Terorismul şi „Gâlceava regilor”

March 17, 2015

Nicolae Radu

Terorismul este un subiect care nu se va încheia, aşa cum nici interesele marilor puteri nu se vor stinge niciodată! Fie că privim din perspectiva celor ce luptă pentru propria independenţă, cum se şi spune că este cazul statelor din lumea arabă, fie că privim din perspectiva celor ce luptă pentru resursele de petrol, folosindu-se de argumentul democraţiei, terorismul justifică alianţe, interese şi atacuri soldate cu victime colaterale, femei, copii şi bătrâni.

În Libia este haos, în Egipt, lupte fratricide, în Ucraina dezastru[1]. Să fie depopularea prioritatea politicii externe americane pentru lumea a treia, dupa cum se expima fostul secretar de stat Henry Kissinger[2]? În condiţiile în care interesele geostrategice americane sunt din ce în ce mai evidente, redesenarea frontierelor Orientului Mijlociu reprezintă mai mult decât o preocupare, pentru state precum SUA, Marea Britanie şi Israel. Multiple războaie, precum cele din Golf, din Afghanistan, din Fâșia Ghaza, precum şi „Primăvara arabă”: Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Bahrein, Siria, Algeria, Irak, Iordania, Kuweit, Maroc, Oman sau intervențiile militare ale N.A.T.O. în Libia nu au făcut decât să alunge pacea în Orientul Mijlociu şi să promoveze strategiile. Ce câştig a adus pentru democraţie războiul din Irak?” În Irak, americanii au adus haos, nu democrație, scria, la 12 ianuarie 2007, cotidianul „Financial Times”, într-un articol intitulat „Surge Toward Debacle în Iraq”[3]. De ce haos şi nu pace? Cine mai vorbește de faptul că inspectorii ONU nu au gasit nicio armă dintre „armele de distrugere in masă” ale lui Saddam Husein? Este cunoscut că înainte de invazia S.U.A. în Irak, în 2003, regimul lui Saddam Husein urma să primească din partea O.N.U. ridicarea sancţiunilor, deoarece îndeplinise condiţiile impuse. Astfel, nu mai puţin de 30 de ţări din întreaga lume se pregăteau să facă investiţii în Irak în domeniul exploatării resurselor de petrol, compania franceză „Total Elf Aquitaine” fiind cea mai agreată de regimul de la Bagdad. În ultimele sale ceasuri, Saddam făcea apel la unitatea lumii arabe şi la un front comun împotriva invaziei americane. Liga Arabă, din care făcea parte şi Irak-ul, a ales să tacă! Trei ani mai târziu, la 30 septembrie 2006, Saddam Husein a fost spânzurat! Cine a învins cu adevărat? Unde se află democraţia în Irak?

Divergenţa de opinii dintre puterile din Golf rămâne un subiect greu de desluşit. Liderul libian Muammar Gaddafi era cel mai vocal când era vorba de interesele străine în Orientul Mijlociu: o forţă străină a ocupat o ţară arabă şi l-a spânzurat pe preşedinte (Saddam Husein – n.r), iar noi am asistat la aceste evenimente ca spectatori. Cum a putut fi executat un prizonier de război şi preşedinte al unei ţări arabe membră a Ligii Arabe?, a întrebat Gaddafi. Saddam Hussein a fost prietenul Statelor Unite atunci când Bagdadul era în război cu Iranul, în anii ’80. Chiar voi, chiar şi noi care suntem consideraţi prieteni ai Statelor Unite, într-o zi ar putea aproba spânzurarea noastră. Se schimbă insulte şi se complotează. Mi-ar fi plăcut să folosim împotriva inamicului acelaşi ton dur pe care îl folosim între noi,a spus el. Avem acelaşi sânge şi aceeaşi limbă, care ar putea dispărea, însă în afară de acest lucru nimic nu ne uneşte!”[4].

Premoniţiile liderului libian se pare că au fost adeverite! Câţiva ani mai târziu, la 20 octombrie 2011, liderul libian Muammar Gaddafi a fost ucis în condiţii neelucidate nici până în prezent! Care au fost păcatele lui Gaddafi? Dincolo de speculaţiile serviciilor franceze de informaţii legate de milioane de dolari date ca şi sponsorizare fostului preşedinte francez Sarkozy, dincolo de atacul impardonabil asupra lotului israelian de la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, când Gaddafi a fost considerat unul dintre finanţatorii principali ai grupului, trebuie să recunoaştem şi faptul că fostul lider libian a avut şi „păcatul”, la fel ca şi preşedintele României, Nicolae Ceauşescu, de a a luat decizii îndrăzneţe cu privire la consolidarea independenţei şi suveranităţii statului şi de a scoate Libia din sistemul bancar mondial, în condiţiile în care 12 ţări arabe erau gata să-i urmeze exemplul. „În Libia învăţământul şi spitalizarea erau gratuite; tinerii căsătoriţi primeau în dar 64.000$ pentru a-şi procura apartament; fiecare familie libiană avea propria casă; pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1.000$ subvenţii; pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7.000$, ajutor material; orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2.500 euro de la stat plus întreţinere plus un automobil; salariul unei asistente medicale era de minim 1.000$; automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică; la deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20.000$, într-o singură tranşă; nu există impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit; cetăţenii libieni primeau creditele fără dobândă din partea statului; energia electrică era gratuită pentru populaţie; vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice; pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea; vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege; în 40 ani de „dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantilă s-a micşorat de nouă ori; speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani” [5]. Dacă în Irak exploatarea petrolului subordonează democraţia, unde se află „democraţia” în Libia?

În mod cert, interesele pentru prezervarea resurselor de energie sunt la fel de omniprezente, aşa cum este şi terorismul. Să fie oare adevărat că atunci când nu există terorism, există forţe interesate ce îl fac să apară? Chiar să fie adevărate teoriile conspiraţiilor cu privire la atacurile teroriste de la 9/11 septembrie 2001? Să fie oare Statul Islamic un nou produs al S.U.A.? O astfel de întrebare se impune cu atât mai mult cu cât Al Baghdadi a fost prizonier în Guantanamo, între 2004 şi 2009. Să îl fi recrutat C.I.A. şi Mossad pe Al Baghdadi pentru a construi o armată capabilă să dărâme preşedintele sirian Bashar al Assad ? Ce se poate înţelege din interviul dat de fostul secretar de Stat al S.U.A. Hillary Rodham Clinton ziarului „The Atlantic” ? Hillary Rodham Clinton: „a fost un faliment. Am falimentat în încercarea de a crea o gherilă anti-Assad credibilă. Era formată din islamişti, secularişti şi persoane fără apartenenţă. Falimentul acestui proiect a dus la oroarea pe care o vedem astăzi în Irak [6] . Siria şi regimul condus de Basar al Assad rezistă, în pofida operaţiunilor secrete „Cuibul de trântori”! Să fie datorită faptului că Rusia veghează şi susţine bastionul puterii siriene împotriva hegemoniei americane? O fotografie făcută în 27 mai 2013 la Idleb, în nordul Siriei îndeamnă la reflecţii puternice. Greu de apreciat însă cât este manipulare și cât este adevăr! Poza arată pe Mohammad Nour, Salem Idriss, Abu Mosa, John McCain şi Ibrahim al Badri. Cine sunt aceştia? Primul este purtătorul de cuvânt al Frontului al Nusra (Al Qaida în Siria), al doilea este şeful armatei siriene libere, al treilea este purtătorul de cuvânt al ISIS, iar al patrulea este senator al Statelor Unite şi fost candidat la Casa Albă, dar şi ambasador umbră al Departamentului de Stat [7]. Ultimul, cunoscut şi că Abu Du’a, apare printre cei mai căutaţi cinci terorişti de către Statele Unite, recompensa pentru prinderea lui fiind de 10 milioane de dolari. Abu Du’a este în fapt Abu Bakr al Baghdadi, şeful Armatei islamice a Irakului şi al-Sham, armată cunoscută ca şi ISIS [8]. În aceste condiţii, cine sunt teroriştii? În mod cert, Orientul Mijlociu fierbe, fapt pentru care instabilitatea din Orientul Mijlociu, reclamă intervenţii rapide din partea Consiliului de Cooperare al Golfului (C.C.G.), din care fac parte Arabia Saudită, aliat tradiţional al S.U.A., Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman, Kuwait şi Qatar. În mod cert, instabilitatea nu face decât să lanseze noi opţiuni în reconfigurarea războiului pentru resurse! Ce este de făcut?

Alianţele dintre marile puteri au fost legate şi dezlegate de la o zi la alta, un rol esenţial în restabilirea echilibrului revenind poate Arabiei Saudite, prima ţară exportatoare de petrol, dar şi un stat-cheie în Orientul Mijlociu şi custode al locurilor sfinte ale Islamului, Mecca şi Medina. Considerând eforturile regelui Abdullah, dar şi intenţiile viitoare ale succesorului său, în pofida frământărilor existente în Orientul Mijlociu, Arabia Saudită îşi va multiplica reformele în sensul asigurării unui cadru de manifestare independent de politica aliaţilor săi, respectiv S.U.A. şi Israel. Geopolitica îşi spune cuvântul! Orientului Mijlociu cuprinde trei mari țări periferice: Egipt, Iran şi Turcia, fiecare cu o populație de aprox. 60 mil. Loc.; țările centrale ale Semilunei Fertile (Irak, Israel, Iordania, Liban, Siria) și țările Peninsulei Arabia (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar şi Yemen). Din punct de vedere economic, statele din această regiune dețin 75% din rezervele mondiale de hidrocarburi și sunt mari producătoare de bumbac, fosfați, gaze naturale. Ce să însemne acest lucru?

Frontul antiterorismului este greu de definit, cu atât mai mult cu cât interesele nedeclarate au dus la ezitări multiple. Forţa unor state precum: Yemen, Regatul Bahrein, Libia său Egipt a fost diluată puternic. Să fie acest lucru întâmplător ? În 18 decembrie 2010, preşedintelui Ben Ali a fost înlăturat de la conducerea Tunisiei. În 25 ianuarie 2011, preşedintele Muhammad Hosni Sayyd Mubarak a fost arestat. Cine anticipă uciderea preşedintelui Libiei, colonel Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi ? Cine gândea la un Orient Mijlociu, la început de mileniul III, fără Mubarak, preşedintele Egiptului ? Cine crede astăzi într-o „primăvară a libertăţii” în Orientul Mijlociu? Chiar şi în aceste condiţii, Arabia Saudită joacă un rol de mediator în Orientul Mijlociu. Întâmplător sau nu, Arabia Saudită sancţionează deja Qatarul pentru sprijinul oferit organizaţiei Frăţia Musulmană în Egipt. Ce să însemne toate acestea? De reţinut este şi faptul că Arabia Saudită a rămas un aliat fidel în Orientul Mijlociu pentru S.U.A. şi, totodată, un furnizor important de petrol. Chiar şi atunci când relaţia a fost afectată de legăturile cu teroriştii Al-Qaeda implicaţi în atentatele din 11 septembrie 2001, 15 din cei 20 de terorişti erau saudiţi, Washingtonul a încercat să nu destabilizeze relaţiile cu familia regală, văzută ca principal suporter american în Orientul Mijlociu. Pe fondul sprijinului venit din partea S.U.A., dar şi al constantelor dispute regionale de sorginte sectară şi etnică, regele Abdullah a încercat să extindă influența Arabiei Saudite în Orientul Mijlociu și în țările musulmane din nordul Africii, în detrimentul Iranului, privit drept cea mai mare ameninţare la adresa puterii de la Riad.

Noul suveran Salman al Arabiei Saudite, va trebui să înfrunte o geopolitică regională tensionată şi imprevizibilă. Pe lângă tradiţionalele ameninţări percepute de Riad, apariţia grupării teroriste Statul Islamic este un nou pericol căruia Salman Ben Abdel Aziz trebuie să îi facă faţă. În acest sens, predecesorul său, regele Abdullah, a făcut primii paşi pentru combaterea extinderii ameninţării ISIL, prin autorizarea (în luna septembrie 2014) construirii unui zid de aproape 1.000 de kilometri la graniţa cu Irak.

Osama bin Laden nu mai există, dar organizaţia Al-Qaida a supravieţuit. Să fie întâmplător acest lucru? Cine îşi doreşte pacea cu adevărat? În condiţiile în care Isalmul este joncţiunea dintre Dumnezeu ca atare şi om, cum a fost posibilă promovarea sintagmei „terorism islamic”? Cunoaşterea islamului înseamnă să cunoşti secretul existenţei, să şti cine ţi-a îmbrăcat haina vieţii şi cine ţi-o va scoate după un timp. În ciuda efortului conştiincios ce a existat pentru a înţelege cu adevărat Islamul şi islamiştii, se pare că există unii determinaţi să picteze terorismul şi Islamul cu aceeaşi pensulă. În mod cert, Islamul nu poate fi subsumat terorismului! Ce este terorismul? Liga Arabă descrie terorismul, în, „The Arab Convention for the Suppression of Terrorism” (1998), ca „orice act sau ameninţare cu violenţă, indiferent de motivele sau scopurile sale, care se produce pentru a avansa scopurile unui individ său a unui grup criminal şi care urmăreşte a provoca panică în rândul populaţiei, prin rănirea, punerea în pericol a vieţii, libertăţii său securităţii acestora, său urmărind a aduce un prejudiciu mediului său instalaţiilor publice ori private său ocuparea ori confiscarea acestora, său cu intenţia de a pune în pericol a resursele naţionale”. În esenţa să, terorismul poate fi înţeles drept „totalitatea actelor de violenţă comise de un grup său de un regim reacţionar”.. De orice nuanţă ar fi, de extremă dreaptă său stângă, fundamentalist-islamică, fanatic-catolica ori protestantă, de origine mafiotă, emanaţie a unor structuri ultra-conservatoare ce încearcă să-şi menţină puterea politică şi privilegiile economice, fie că este aplicat de organizaţii precum, A.N.O. (Organizaţia Abu Nidal), E.T.A. (Patria Bască şi Libertatea), A.S.G. (Grupul Abu Sayyaf) său Al – Gama a al – Islamiyya (Gruparea Islamică Egipteană IG), Asbat al – Ansar (Liga Adepţilor) şi nu în ultimă instanţă de către P.F.L.P. (Frontul Popular de Eliberare a Palestinei), terorismul s-a constituit dintotdeauna într-un instrument al strategiei violenţei. Studiile iniţiate în cursul anului 1983 de către Alex Schmid şi Albert Jongman, de la Universitatea Laiden, din Olanda confirmă acest lucru. Cercetând un eşantion de 109 definiţii date terorismului, cei doi cercetători au ajns la concluzia că pentru 83,5% din cazuri violenţa era covârşitoare.

În aceste condiţii, bazele cogniţiei terorismului sunt direcţionate spre explicarea comportamentelor antisociale, subliniindu-se faptul că există multe aspecte în comun cu totalitarismul ca parte centrală în utilizarea terorii ca mijloc de control social care au marcat cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea: comunismul, fascismul precum şi alte forme de doctrine dictatoriale din lumea religioasă. Un studiu desfăşurat asupra a 250 terorişti din Germania confirmă că aproximativ 25% dintre terorişti îşi pierduseră un părinte înainte de 14 ani, 79% au avut relaţii conflictuale cu părinţii, 33% au formulat aprecieri ostile în privinţa părinţilor (Brad, 2004). Circa 33% dintre aceştia au fost anterior condamnaţi de un tribunal pentru minori. Neacceptarea ordinii stabilite, apreciată drept opresiune deghizată, caracterizează frecvent profilul teroristului psihopat. Comportamentele bizare său psihopatologice, sesizate la o serie de terorişti din secta japoneză AUM (Adevărul Suprem) său din cadrul grupării teroriste Organizaţia Abu Nidal (A.N.O.), amplifică violenţă, acţiunile lor fiind lipsite de orice sentiment de milă pentru cei care le cad victime. Definiţiile şi limitele de demarcaţie au rămas însă controversate. Terorismul este, în esenţă, o piesă de teatru jucată în faţa unei audienţe, menită să atragă atenţia a milioane de spectatori asupra unei situaţii – de obicei, fără legătură directă cu actul de violenţă – mizându-se pe şocul produs respectivei audienţe (starea de groază şi oroare în faţa provocării inimaginabilului fără nici o scuză său remuşcare). A judeca însă terorismul drept un produs al Islamului, iar Islamul ca pe o religie violentă este mai mult decât o greşeală. Indiferent de ce crede lumea occidentală, acesta rămâne pentru musulmani o religie a păcii, care nu permite uciderea unor oameni nevinovaţi, fiind, înainte de toate, religia libertăţii, păcii, binelui şi îndurării. Mai mult decât atât, orice act reprobabil constituie o încălcare atât a Sharia (Legii sacre islamice), cât şi a logicii umane.

Direcţiile viitoare de manifestare a terorismului sunt multiple. Profesorul Yonah Alexander este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi cercetători pe plan mondial în domeniul terorismului şi contraterorismului. Este directorul Centrului Internaţional pentru Studii în Domeniul Terorismului din cadrul Potomac Institute, Arlington, conduce şi Centrul Inter-universitar pentru Studierea Terorismului şi este cercetător principal la „George Washington University” (Homeland Security Policy Institute). Este autorul a peste 90 de cărţi care au devenit adevărate lucrări de referinţă. Printre acestea, „Usama bin Laden’s al-Qaida: Profile of a Terrorist Network”, „Combating Terrorism: Strategies of Ten Countries”, „Counterterrorism Strategies: Successes and Failures of Six Nations”, „Terror on the High Seas, from Piracy to Strategic Challege” şi, în acest an, „The New Iranian Leadership. Ahmadinejad, Nuclear Ambition and the Middle East”. „Profesorul Yonah Alexander este o veritabilă instituţie în ce priveşte studiile asupra terorismului”, afirma José Maria Aznar, iar generalul Al Grey, fostul comandant al corpului de infanterie marină al armatei americane sublinia că „profesorul Yonah Alexander ne-a oferit strategii în domeniul contraterorismului care sunt esenţiale în bătălia împotriva ameninţărilor convenţionale şi neconvenţionale prezente şi viitoare”. Gândirea strategică a teroriştilor este dominată de nevoia de a continua seria loviturilor şi nu numai împotriva Occidentului, S.U.A. şi ţărilor europene, dar şi a Estului. Prin asta înţelegem ţări arabe precum Egiptul, Arabia Saudită, Maroc, Tunisia. Dar şi Federaţia Rusă constituie o ţintă.

Recent, în Algeria a existat un complot care viza un atac împotriva muncitorilor ruşi care lucrau la o companie de gaz, motivul fiind Cecenia. În acest moment, ruşii reprezintă o ţintă din ce în ce mai serioasă, dar şi China, din cauza problemelor care există în comunităţile musulmane din vestul acestei ţări. Este vorba despre luptători antrenaţi în Afganistan sau Pakistan şi care se reîntorc în locul de baştină. Alături de China trebuie să amintim şi de o altă tara-tinta, India, din cauza situaţiei conflictuale profunde dintre hinduşii şi musulmanii din Caşmir. În acest sens, întreaga lume este acum în linia întâi şi ameninţarea este absolut reală. Pe două nivele. Primul este cel convenţional: atacuri sinucigaşe cu bombă de tipul celor care s-au produs în Londra său Madrid. Al doilea nivel îl reprezintă escaladarea spre ceea ce numim „super-terorismul”, cel care foloseşte arme chimice, biologice său nucleare. Conform gândirii strategice a teroriştilor, ei vor încerca să achiziţioneze orice tip de armă pe care ar putea-o folosi. Din informaţiile existente cu privire la reţeaua Al-Qaida, cunoaştem că există un antrenament specializat pentru folosirea de arme chimice şi biologice şi că încearcă să achiziţioneze de pe piaţa neagră şi armament nuclear. Cu câteva luni în urmă, în Bulgaria, poliţia de frontieră a putut confisca material nuclear care venea din Rusia. Poliţia de frontieră din România, Bulgaria, Republica Cehă etc. sunt în alertă tocmai din cauza acestei probleme pe care o reprezintă piaţa neagră a armamentelor.

Ţinând seama de informaţiile existente, pericolul terorist este iminent! Orice stat, indiferent de aşezarea georgrafica, poate deveni o ţintă, cu atât mai mult cu cât organizaţiile teroriste sunt în permanentă reconfigurare. Armata islamică este un lucru complet nou, o organizaţie capabilă să amestece din nou cărţile. Spre deosebire de grupările de jihadişti care au luptat în Afganistan, în Bosnia-Herzegovina şi în Cecenia în urmă lui Osama Bin Laden, Statul Islamic nu constituie o forţă colaterală, ci mai degrabă o armată care dispun de servicii sofisticate de comunicaţii integrate care încuraja la înrolare, dar şi de funcţionari civili formaţi în marile şcoli occidentale, capabili să administreze un teritoriu [9]. Brigăzile morţii din inima Somaliei, Al Shabab, aduc groaza în rândul populaţiei civile, organizaţia Boco Haram amplifică teroarea în Nigeria, iar Statul Islamic nu face decât să amplifice „gâlceava regilor” din Orientul Mijlociu. Unde se vor opri toate acestea? Să fie Statul Islamic încă un motiv în plus pentru care „omenirea se află la răscruce în ce priveşte viitorul său”, potrivit fostului comisar european Gilles de Kerchove?

Mai multe despre autor – aici.

———————————–
[1] vezi Ion Măldărescu, art-emis, 2015)
[2] Gobalizarea si Noua Ordine Mondială, în 9am.ro/ 13.03.2015), http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/20699/Globalizarea-si-Noua-Ordine-Mondiala.html
[3] Vladimir Alexe, S.U.A. şi Hegemonia lumii, http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-03-03/sua-si-hegemonia-mondiala.html
[4] ***Gaddafi către liderii arabi: aţi putea avea aceeaşi soartă că Saddam, în, ziare.com/ 13.03.2015).
[5] Ion, Tcaci, De ce a fost omorât Muammar al Gaddafi, în, iontcaci.info/ 11.03.2015).
[6] ISIS, CIA, MOSSAD, Adevăruri şi sigle scandaloase, în art.31.ro/ 14.03.2014).
[7]  http://art31.ro/isis-cia-mossad-sigle-scandaloase-si-adevaruri-ascunse/
[8] Ibidem [6]
[9] Ibidem [6]
Sursa: art-emis.ro

One Response to “Terorismul şi „Gâlceava regilor””

Leave a Reply