiei constituţionale, cât şi ale structurilor paramilitare), ca poliţia constituţională să permită să ,,aresteze,, un poliţist, să-l condamne şi să-l ţină ostatic în închisoare timp de câţiva ani deja? Dacă un poliţist nu poate fi apărat de autorităţile statului, atunci care ar fi gradul de garanţie şi securitate pentru alte persoane ? Chişinăul trebuia să ceară respectarea Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 la fiecare sedinţă a Comisiei Unificate de Control (structură creată pentru zona de securitate) care au loc în fiecare zi de joi. Din lipsa de interes a Chişinăului toate aceste subiecte au fost ignorate şi situaţia în 20 ani s-a degradat foarte mult…. Propunerile noastre sunt considerate radicale, ceea ce nu e corect pentru că în tot ce ţine de respectarea drepturilor omului nu e nimic radical. Drepturile omului nu sunt şi nici nu pot fi subiect al negocierilor, ele trebuie respectate necondiţionat. Potrivit Constituţiei şi normelor dreptului internaţional, pe teritoriul R.Moldova, inclusiv în raioanele de est, drepturile şi libertăţile omului sunt garantate tuturor persoanelor.

Putem spune cu certitudine că toţi circa 500 de mii de cetăţeni locuitori din această regiune sunt descriminaţi în raport cu cei din dreapta Nistrului. De 21 de ani, peste jumătate de milion de oameni nu au acces la justiţie, nu beneficiază de protecţie socială. Avem cazuri în care cei care se adresează pentru indemnizaţii pentru copii sau pensii de vârstă sunt îndemnaţi să le ceară de la  Tiraspol, probabil pentru a face economie la buget. Sunt oare oamenii de dincolo de Nistru o povară pentru bugetul ţării? Chiar dacă sunt, autoritățile nu au dreptul să procedeze astfel, însă deocamdată realitatea este alta. Indiferenţa şi ignoranta majorităţii funcţionarilor face ca râul Nistru să separe şi mai mult cetăţenii aceluiaşi stat, ideea de reîntregire teritorială să rămână doar un vis, iar drepturile omului să fie asigurate și garantate în dependență de domiciliul victimei…

A consemnat Lucia Coroiu

One response to “Sunt drepturile cetățenilor de peste Nistru o povară pentru Chișinău ?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new