February 8, 2018
, by ppw
Lipsa unei politici coerente europene, precum și lipsa unui răspuns ferm al Bucureștiului, ne penalizează tot mai drastic. În același timp se naște, la nivel european, un stat paralel, în care-și dau mâna birocrați de la Bruxelles cu tartori din diversele servicii de informații europene, un stat paralel care face aceleași lucruri pe care le […]
November 23, 2016
, by ppw
Parlamentul European și-a dat marți votul pentru planul ce prevede o coordonare mai strânsă a politicilor de apărare ale statelor membre, transmite Reuters. Planul presupune și că Europa va miza mai puțin pe protecția militară a Statelor Unite, în condițiile în care președintele ales Donald Trump a dat de înțeles că va reduce sprijinul militar […]
September 20, 2012
, by ppw
Preşedinţii legislativelor din Europa se reunesc la Strasbourg pentru un summit bienal, notează Agerpres. Presedinţii celor 47 de foruri legislative ale Consiliului Europei şi cei ai statelor observatoare, partenere şi învecinate se vor reuni la Strasbourg, în perioada 20-12 septembrie 2012, în cadrul summitului organizat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Astfel, cei peste 350 […]