Turcia – competențe sporite pentru serviciile secrete
April 25, 2014
Preşedintele turc Abdullah Gül a promulgat vineri o nouă versiune a legii controversate care conferă puteri sporite Agenţiei naţionale turce de informaţii (MIT), notează Mediafax.
Legea, care a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în Jurnalul Oficial, sâmbătă, a fost adoptată joi de către Parlament şi denunţată de către opoziţie, care a anunţat că o va contesta la Curtea Supremă. Noua lege abilitează MIT să asculte linii telefonice şi să colecteze informaţii în legătură cu “terorismul, crimele internaţionale şi informaţiile externe”. Ea acordă totodată o impunitate judiciară membrilor MIT în exerciţiul funcţiei şi introduce pedepse de până la zece ani de închisoare pentru difuzarea de documente confidenţiale aparţinând MIT.
Proiectul – depus înaintea alegerilor muncipale de la 30 martie, în urma cărora Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, la putere) al premierului Recep Tayyip Erdogan a obţinut o victorie detaşată – a provocat numeroase critici, iar şeful statului a cerut să fie revizuit. În noua versiune, semnată de către Abdullah Gül, serviciile de informaţii au fost plasate sub controlul Parlamentului, în cadrul căruia o comisie specială va fi însărcinată să supervizeze MIT, poliţia şi serviciile de informaţii din cadrul Jandarmeriei.
Opoziţia consideră legea drept o ultimă lovitură din partea premierului Recep Tayyip Erdogan, după scurgerea către reţele de socializare a unor conversaţii telefonice care-l implică într-un scandal de corupţie şi a unor conversaţii cu oficiali turci, inclusiv directorul MIT, care evocau ipoteza unei intervenţii militare în Siria.
Leave a Reply