Un ambasador ”hard” pentru diplomația rusă la București

June 8, 2016

Gabriela Ioniță

De la Cancelaria Președintelui Vladimir Putin aflăm că acesta ieri, după ce a sărbătorit cu PM Benjamin Netanyahu 25 de ani de relații diplomatice între Rusia și Israel, s-a ocupat și de relațiile diplomatice cu România. Astfel, președintele Putin l-a numit prin decretul prezidențial cu nr. 267 pe Excelența Sa, Valery Kuzmin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în România. Printr-un alt decret al președintelui a fost eliberat din functie ambasadorul rus aflat la post în România, Excelența Sa, Oleg Malginov. Decretele menționate au fost publicate pe portalul guvernamental destinat documentelor și informațiilor juridice de ordin public.

Cele două decrete în limbaj formal administrativ nu ne spun, evident, și ce anume a determinat Kremlinul ca după un mandat de patru ani și trei luni (martie 2012 – iunie 2016) să-l recheme acasă pe cel mai soft și deschis ambasador pe care Federația Rusă l-a trimis în România în ultimii 26 de ani, respectiv Oleg Malginov.

Mai mult, mutarea pare să-i fi surprins chiar și pe diplomații ruși de la București, deoarece într-un interviu din luna martie a acestui an, ambasadorul rus recunoștea că și-a format un portofoliu de relații personale cu lideri ai societății civile românești, cu politicieni din toate partidele și că în acest an își propune să continue “contactele cu parlamentarii”. De altfel, Malginov, întrebat dacă la final de mandat și-a îndeplinit obiectivele propuse, puncta elegant: ”Să spunem mai degrabă că sunt în al cincilea an al mandatului meu, fiindcă nu știu dacă e sau nu finalul misiunii mele aici.” Deci nici vorbă de planuri de bilanț, ceea ce înseamnă că dinspre Moscova avea anumite semnale informale că mandatul său va fi reînnoit.

Ce s-a întâmplat între timp și ce predicții fac experții ruși, astfel încât Ministerul de Externe de la Moscova și Kremlinul să decidă o schimbare a echipei diplomatice de la București ?

În primul rând aș menționa contextul internațional (global și european) din ce în ce mai tensionat și mai fluid – context în care prin apartenența la NATO și UE, România este parte integrată. Apoi unii experți preconizează o perioadă de instabilitate politică și economică în spațiul european ca urmare a unui rezultat favorabil ieșirii din UE a Marii Britanii la referendumul de pe 23 iunie, o stare de criză care ar putea fi parțial compensată prin relansarea în forță a relațiilor cu Federația Rusă (context în care prezența lui Juncker la Forumul Economic de la Sankt Petersburg de la începutul lui iulie parcă devine mai puțin ”scandaloasă”). La nivel secundar și relaționat îndeaproape cu România, o situație incertă în Republica Moldova – pe care noul ambasador de la București, Valery Kuzmin o știe foarte bine după un mandat petrecut la Chișinău cu ceva timp în urmă.

Dar dincolo de toate acestea, principalul punct nevralgic rămâne relația Rusiei cu NATO și SUA, ca lider de facto al Alianței, și strategiile de încercuire și constricție a Rusiei, în cadrul cărora elementele scutului anti-rachetă de la Deveselu constituie subiectul principal de animozități între România și Federația Rusă. Iar la recenta re-oficializare a funcționalității acestuia, eveniment (organizat reamintesc de către Ambasada SUA la București! ) care l-a determinat pe însuși președintele Vladimir Putin să reacționeze cu o atenționare ”preventivă” de genul ”Aveți grijă ce prăsiți acolo, căci suntem cu ochii pe voi !”, o variantă updatată a și mai celebrei ziceri putiniste ”Ai grijă ce gândești, că s-ar putea să primești răspunsul înainte de a-ți pune gândul în practică!”, ei, bine ! la acest eveniment reacția Ambasadei Rusiei la București a fost discretă, elegantă, aproape ”invizibilă”. Mai mult, prezența în ultimul timp a ambasadorului Malginov în anumite spații mass-media nu a fost sub auspicii prea bune (ca să nu spun mai mult). Desigur, asta nu înseamnă că mandatul său a fost lipsit de reușite, ci doar că vremurile cer o altfel de prezență, una mai ”bătăioasă” pro-activ și reactiv. Mai ales în perspectiva reacțiilor Federației Ruse în urma deciziilor politice și militare care se vor lua în cadrul Summitului NATO de la Varșovia, în special cu privire la țările membre din Europa de Est.

Vă imaginați, după toate recentele ieșiri (complet atipice și contrare tuturor regulilor diplomatice) ale ambasadorului SUA, Hans Klemm, cam care ar fi fost reacția Ambasadei SUA dacă s-ar fi aflat în tabăra opusă într-un context similar ?

Toate acestea la un loc au determinat Kremlinul să renunțe la diplomația și abordarea de tip ”soft-power” a domnului Malginov și să-l numească ambasador la București pe Valery Kuzmin. Perceput drept un diplomat de carieră ”brici”, ”tăios” în limbaj, cunoscător al limbii române, alături de engleză, franceză și arabă, inteligent, dinamic și vocal, cât a fost ambasador la Chișinău, Kuzmin și-a atras antipatia multor politicieni și jurnaliști pe care nu a ezitat să-i ”urechească” diplomatic când a considerat că interesele țării sale o cer. Un fel de ”Hans Klemm de Chișinău”, aș zice.

Apoi, prin 2012, tot domnia sa a fost și eroul unui imens scandal ce s-a lăsat cu proteste în fața Ambasadei ruse după ce a afirmat că tânărul Vadim Pisari din satul Pârâta, împușcat mortal de un militar rus din forțele de menținere a păcii, ar fi fost beat în momentul accidentului și ar fi condus o mașină dată în căutare. Ulterior, ancheta desfășurată de Ministerul de Interne de la Chișinău a infirmat declarațiile ambasadorului Kuzmin. Spre deosebire de Malginov, Kuzmin are toate atributele tipice diplomației de la Moscova, e agresiv la limită și poate trece fulgerător de la o abordare ”soft” la una ”hard” când interesele o cer iar contextul și instrumentele îi permit.

De altfel, în cadrul conferinţei de presă de la Chișinău la finalul mandatului său de ambasador, Valery Kuzmin a criticat prestaţia presei de peste Prut, care, potrivit lui, deseori a denaturat intenționat mesajul său. Va fi interesant de urmărit cum se va concretiza relația domnului Kuzmin cu mass-media din România.

Tot atunci, ambasadorul Kuzmin s-a arătat nemulţumit de faptul că în şcolile din Moldova elevii studiază la Istoria Românilor ”fapte care contravin adevărului istoric” și care denaturează percepția asupra Rusiei. “Cursul reprezintă o culegere de fapte istorice neargumentate, care cultivă o atitudine neprietenoasă faţă de ruşi şi Rusia, şi în special faţă de Rusia contemporană. Astfel a fost deturnat sensul unor noţiuni. Desigur, putem spune bancuri, despre cum cea mai puternică armată din lume este cea românească, care cu nemţii a ajuns la Stalingrad, iar cu rușii la Berlin. Dar noi educăm o nouă generaţie, iar acest lucru implică responsabilitate” a spus Valery Kuzmin. Din acest punct de vedere, Excelența Sa poate fi ceva mai liniștit. În atât de reformatul sistem de învățământ de la noi, românii aproape nu mai studiază Istoria. Deloc !

Admit a priori că Bucureștiul nu e Chișinău, iar influența Rusiei în România și Republica Moldova se află la niveluri net diferite. Ca atare nu cred că vom asista la o abordare identică din partea noului diplomat, însă cel mai probabil vom observa o prezență mult mai activă a diplomației ruse în spațiul public, o contrapondere directă și punctuală la opiniile (cu trimitere directă sau indirectă la Rusia) exprimate public de Ambasada americană.

În concluzie, CU MINUS – șansele de relansare a relațiilor bilaterale româno-ruse la nivel politic sunt mici și deloc propice construirii unui nivel de dialog care să favorizeze o viitoare ”resetare” generală. De asemenea, CU PLUS – prevăd că viața (și implicit activitatea) ambasadorului american Hans Klemm va deveni suficient de grea și complicată, încât e posibil să aibă mult mai puțin timp de dat lecții de bună purtare românilor.

Leave a Reply