ARHIVA Power&Politics World

Ca și unul cu ocheanul îndreptat către factologia politicianisto-comunitară, atât cea de rang instituțional-birocratică cât și cea din stradă, mă determină să cred că sacralitatea unui premiu Nobel și-a cam pierdut referința. Probabil că Mrs. Redding, Mr. Barroso ori Mr. van Rompuy, sunt cei cărora li se datorează acest mare Laudatio!
1. Dacă privim la nivel intra-european, din punct de vedere economic, în Spania, Grecia, Ungaria, România, Portugalia, Marea Britanie etc. lucrurile nu sunt atât de pacifiste! Mișcarea Indignaților, treptat, se extinde în toate statele ale căror guvernanță se află în incapacitatea de a gestiona strategic nevoile poporului.
2. În Marea Britanie, premierul David Cameron face demersuri pentru organizarea unui referendum cu privire la apetența actuală a poporului de a se afla, ori nu, în cadrul UE. Un demers politic ciudat, care ar putea genera instabilitate diplomatică, atât în relațiile bilaterale UK-UE cât și cu restul statelor comunitare.
3. Criza politică din România și Ungaria, să nu mai amintesc de Grecia ori Spania, a creat din Parlamentul European o arenă de spălat rufe în văzul a 500 mil. de europeni (acum fericiții premianți Nobel in corpore). Aceste crize politice au generat adâncirea/extinderea austerității și îndepărtarea vremurilor de reviriment economic.
4. Tot la subiectul de criză poltică, menționez rezultatele multor sondaje de opinie din diverse țări, care confirmă decredibilizarea accentuată a UE în rândul maselor. Politicianismul defetist, inechitatea, ipocrizia și imixtiunile proliferate de către liderii UE, au influențat repulsia popoarelor care și-au încredințat destinul în mâna stângace a unei mese rotunde de la Bruxelles, încrezători fiind că traiul lor colectiv se va îndrepta către prosperitate și progres, drepturi, șanse și tratație diplomatică egale.
5. În perioade de instabilitate internațională, istoria atestă faptul că nemulțumirea anumitor clase sociale mai defavorizate, a resuscitat individualizarea statelor, iar pe fondul unui naționalism extremizat, s-au pornit conflicte interne ajungându-se chiar la ciocniri militare între state. Prezentul istoric european, încet, își refulează obiceiurile. Inechitatea politică, incompetența structurilor UE de a stăvili încleștarea iscată pe piețele financiare, pauperizarea sistematică a claselor sociale, retragerea multor investitori de pe piețele interne a multor țări din Est, înglodarea în datorii a țărilor nevoiașe fără garanția fermă de achitare a împrumuturilor încheiate între guvernele naționale și FMI, toate acestea, au alimentat ascensiunea fulgerătoare a multor formațiuni politice de extrema dreaptă ! (Argumentele procentelor electorale vorbesc de la sine. Astfel, la ultimele alegeri, aceste formațiuni cu reale apetențe extremiste au obţinut 11,9% în Franţa – Frontul Naţional, 8,3% în Italia – Liga Nordului, 15,5% în Olanda – Partidul Libertăţii al lui Geert Wilder, 28,9% în Elveţia – Partidul Poporului, 16,6% în Ungaria – Jobbik şi 22,9% în Norvegia – Partidul Progresist.)….Cei care cunoașteți istoria europeană, amintiți-vă de conjunctura politică prin care au ajuns la putere național-socialiștii lui Hitler și fașciștii lui Mussolini, în era interbelică. Care au fost repercursiunile anilor 1939-1945 ? Le știm cu toții!
6. Dacă tot scriu din România, haideți să menționăm conflictele diplomatice avute cu francezii pe tema deranjamentului creat de rromi. Diplomația română a încercat să voaleze causticitatea declarațiilor făcute la Paris, atât în media cât și de la tribuna Parlamentului lor național. Rromii încă sunt o problemă dramatică pentru relațiile noastre internaționale cu Occidentul, în condițiile în care, șederea și activitățile ilegale discreditează imaginea statului român în extern.
7. Menționez racilele bilaterale ale Olandei cu România! Amintiți-vă de atitudinea refractară a olandezilor cu privire la aderarea noastră la Spațiul Schengen, urmată mai apoi de atitudinea noastră revanșardă prin: Criza Lalelelor ! Comic, dar în termeni diplomatici astea se simt și sunt trecute la catastif, undeva de către cineva important !
8. Cu privire la mesianismul diplomatic al UE în chestiunea revoluțiilor din ciclul “Primăvara Arabă” nu au făcut decât să soluționeze rudimentar problemele interne dintr-o regiune a lumii și să-și întărâte dușmanii din altă regiune, respectiv Orientul Mijlociu. În chestiunea Siriană, lucrurile nu s-au soluționat defel. Oameni sunt uciși, tot mai mulți copii deveniți orfani de la o zi la alta, foamete, teroare, violuri, crime de război, terorism, vărsare de sânge, încăpățânare dictatorială. UE nu face decât să propage lozinci diplomatice. O implicare fizică, în vederea penalizării încălcărilor repetate ale normelor de drept internațional săvârșite de către regimul Assad, e o ficțiune! Interesele americanilor în acea regiune primează, iar UE nu face decât să trateze cu docilitate directivele Washingtonului. Așadar, gradul de risc asupra Europei a crescut odată cu hrănirea noilor dușmani non-statali, care recent au afirmat că și-au îndreptat privirea încruntată către căteva puncte forte de pe harta Europei. Pericol pentru UE ? Da!
Cum se justifică pacea și procesul de pacifizare practicat de UE înaintea merituozității sale la un Premiu Nobel pentru Pace ? Eu nu știu!
Aș putea să continui la nesfârșit, dar în speranța că mi-am expus suficient de clar opinia mea refractară vis-a-vis de această inepție a Premiului Nobel pentru pacifista UE, vă las pe voi să meditați mai departe…