Triunghiul de aur al securității

June 5, 2018

Gl. mr. (rz) Vasile Roman

Trăim schimbarea în fiecare zi și totuși ne este frică de schimbare pentru că o percepem ca un pericol și un regres..
Astăzi, poate mai mult decât ieri, trăim angoasa evenimentelor neimaginate dar aflate în derulare.
Ca cetățeni români, ne-am dorit și am făcut eforturi să accedem în NATO și UE, convinși că acolo este zona de confort economic și de securitate.
Ne-am lăsat conduși de ideea că acolo nu trebuie să facem efortul de a contribui ci doar acela de a ne integra și mai mult am crezut că alianța și uniunea ne vor da tot ce vrem, iar efortul nostru pentru dezvoltare economică și pentru construirea securității va fi minim.
Nu ne-am pus niciodată problema că cei pe care i-am ascultat și i-am urmat vor ajunge să iasă din ecuația interesului comun și să abordeze o paradigmă a primatului interesului național.
Nu ne-am imaginat, deși trebuia să o facem, pornind de la situația din anul 2003 (angajarea SUA în conflict cu regimul irakian), că va exista un dezacord profund între conducerea americană și cea vest europeană (între conducători și nu neapărat între popoare).

De la ideea de lume unipolară la egoism național
Poporul american a decis prin vot că dorește un alt gen de leadership și că manifestă mai puțin altruism universal, căutându-și statutul de primul între egali dar și de primul în confortul de acasă.
Președintele american Donald Trump a promis că va face totul ca America să redevină puternică în lume prin a fi puternică la ea acasă și că pentru oricine va dori o relație trans-atlantică standardul va fi același.
America noului președinte condiționează apărarea statelor membre NATO de asigurarea a 2% din PIB pentru apărare și mai mult, conștient că prin asta aduce servicii economiei SUA, cheltuirea a 20% din buget pentru achiziții de nouă tehnologie militară.
Parisul este de acord, țările estice sunt obligate să fie de acord, pentru că sunt datoare SUA pentru ajutorul dat în procesul de aderare la NATO, dar și pentru că le protejează, printr-o minimă prezența militară, de pericolul Rusiei.
Berlinul nu este de acord cu America și implicit devine un adversar pe care președintele american nu se sfiește să-l pomenească de câte ori are ocazia.

2-DM_RF-e1528184793412.jpg

America nu se oprește și plusează permanent pentru propriul interes, în special cel economic, și semnează, prin mâna președintelui, autorizări pentru taxe economice speciale care afectează relațiile cu Canada, China dar și cu Uniunea Europeană.
Președintele american forțează nota, pentru că știe că poate, și denunță și acorduri de securitate, cum este cel cu Iranul, acord care a fost garantat de SUA, China, Rusia, Franța și Marea Britaniei și nu se sfiește să anunțe că SUA vor aplica sancțiuni economice nu doar Iranului ci și celor care nu vor aplica aceste sancțiuni.
America este greu de înțeles pentru că are, prin președinte, un comportament imprevizibil, de parcă la Casa Albă nu ar mai exista consilieri economici și de securitate.

Observând comportamentul președintelui Trump nu ne putem abține să nu constatăm că nu există o mare diferență, între modul în care se iau decizii și se trece la acțiune, între SUA și Federația Rusă, lucru care ar trebui să ne dea nu doar de gândit ci și de acționat.
România între interesul pentru bunăstare și anxietatea securității
Este greu pentru români să spună care este viitorul imaginat pentru că avem psihologia celui care așteaptă ca cineva să-i spună ce trebuie să facă.
Avem psihologia celui care vede speranța în cel puternic și așteptăm ca acesta să ne protejeze de vicisitudinile istoriei.

În acest tipar ne bucurăm de discuțiile care au loc pentru construcția bugetului UE și nutrim speranța că pentru 2020-2027 vom primi mai mulți bani din fondurile de dezvoltare.
Ne bazăm prosperitatea pe banii uniunii pentru că încă nu am găsit rețeta pentru a dezvolta nici infrastructura și nici economia.
Sperăm să fim pe placul germanilor și francezilor și încercăm să îi determinăm să investească în economia noastră.
Facem promisiuni, semnăm angajamente dar semnăm puține contracte care să întărească credibilitatea în români. Am pus toate ouăle în coșul mare unional și nu am reușit să determinăm nici măcar vecinii polonezi, unguri ori cehi să investească la noi.
Nu ne-am racordat la grupul de la Vișegrad, așa cum nu ne implică nici în cel de la Varna sau în Intermarium. Economic rătăcim fără a fi de folos cuiva și fără a avea beneficii de pe urma cuiva. Și totuși economic suntem dependenți de banii europeni.
Din punct de vedere al securității ne-am pus speranțele în NATO și parteneriatul strategic cu SUA, dar nu am făcut mari eforturi pentru apărare.

Anul 2014 a trezit alianța și implicit și România, arătând că apărarea înseamnă înainte de toate bani. Șocul a fost mare, dar am trecut peste el rapid și vrând-nevrând ne-am îndreptat spre partenerul strategic, SUA, cerându-i să ne spună pe ce să cheltuim banii.
Am uitat rapid de partenerii din UE și ne-am centrat achizițiile pe sisteme americane, de la aeronave, la rachete balistice, sisteme de rachete terestre, ceea ce nu este chiar pe placul celor din Europa.
Am făcut promisiuni, am semnat angajamente, dar când a fost vorba de comenzi, am uitat să ne onorăm cuvântul pentru că se pare că nu am înțeles că apărarea înseamnă o afacere.
Vrem bani de la UE pentru că suntem conștienți de puterea noastră de dezvoltare, dar uităm de faptul că uniunea așteaptă ca o parte din acști bani să fie cheltuiți în interiorul economiei de apărare europene.

Dilemă și totuși o simplă ecuație
America impune taxe produselor din UE dar acest fapt nu ne afectează.
America mută ambasada la Ierusalim lucru care ne afectează pentru că țările UE se opun unui gest asemănător.
America condiționează relațiile de securitate prin asigurarea a 2% din PIB pentru apărare ceea ce pentru noi nu este o problemă dacă industria de apărare națională are beneficii, dar se pare că nu are, atât timp cât se vorbește doar de mentenanță și linii de asamblare și nu de componente și sisteme.
America impune embargou Iranului și amenință cu sancțiuni împotriva celor care nu el respectă. România nu va fi afectată pentru că nu avem relații economice cu Iranul.
Germania este în conflict cu America, atât pe probleme de buget cât și pe cele economice. Acest fapt nu ne afectează pentru că nemții nu au mari investiții la noi.
Germania este tot mai atentă la relațiile cu Rusia, iar sancțiunile economice impuse acesteia se pare că nu au încetinit relațiile de afaceri. Acest lucru ne dezavantajează pentru că se poate ca România să nu primeze în efortul de securitate european.
Franța este într-o permanentă căutare de rol în UE și se pare că nu reușește să realizeze mari proiecte nici în interior și nici în exterior.

România ar avea nevoie de ajutorul Franței pentru că acesta este, în primul rând, în căutare de piețe economice și în al doilea rând îi place rolul de lider de securitate european, inclusiv în relația cu Rusia.
În această ecuație, economie – apărare – industrie de apărare, constată că România trebuie să se manifeste pro-european nu doar pentru că este membră ci și pentru că dezvoltarea noastră depinde de UE, trebuie să fie atentă la SUA pentru că are nevoie de prezență militară și în final trebuie să fie echilibrată pentru că are mare nevoie de parteneri pentru industria de apărare, de pe ambele maluri ale atlanticului.
România este condamnată să rămână neutră, la fel cum a făcut-o acum o sută de ani, și să aștepte rezultatul bătăliei celor mari.
Americanii nu sunt atât de altruiști încât să preia o parte din efortul financiar al apărării, dar pot fi persuadați să investească mai mult în economia românească.
Europenii nu sunt atât de puternici și nici de implicați în problemele de apărare ale Europei și mai mult sunt extrem de divizați în percepția despre pericolul rusesc, dar pot fi persuadați în a fi mai toleranți cu SUA.
Un lucru pe care România nu trebuie să îl facă este acela de a se ralia la un grup sau altul fără a negocia interese pe termen lung.

Gl. mr. (rz) Vasile Roman

 

One response to “Triunghiul de aur al securității”

  1. IONEL HORNEA says:

    Păreri, domnule general. În prezent, după cum se vede, politică noastră externă “s-a uscat”, iar nea Mele pare ă fi acolo nu ca sa încerce o flexibilitate, ci o menținere a ei în inactivitate. Asa ca, nici vorba de “obiective pe termen lung”. Ba din contra mai vrem să ne apărăm singuri la MN. Păcat ca și în acest domeniu, ca in multe altele (Dacă nu chiar în toate), trăim din amintiri. Am fost cândva niste “jucatori”, câștigând încrederea vestului, dar azi am ajuns niste neica nimeni, care plânge că prostu pe la toate sindrofiile, poate, poate îi aruncă și lui vreun avut un “ciot de speranță”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new