Archive
July 26, 2018
, by ppw
Un adevărat maraton diplomatic al Rusiei în această săptămână. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov împreună cu adjunctul ministrului Apărării și șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, general Valery Gerasimov, au avut ieri o întâlnire la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron. Reuniunea de la Palatul Elysee, la care a participat și șeful […]
June 25, 2018
, by ppw
Vasile Roman
Ce se mai poate scrie despre România și români, într-o lume care este marcată de schimbări de paradigme politice și economice? Astăzi mass-media aduce în atenția noastră faptul că America este mai interesată de problemele economice decât de protejarea valorilor universale, că este dispusă să condiționeze relațiile de securitate de asigurarea a 2% […]
April 27, 2018
, by ppw
Vasile Roman
Stimate domnule președinte al Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, vă adresez această scrisoare, în parte emoțională dar și cu argumente raționale, pentru că este nevoie să vă gândiți că atitudinile, deciziile și mai ales acțiunile domniei voastre influențează starea de confort, dar mai ales de disconfort a Europei întregi și în parte a […]
December 6, 2017
, by ppw
Donald Trump a recunoscut miercuri oficial “Ierusalimul drept capitala a Israelului”, o ruptură radicală cu decenii de diplomație americană și internațională, scrie AFP. Președintele american a revendicat o “nouă abordare” asupra conflictului israeliano-palestinian, asigurând că respectă o promisiune pe care predecesorii săi au “eșuat” să o respecte. De asemenea, liderul de la Casa Albă a […]
September 18, 2017
, by ppw
Marius Văcărelu
Pe 9 martie 2017 scriam despre criza din peninsula Coreea câteva opinii, iar ultimul paragraf era acesta: „Contextul personal al liderului nord-coreean face să fie astăzi mai probabilă o criză acută aici, decât în altă parte, prin relevanţa armamentului ce ar fi folosit, precum şi a ţărilor implicate. Iar dacă o astfel de […]
September 4, 2017
, by ppw
De la o vreme, parcă aşteptăm mereu ceva şi ne întrebăm ce şi cum o să se întâmple. Va fi război? Vor mai rezista crucile de pe cupolele Occidentului? Vin ruşii peste noi? Ne-o sări NATO în ajutor? Dar Trump? Ce-o mai avea de gând dolofanul de la Phenian? Când citeşti ziarele (pe net, desigur) […]
August 25, 2017
, by ppw
The entire world is in a poor status of quiet, not only because the immigrants crises, but because the unpredictable behavior of Russia and North Korea. From here, Europe is involved in a process of political reshaping. Russia rewrite the borders with Ukraine and Georgia, European Union send messages about the internal reforms (not all […]
August 25, 2017
, by ppw
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, nu a putut oferi jurnaliștilor americani dovezi că Rusia ar fi furnizor de arme către mișcarea radicală a „talibanilor“ din Afghanistan (organizație interzisă în Rusia, de altfel). „Nu trebuie să avem un răspuns cu dovezi în mod oficial“ – a spus Nauert, răspunzând unei […]
June 10, 2017
, by ppw
Vasile Roman
Analizele la cald sunt mai puțin recomandate mai ales atunci când problematica este dată de manifestări ale geostrategiilor unor state și cu atât mai mult atunci când în ecuație intră România și SUA (ori poate viceversa). Geopolitica este o teorie, în timp ce geostrategia reprezintă rezultatul manifest al conștientizării propriei geografii statale (dar […]
June 10, 2017
, by ppw
Nu am să pierd timpul să vă explic de ce o vizită de lucru (adică rangul 3 diplomatic după vizita de stat și cea oficială, protocol restrâns, discuții strict formale pe agenda stabilită de comun acord) nu este și nici nu prea poate fi o vizită istorică. Fără nicio delegație, oameni de afaceri, lideri politici, […]
March 29, 2017
, by ppw
Secretarul de stat american Rex Tillerson le va cere în această săptămână aliaților din NATO să demonstreze o “cale clară” de creștere a cheltuielilor de apărare, a declarat marți un oficial din Departamentul de Stat, citat de Reuters. Rex Tillerson va avea prima sa întâlnire cu miniștrii de externe ai țărilor NATO la Bruxelles, la […]
March 14, 2017
, by ppw
Amuzat și întristat mă uit cum întreaga lume occidentală se dă cu fundul de pământ refuzând ceva ce vine oricum, că vrem sau nu, ceva ce e mai important decât valul de refugiați și imposibil de oprit, oricâți mușchi, armament în dotare și bugete nelimitate pentru înarmare ai: VIITORUL. Democrația occidentală în formula pieței libere, […]
February 14, 2017
, by ppw
Consilierul preşedintelui SUA pentru securitate naţională, Michael Flynn, a demisionat pe fondul unui scandal generat de discuţiile pe care le-ar fi avut cu ambasadorul rus pe tema sancţiunilor americane înaintea investirii lui Donald Trump, a anunţat Casa Albă, notează Agerpres. Scandalul a fost generat de faptul că Flynn ar fi discutat despre sancţiunile americane cu […]
January 27, 2017
, by ppw
Lumea arată ca un fel de 23 August generalizat. Trump are de gând să pună vamă la produsele mexicane ca să scoată bani de ridicat zidul dintre cele două țări. Se alege, prompt, cu primul întors de spate de la un președinte-coleg. Excentricul ministru de externe britanic, Boris Johnson, se dă de partea rușilor în […]
December 13, 2016
, by ppw
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți oficial că directorul general al concernului ExxonMobil, Rex Tillerson, este nominalizarea sa pentru funcția de Secretar de Stat în viitoarea administrație de la Washington, transmit marți Reuters, AFP și DPA. ”Tenacitatea sa, ampla sa experiență și înțelegerea profundă a geopoliticii îl fac (pe Rex Tillerson, n.r.) […]
December 7, 2016
, by ppw
Președintele ales al SUA, Donald Trump, intenționează să-l numească pe generalul în rezervă John Kelly la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă, a informat miercuri CBS News, preluat de Reuters. John Kelly, fostul șef al Comandamentului Sudic al SUA până la începutul acestui an, a acceptat propunerea lui Donald Trump, a precizat CBS, citând surse sub […]
November 23, 2016
, by ppw
Parlamentul European și-a dat marți votul pentru planul ce prevede o coordonare mai strânsă a politicilor de apărare ale statelor membre, transmite Reuters. Planul presupune și că Europa va miza mai puțin pe protecția militară a Statelor Unite, în condițiile în care președintele ales Donald Trump a dat de înțeles că va reduce sprijinul militar […]
November 22, 2016
, by ppw
Președintele american ales, Donald Trump, a afirmat luni, 21 noiembrie 2016, că în prima zi a mandatului său va angaja retragerea Statelor Unite din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), semnat în 2015 de 12 țări din regiune, exceptând China, relatează AFP. “Acest parteneriat comercial este un potențial dezastru pentru țara noastră” a explicat Donald Trump într-o înregistrare […]
November 20, 2016
, by ppw
Președintele american Barack Obama și cel rus, Vladimir Putin, au discutat la summitul APEC duminică, la Lima, înainte de o reuniune cu alți lideri din zona Asia-Pacific, relatează Reuters. Cei doi lideri au discutat câteva minute, după care și-au strâns mâna, potrivit jurnalistului AFP aflat la fața locului. „S-au salutat la începutul reuniunii și au […]
November 16, 2016
, by ppw
Shinzo Abe, premierul Japonei, va fi primul oficial străin care va avea o întrevedere joi, 17 noiembrie 2016, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, acesta va încerca pe parcursul întâlnirii să reasigure acordul privind securitatea statului japonez, informează site-ul ziarului The Guardian. În timpul campaniei republicanului Donald Trump, Japonia şi Coreea de Sud au […]
November 9, 2016
, by ppw
Observând ”la cald” reacțiile din țară după anunțarea victoriei lui Donald Trump nu am cum să nu remarc (a câta oară !?) că suntem excesiv de emoționali, ca să nu spun de-a dreptul isterici. Să respirăm adânc, să numărăm până la zece și să facem câteva observații ”la rece”. Concret discutând, României i s-au întâmplat […]
November 9, 2016
, by ppw
Republicanul Donald Trump șochează întreaga lume și devine noul președinte al Statelor Unite, conform estimărilor agenției Associated Press, citate miercuri de DPA și Reuters. Trump și-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câștiga președinția, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marți, potrivit agențiilor de […]
November 1, 2016
, by ppw
Investigația amplă desfășurată, în această vară, de Biroul Federal de Investigații (FBI) privind un eventual rol al Moscovei în campania electorală din SUA nu a descoperit până acum vreo legătură directă sau clară între candidatul republican Donald Trump și guvernul rus. Iar aceasta, în pofida faptului că au fost urmărite eventuale conexiuni financiare între consilierii […]
October 31, 2016
, by ppw
Adrian Severin
Așa zisele alegeri din România sunt o simplă farsă democratică într-un stat eșuat. Un stat care, în cel mai bun caz, se îndreaptă spre dictatură, iar în cel mai rău caz dispare. (Proiectul dezmembrării – nu însă pe baze etnice, ci geopolitice – este vechi, a fost încercat inclusiv recent și nu este […]
October 30, 2016
, by ppw
Departamentul american de Stat a ordonat sâmbătă evacuarea familiilor personalului de la consulatul SUA din Istanbul, ca măsură de precauție în urma unor informații potrivită cărora grupări extremiste ar intenționa să comită atacuri asupra cetățenilor americani, relatează agențiile AFP și EFE. Odată cu acest anunț Departamentul american de Stat a actualizat alerta de călătorie emisă luni, […]
October 20, 2016
, by ppw
Gabriela Ioniță
Ca o ironie a istoriei, fosta Bază Militară Aeriană Deveselu, construită la cererea URSS ca parte a sistemului aerian defensiv creat pentru protecţia statelor care făceau parte din Tratatul de la Varșovia, a devenit bază NATO, parte a sistemului de apărare antirachetă cunoscut generic sub sintagma „scutul antirachetă”, în fapt un […]
October 6, 2016
, by ppw
România nu e cea mai coruptă țară din lume ! Chiar dacă asta ați putea crede privind spre nesfârșita și cronofaga ciorovăială din studiourile de televiziune. În schimb, România este cu siguranță în top atunci când vorbim de lideri care încearcă să-și ascundă incompetența și lipsa de viziune în spatele unui îngrozitor tămbălău cu iz […]
July 20, 2016
, by ppw
După prima întâlnire cu omologul său american, John Kerry, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, urmează să aibă joi la Washington o serie de întrevederi consacrate luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au anunțat marți serviciile sale, citate de AFP. Ieri, Boris Johnson s-a întâlnit la Londra cu secretarul de stat american, John Kerry, […]
July 19, 2016
, by ppw
Președintele turc, Recep Erdogan, a acordat un interviu în direct postului de televiziune CNN. Președintele turc a oferit amănunte despre modul prin care a reușit să evite recenta lovitură de stat din Turcia. Erdogan a spus că militarii care au vrut să îl îndepărteze de la putere au fost inspirați de un cleric musulman care […]
July 6, 2016
, by ppw
Adrian Severin
Domnule Președinte, La data de 5 iunie 2016, fostul Prim Ministru și Ministru de Externe, prof. dr. Adrian Năstase, v-a trimis o Scrisoare deschisă prin care vă solicită să luați măsurile necesare spre a-i determina pe Ambasadorul SUA la București, Excelența Sa Hans Klemm, cât și pe ceilalți diplomați americani acreditați aici, să […]
May 15, 2016
, by ppw
Sintagma “stat de drept” reprezintă traducerea greșită, în limba română din limba franceză, a formulei “etat de droit”. În franceză “etat” înseamnă, într-adevăr, “stat” dar și “stare”. Așadar “etat de droit” se traduce prin “stare de drept” sau mai exact, întrucât aici “drept” are sensul de “respect al legii”, adică de “legalitate”, prin “starea de […]
April 22, 2016
, by ppw
Dacă va părăsi Uniunea Europeană, Marea Britanie va rămâne “în coada plutonului” în materie de relații comerciale cu SUA, a atras vineri atenția, la Londra, președintele american Barack Obama, relatează AFP. “Unii cred, poate, că va exista un acord de liber-schimb SUA-Marea Britanie, însă asta nu se va întâmpla repede (…) Marea Britanie ar fi […]
April 5, 2016
, by ppw
La șase luni după un acord între China și Statele Unite pentru a lupta împotriva spionajului cibernetic ale cărui victime sunt companiile americane, Washingtonul nu este sigur că Beijingul îl aplică într-adevăr, a mărturisit marți un oficial cu rang înalt din cadrul Pentagonului, citat de AFP. În septembrie, președintele Barack Obama a anunțat alături de […]
March 15, 2016
, by ppw
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ordonat luni Ministrului apărării rus Sergey Shoigu să înceapă de marți, 15 martie 2016, retragerea forțelor aero-spațiale ruse din Siria, în condițiile în care obiectivele trasate au fost îndeplinite, informează site-ul Kremlinului, citat de principalele agenții de presă. ‘Consider că obiectivul trasat Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației […]
February 8, 2016
, by ppw
Un raport al Pentagonului critică felul în care avansează dotarea foarte costisitorului avion nedetectabil F-35, care începe să intre treptat în serviciul armatei americane, relatează AFP și CNN. Forțelor armate ale US le-au fost livrate deja câteva zeci de avioane, dar noile loturi continuă să fie îmbunătățite din punct de vedere al dotării cu cele […]
January 8, 2016
, by ppw
Constantin Gheorghe
Aviația saudită a bombardat ieri ambasada iraniană din Yemen, spun liderii de la Teheran. Știre ulterior infirmată de ministrul de externe yemenit. Reală sau nu (dacă nu s-a întâmplat, se va întâmpla), vestea vine aproape firesc, pe fondul tensiunilor în creștere dintre cele două puteri regionale. Care, cel puțin până în momentul ăsta, […]
January 7, 2016
, by ppw
Încă nu s-a dezmeticit bine lumea după șampania și urările de bine de Anul Nou, că – iată – planeta a început să se învârtească aparent din ce în ce mai repede, de unde devine explicabilă și starea de amețeală perpetuă a liderilor lumii. Și nu știu cât de viabile sunt credințele populare privitoare la […]
October 22, 2015
, by ppw
“Brave Warrior 2015” – care se apropie de finalul celor șase săptămâni de exerciții militare comune – demonstrează angajamentul NATO de a asigura stabilitatea Europei centrale, a declarat miercuri ministrul ungar al apărării Istvan Simicsko, informează agenția MTI. Maiorul Istvan Simicsko a mai precizat că operațiunile în timpul exercițiului de șase săptămâni au fost conduse […]
October 20, 2015
, by ppw
Rusia și Statele Unite ale Americii au semnat marți un protocol de acord vizând să prevină posibilele incidente între avioanele celor două țări în spațiul aerian al Siriei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. De asemenea, informația a fost confirmată și de Anatoli Antonov, vice-ministru rus al Apărării, potrivit site-ului oficial al Ministerului moscovit. “Cu […]
October 11, 2015
, by ppw
Statele Unite și Rusia au anunțat “progrese” în noile discuții ce au avut loc sâmbătă pentru a evita incidente între avioanele lor în spațiul aerian sirian, a anunțat Pentagonul. Cele două țări au convenit să discute în continuare aceste probleme desemnate prin termenul englez “deconfliction”. “Au fost făcute progrese în timpul acestor discuții care au […]
September 27, 2015
, by ppw
Președintele american, Barack Obama și omologul său rus, Vladimir Putin vor avea mâine, 28 septembrie 2015, la New York, reuniune prilejuită de lucrările Adunării Generale a ONU la care participă ambii șefi de stat. Întâlnirea are loc pe fondul tensiunilor crescute din Europa și Orientul Mijlociu, iar Kremlinul și Casa Alba par că nu au […]
September 24, 2015
, by ppw
WASHINGTON: Candidații democrat și republican la Casa Albă se vor întâlni de trei ori în septembrie și octombrie 2016 pentru a dezbate, potrivit tradiției, a anunțat miercuri comisia independentă ce organizează aceste dezbateri între adversari. Cele trei dezbateri vor avea loc: —pe 26 septembrie 2016 la Wright State University în Dayton, Ohio (nordul SUA); —9 […]
September 3, 2015
, by ppw
“Acest eveniment are o semnificație strategică aparte pentru noi, pentru România, transmițând un semnal puternic de reasigurare și solidaritate aliată în actualul context complex de securitate. (…) Este un eveniment deosebit, nu aș folosi cuvinte mari, dar este un eveniment istoric. Unitatea de integrare a forțelor este prima structură NATO care va funcționa în România […]
August 7, 2015
, by ppw
Fost combatant în războiul din Vietnam, John Kerry, în prezent șeful Departamentului de Stat al SUA, celebrează vineri la Hanoi a 20-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări foste inamice, relatează AFP. Această ‘călătorie spre reconciliere între țările noastre este cu adevărat una din cele mai mari povești a națiunilor care […]
July 7, 2015
, by ppw
Daniel Constantin
Imperiile încă există. Bineînțeles sub o altă formă decât cu secole în urmă. E natural până la urmă… pentru că ierarhizarea vine de la sine în tot ceea ce ține de comunitatea umană (și nu doar!). Putem vedea asta și în regnul animal sau vegetal. Cel care are mai multă putere îl domină, […]
May 6, 2015
, by ppw
România va găzdui în perioada 11-13 mai 2015 la Palatul Parlamentului un summit regional pe probleme de securitate cibernetică, la care vor participa reprezentanţi din 18 ţări din Europa Centrală şi de Est. Reuniunea este organizată la nivel guvernamental, cu sprijinul US Department for Commerce.
April 29, 2015
, by ppw
Crește pe zi ce trece violența socială, peste tot în lume. Ce se întâmplă acum în Baltimore (SUA) este doar partea vizibilă a acestei violențe, care sapă la temelia sistemelor politic, economic și social. Este semnul unui dublu eșec, eșec care depășește în magnitudine și consecințe eșecul comunismului: economic și democratic concomitent. Poate părea ciudat […]
March 8, 2015
, by ppw
Adrian Severin
O declarație a Președintelui Klaus Johannis dar mai ales un punct de vedere exprimat de noul director al SRI (numit, pare-se – vai,vai! – fără „consultarea” protectorului transatlantic), Eduard Helwig, sugerând că „Axa Washington-București” ar trebui să treacă prin Berlin iar nu prin Londra, a devenit „lung prilej de vorbe și de ipoteze” […]
March 4, 2015
, by ppw
John Helmer – Moscow
Timothy Colton, un expert (pe probleme legate de Federația Rusă) de la Universitatea Harvard din SUA, a admis că a fost prins efectuând cercetări privind leadership-ul Rusiei ca parte a operațiunii top-secret BODY LEADS coordonată de Pentagon. Top-secret doar până la dezvăluirea de luna trecută operațiunii care se presupune că avea […]
March 3, 2015
, by ppw
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți, într-un discurs rostit în Congresul american, că regimul iranian reprezintă ‘o amenințare pentru lumea întreagă’, informează AFP. ‘Regimul iranian reprezintă o amenințare importantă pentru Israel, însă și pentru pacea întregii lumi’, a declarat Benjamin Netanyahu, aplaudat de parlamentarii americani prezenți. Israelul se opune ferm negocierilor actuale privind controversatul […]
February 7, 2015
, by ppw
President Barack Obama released an updated national security strategy (NSS) on Friday that committed the United States to lead on pressing world issues but reflected his cautious policy toward foreign intervention. The 29-page memo to Congress, required under law, broadly outlined Obama’s foreign policy priorities for the final two years of his presidency. Obama described […]
February 3, 2015
, by ppw
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va efectua vizite în Statele Unite şi Canada, în perioada 8-10 februarie, unde se va întâlni cu preşedintele american, Barack Obama, şi cu premierul canadian, Stephen Harper, anunţă Berlinul. Angela Merkel va discuta cu Barack Obama şi cu Stephen Harper despre agenda summitului G7, programat în Germania în iunie, despre criza […]
January 10, 2015
, by ppw
FBI şi Parchetul federal al Statelor Unite au recomandat inculparea fostului director al CIA David Petraeus, pentru că i-a transmis documente confidenţiale biografei sale, relatează New York Times. Ancheta FBI, care durează de peste doi ani, se referă la documente clasificate găsite pe calculatorul Paulei Broadwell, autoarea biografiei generalului în retragere, considerat unul dintre cei […]
December 18, 2014
, by ppw
Statele Unite şi Cuba vor începe negocieri privind normalizarea relaţiilor diplomatice, a declarat un înalt oficial din administraţia americană. Potrivit oficialului american va fi examinată deschiderea unei ambasade americane la Havana, notează AFP. După negocieri diplomatice secrete – găzduite de Canada – care au durat 18 luni și cu sprijinul Papei Francis – care a […]
December 3, 2014
, by ppw
Parlamentul ucrainean a aprobat, marti, numirea unei americance de origine ucraineană în funcția de ministru al Finanțelor și a unui lituanian la conducerea Ministerului Economiei, scrie AFP. Un total de 288 de deputati (minimul necesar fiind de 226) au votat in favoarea numirii acestor doi ministri si a altor membri ai noului guvern pro-occidental insarcinat […]
November 25, 2014
, by ppw
Dmitry Evstafiev este absolvent al Institutului de Studii pentru Asia și Africa din cadrul Universității de Stat din Moscova. A urmat cursurile pre-doctorale ale Institutului de Studii pentru Canada și Statele Unite ale Americii, iar din 1992 se ocupă de analiză politică și studii de securitate. Din 2001 – a lucrat activ în business PR […]
November 19, 2014
, by ppw
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko îl va primi vineri la Kiev pe vicepreşedintele american Joe Biden, în contextul în care Ucraina marchează un an de la începutul manifestaţiilor din Piaţa Independenţei. Potrivit Mediafax, aproximativ 1.000 de persoane au fost ucise în Ucraina de la încheierea armistiţiului între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, în septembrie, ceea ce […]
November 3, 2014
, by ppw
Marin Neacșu
Rusia – aflăm că Vladimir Putin ar fi bolnav de cancer. Deoarece şi fiindcă americanii nu prea au ce să îi facă, s-au gândit să îl facă de râs, informând lumea că ar fi pe moarte, că ar avea cancer, ca şi cum un om bolnav este un om periculos sau […]
November 1, 2014
, by ppw
Adrian Severin
Mi-am petrecut ultima săptămână călătorind prin SUA. Am dorit ca în plină criză internațională și înainte de alegerile prezidențiale din România, sa aflu prin contact direct care este starea de spirit și care gândurile presupușilor noștri parteneri strategici. Iată impresiile mele. Nu știu dacă România mai este percepută în SUA ca partener (probabil […]
September 12, 2014
, by ppw
Washingtonul a livrat rachete Hellfire (5000, potrivit unor surse) armatei libaneze, a anunțat vineri ambasadorul Statelor Unite la Beirut, promițând de asemenea avioane ușoare, în special un Cessna înarmat, pentru a ajuta Libanul să facă față amenințării jihadiste, informează AFP. Ambasadorul David Hale a afirmat, într-o declarație după ce s-a întâlnit cu primul ministru libanez […]
July 29, 2014
, by ppw
Există urmări certe după cele două runde de sancțiuni aplicate de UE și US ? Sau totul se rezumă la multe vorbe care să dea bine în spațiul public ? Răspunsurile vehiculate în media reunesc o amplă paletă de atitudini și reacții (în marea lor majoritate dictate de anumite rațiuni propagandistice), de la cele ce […]
July 28, 2014
, by ppw
Hari Bucur-Marcu
Dacă ne-am uita într-un glob de cristal, cu scopul de a vedea ce ne așteaptă în domeniul securității statelor, popoarelor și oamenilor din Europa, am vedea doar niște nori mișcați de vânturi în toate părțile, niște semne ce apar și dispar ca fulgerele și niște indivizi care aleargă de colo-colo. Adică, nu am […]
July 5, 2014
, by ppw
Un responsabil cu rang înalt din cadrul serviciilor germane de informații (BND) confirmă în ediția de duminică a ziarului Frankfurter Allgemeine am Sonntag (FAS) că unul dintre agenții lor, arestat miercuri, a spionat pentru Statele Unite, relatează AFP. “Toate dovezile arată că a lucrat pentru americani”, a declarat pentru publicația germană această sursă cu rang […]
May 23, 2014
, by ppw
– Iată, vreme de două decenii Rusia a făcut serioase eforturi pentru a-și schimba imaginea în ochii Occidentului, însă evenimentele din ultimele două luni au făcut uitate aceste eforturi și au readus în mintea multor persoane (mai ales în această parte estică a Europei) percepția că Rusia este un uriaș ”Bau-Bau” de care trebuie să […]
April 28, 2014
, by ppw
Chiar dacă nu va mai candida pentru un nou mandat de europarlamentar, rămâne un adept neclintit al europenismului. După un deceniu de activitate la Bruxelles, printre decidenți, hobbiști și lobbiști, după cocteilul amețitor al reușitelor, aprecierii externe dar și al trădării și abandonului, Adrian Severin a avut amabilitatea să ne împărtășească din experiența sa. Un […]
April 23, 2014
, by ppw
Preşedintele american, Barack Obama, a sosit, miercuri seara, în Japonia, prima oprire din cadrul un turneu de 9 zile în patru ţări asiatice. Aceasta este a treia vizită pe care Obama o face în Japonia, precedenta având loc în noiembrie 2010. Obama este apoi aşteptat în Singapore (unde va participa la Summitul Țărilor Asiatice), China […]
April 15, 2014
, by ppw
Oligarchy is a form of government in which power is vested in a dominant class and a small group exercises control over the general population. A new studyfrom Princeton and Northwestern Universities concluded that the U.S. government represents not the interests of the majority of citizens but those of the rich and powerful. An April […]
April 13, 2014
, by ppw
Trimișii celor două puteri nucleare de top, Coreea de Sud și China, au purtat la sfârșitul acestei săptămâni o serie de discuții menite să dea un nou impuls în negocierile multilaterale prin care se încearcă să se pună capăt programului de arme nucleare al Coreei de Nord. Demersul are loc pe fondul unei noi amenințări […]
April 9, 2014
, by ppw
Presenters: Secretary of Defense Chuck Hagel and Chinese Minister of Defense Chang Wanquan, April 08, 2014 MODERATOR: Ladies and gentlemen, thank you for being here. General Chang and Secretary Hagel have just completed their talks and it is our great honor to have them with us and to take your questions. First of all, I […]
February 12, 2014
, by ppw
Camera Reprezentanţilor din cadrul Congresului SUA a aprobat marţi ridicarea plafonului datoriei Statelor Unite până la data de 15 martie 2015, fără condiţii, o măsură pe care urmează să o adopte şi Senatul, în vederea îndepărtării definitive a oricărui risc de a intra în incapacitate de plată a datoriilor publice. Măsura a fost adoptată cu […]
December 26, 2013
, by ppw
Preşedintele american Barack Obama a semnat, astăzi, bugetul Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru următorii doi ani, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, citat de presa de peste Ocean. Preşedintele american, deși aflat în vacanță în Hawaii, a promulgat un text care transmite semnalul unei mai mari stabilităţi fiscale, după paralizia parţială a administraţiei federale […]
November 8, 2013
, by ppw
Statele Unite şi Israelul au pierdut automat, vineri, 8 noiembrie, dreptul de vot la UNESCO deoarece nu au prezentat niciun angajament privind contribuţia lor financiară către această organizaţie, a declarat o sursă din cadrul agenţiei ONU, citată de Mediafax. “Pe lista ţărilor care vor pierde dreptul de vot se vor afla Statele Unite şi Israelul”, […]
November 7, 2013
, by ppw
Secretarul de Stat american John Kerry recunoaşte joi, într-un interviu acordat cotidianului Bild, “tensiuni” cu Germania, un partener major al Statelor Unite, din cauza acuzaţiilor de spionaj, dar oferă asigurări că cei doi aliaţi vor păstra o “relaţie puternică”, informează Mediafax. Declarațiile oficialului american vin în contextul în care, sub presiunea deputaţilor, Guvernul german studiază […]
October 10, 2013
, by ppw
Oficialii și experții militari din Israel au răspuns, miercuri, cu un amestec de dezamăgire și îngrijorare la știrea că Statele Unite planifică o reducere serioasă sau chiar suspendarea totală a ajutorului militar destinat Egiptului, ca răspuns la represiunea brutală din această vară a liderilor din Frăția Musulmană și a înlăturării de la putere a lui […]
October 8, 2013
, by ppw
Conducerea de la Phenian/ Pyongyang a ordonat plasarea trupelor armatei în alertă și a avertizat asupra ”unor consecințelor dezastruoase” ce pot decurge din derularea exercițiilor militarea comune ale Statelor Unite, Japoniei și Coreei de Sud în apropierea granițelor sale. Spiritele s-au încins din nou în Peninsula Coreeană după anunţarea săptămâna trecută de către Seul şi aliatul […]
October 7, 2013
, by ppw
Marius-Cătălin Lefter
Parlamentul European a aprobat recent o nouă legislație dedicată combaterii fraudei și evaziunii fiscale în industria europeană de petrol și gaze. Directiva pentru Transparență și Răspundere revizuiește fundamental Directiva 2004/109/EC și Directiva 2007/14/EC. Conform noii legi, companiile energetice europene trebuie să publice plățile care depășesc plafonul de 100.000 de euro făcute către guvernele […]
August 31, 2013
, by ppw
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut sâmbătă Statelor Unite să furnizeze proba conform căreia regimul sirian a folosit arme chimice. Potrivit kremlin.ru, liderul de la Moscova a menționat, in cadrul unei intalniri cu jurnalistii acreditati la Kremlin, că un astfel de atac ar fi fost lipsit de sens, guvernul de la Damasc înțelegând că un […]
August 21, 2013
, by ppw
Militarul american Bradley Manning, găsit vinovat că a oferit sute de mii de documente secrete site-ului WikiLeaks, a fost condamnat la 35 de ani de închisoare, deși acuzarea ceruse 60 de ani. Manning, în vârstă de 25 de ani, nu a putut face nicio declaraţie după ce judecătorul militar Denise Lind a anunţat sentinţa. Judecat […]
August 6, 2013
, by ppw
John Helmer – Moscova
Dacă îți place mâncarea de știucă de râu, te poți adresa președintelui Vladimir Putin, care a pescuit recent una mare (sursa photo: presidency.ru). Dacă însă îți place peștele oceanic, atunci această poveste este pentru tine, mai ales dacă ceea ce negustorul de pește îți vinde se numește pește chilean […]
May 13, 2013
, by ppw
Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii au început astăzi exerciţii navale comune în largul coastei estice a statului coreean. La manevrele, care vor dura două zile, participă şi portavionul american cu propulsie nucleară USS Nimitz, notează Ria Novosti. Marina americană a anunţat că operaţiunea vizează “consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale”. USS Nimitz, o […]
April 13, 2013
, by ppw
Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit, astăzi, cu noul preşedinte al Chinei, Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang. La finalul rundelor de discuţie, mesajul principal al oficialilor celor două puteri s-a centrat pe faptul că Statele Unite și China doresc un proces de denuclearizare pașnică a Coreei de Nord. Declarația comună a fost adoptată la […]
January 1, 2013
, by ppw
La două ore după trecerea în noul an, Senatul Statelor Unite şi-a dat votul pentru un acord de compromis menit să evite “prăpastia fiscală” ce ameninţă cea mai importantă economie din lume. În baza acordului, cei mai bogati dintre americani vor trebui să plătească impozite mai mari, iar reducerile drastice de la buget vor fi […]
October 25, 2012
, by ppw
25 octombrie 2012 SECRETARY OF DEFENSE LEON E. PANETTA: Good afternoon. We wanted to, if we could, open with a few comments, and then I’ll turn it over to General Dempsey for his comments, and then we’ll open it up to your questions. One of the questions that I’ve consistently been asked is how the […]
October 18, 2012
, by ppw
Cea de-a doua dezbatere televizată din cadrul campaniei electorale din Statele Unite ar fi trebuit să schiţeze câştigătorul cursei prezidenţiale americane, însă majoritatea analiştilor oscilează între egalitate şi o victorie pentru Barack Obama. Formatul dezbaterii televizate a fost deschis întrebărilor venite din sală, publicul fiind un eşantion relevant de alegătorii încă indecişi. Nici unul dintre […]
September 11, 2012
, by ppw
Iulian Toader
Într-un interviu acordat duminică cotidianului austriac Die Presse, primul ministru român Victor Ponta afirma: „PR-ul nostru a fost foarte slab, însă spre deosebire de Ungaria exista două mari diferenţe. În primul rând, eu consider că noi am respectat Constituţia. În al doilea rând, Băsescu şi prietenii lui au facut un PR excelent„ [1]. Consider […]
August 3, 2012
, by ppw
Parcă amintind de Marea Depresiune și de seceta care i-a urmat în anii 50 și care a agravat urmările crizei economice, Statele Unite ale Americii se confruntă cu cea mai gravă și extinsă secetă din ultimii 56 de ani. Mai mult de jumătate din comitatele (subdiviziunea administrativa la nivel de stat) SUA au fost desemnate […]
August 2, 2012
, by ppw
Prețul barilului de petrol Brent a crescut din nou, ajungând la $106.12, la doar o zi după noile sancțiuni impuse Iranului de către Statele Unite. Congresul american a ajuns la un acord de compromis între republicani și democrați privind un set nou de sancțiuni economice împotriva Teheranului. Președintele Barack Obama a declarat că a fost adoptat […]
July 17, 2012
, by ppw
27 – 29 August 2012, New York Într-o lume în care globalizarea se simte cel mai concret în domeniul cibernetic, Conferința Strategii de Apărare Cibernetică, organizată de către IDGA, își propune să radiografieze dezvoltarea de răspunsuri tactice și soluții la amenințările cibernetice tot mai prezente și necesitatea strategiilor de apărare cu precădere pe domeniile economic, […]
June 25, 2012
, by ppw
Remarks in opening meeting between Secretary of State Hillary Rodham Clinton Indian Foreign Minister S.M. Krishna Benjamin Franklin Room Washington, DC June 13, 2012 SECRETARY CLINTON: Good morning, and welcome to the Third Annual U.S.-India Strategic Dialogue. Minister Krishna, a warm welcome to you and your distinguished delegation. It is a pleasure to repay the […]