Un premier japonez la Moscova. De la soft la smart power.

May 1, 2013

Gabriela Ioniţă

Prezenţa după un deceniu a unui prim ministru japonez în capitala Federaţiei Ruse a produs cum era firesc o agitaţie mare la Kremlin şi în media rusă. Vizita premierului japonez Shinzo Abe la Moscova (de altfel, prima escală dintr-un turneu diplomatic ce include Orientul Mijlociu şi nu mai puţin important, Turcia) a fost urmărită şi analizată pas cu pas nu doar de experţii ruşi, cu atât mai mult cu cât acesta declarase în preambulul vizitei că „îşi doreşte construirea unei relaţii personale de încredere cu preşedintele Vladimir Putin” (cert este că declaraţia mi-a amintit brusc de efluviile emoţionale ale lui Bush, sedus de privirea ţarului moscovit).  Nu ştiu cât de încrezător se va fi simţit liderul de la Kremlin după această întâlnire catalogată drept „istorică”, dat fiind faptul că în timp ce îi dăruia premierului japonez o sticlă de vin de colecţie de la 1855 (an în care a fost semnat primul tratat de prietenie ruso-japonez), la Pentagon (US), Ministrul Apărării din cabinetul premierului Abe, Onodera, avea o fructuoasă întâlnire cu Secretarul de Stat al Apărării Chuck Hagel privind strategiile alianţei US – Japonia pentru a face faţă provocărilor secolului XXI, după cum aflăm chiar de pe site-ul Departamentului American al Apărării. Ce-i drept, aşa mai pe seară, liderul de la Kremlin a fost sunat de preşedintele Barack Obama care i-a mulţumit pentru buna colaborare dintre serviciile de informaţii ruse şi cele americane după atentatul de la Boston.

Totuşi la  conferința de presă ce a urmat discuţiilor ruso-japoneze, premierul Abe a declarat că şi-a atins scopul vizitei: “Simt că am stabilit relații personale de încredere. Am ajuns la opinia comună că pe viitor ar trebui să intensificăm contactele între liderii celor două țări”. Abe l-a invitat pe preşedintele Putin să viziteze Japonia în 2014. Dincolo de declaraţiile prudent- optimiste ale celor doi lideri, o realizare notabilă după reuniunea de la Moscova este faptul că Rusia și Japonia au convenit să stabilească un cadru permanent de consultări între ministerele de externe și cele ale apărării. Consultări în urma cărora ar trebui să rezulte o soluţie pentru diferendul teritorial din Kurile.

Iar dacă în cooperarea pe domeniul apărării dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii lucrurile par să decurgă bine (evenimentele din Peninsula Koreană au demonstrat acest lucru), deşi modul în care a fost concepută această colaborare în 1997 necesită reajustări şi chiar o regândire de ansamblu (între timp, Japonia reformându-şi ea însăşi modul în care se raportează la capacităţile sale militare şi rolul său în geopolitica secolului XXI), relaţia cu Rusia e delicată datorită diferendului (existent din perioada sovietică şi moştenit de Rusia după destrămarea URSS) privind apartenenţa Insulelor Kurile. De reţinut în acest context: din cauza acestui diferend cele două națiuni nu au semnat în mod oficial un tratat de pace după al doilea război mondial și relațiile au fost tensionate în special după cererea oficială făcută de Tokyo cu privire la retrocedarea a patru insule din lanțul Kurile, care sunt controlate de Moscova. După ce în decembrie, anul trecut, Shinzo Abe a preluat mandatul de premier, el și Putin au convenit pentru repornirea negocierile privind semnarea unui tratat de pace, după găsirea unei soluții la disputa teritorială. Cele patru insule revendicate de Tokyo sunt cunoscute ca Teritoriile de Nord ale Japoniei (sau Insulele Kurile de Sud după denumirea dată de ruşi). Insulele au fost controlate de Moscova, deoarece acestea au fost confiscate de către trupele sovietice în 1945, la sfârșitul primului război mondial, cu câteva yile înainte de capitularea Japoniei. Ele sunt aproape de zonele bogate de pescuit și aproape regiunile de petrol și gaze din Rusia. Japonia nu s-a resemnat niciodată cu această pierdere teritorială, deşi frustrările au fost mult timp trecute sub tăcere. Însă Japonia ultimului deceniu s-a schimbat şi chiar a contribuit masiv la redesenarea polilor de putere prin uriaşa capacitate economică, şi era previzibil că mai devreme sau mai târziu va ţinti spre un nou statut mondial şi în domeniul militar.

Este uşor de previzionat că în privinţa relaţiilor comerciale şi a proiectelor economice în parteneriat Rusia şi Japonia vor găsi fără îndoială un limbaj comun (itinerariul diplomatic prin capitala Federaţiei Ruse a însemnat şi semnarea a peste 20 de înţelegeri şi contracte comerciale) totuşi în cazul diferendului teritorial ce a umbrit mai bine de 60 de ani relaţiile bilaterale dintre cele două ţări e puţin probabil ca s-ar putea găsi o soluţie fără un compromis masiv al uneia dintre cele două părţi. Ori e bine să ne amintim că Rusia a făcut în ultimii ani demersuri cu valoare simbolică şi declaraţii destul de explicite privitor la Insulele Kurile. Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a vizitat de două ori insula Kunashir, numit Kunashiri în Japonia, a stârnit valuri de nervi la Tokyo. Prima vizită a lui Medvedev, când a trecut peste vârful de nord-est al insulei Hokkaido din Japonia, în noiembrie 2010 – moment în care Medvedev încă deţinea funcția de președinte – a fost considerată declarativ de oficialii japonezi ca o ‘crimă de neiertat’. Iar declaraţiile agresive ale vice-premierului Rogozin au adăugat noi tensiuni între cele două state. Cărora li s-au adăugat numeroase acuze din partea Japoniei privind încălcarea de către Rusia a spaţiului aerian japonez (cele mai recente cu doar o săptămână înainte de vizita istorică de „resetare” a relaţiilor ruso-japoneze.

Apoi, întâmplător sau nu, cu o zi înainte ca premierul Abe să păşească pe covorul roşu de la Kremlin, Japonia a marcat oficial pe 28 aprilie ziua în care şi-a recâștigat suveranitatea în urmă cu 61 de ani după înfrângerea din cel de-al doilea război mondial, ocazie cu care acelaşi premier a rostit un Oraţio din care nu au lipsit principalele idei ce stau la baza viziunii sale politice cu caracter naționalist. Evenimentul a fost perceput la nivel oficial ca un pas înainte pentru revizuirea Constituției pacifiste a Japoniei. În timpul ceremoniei, premierul Abe a promis să facă din Japonia o țară puternică, cu un pronunţat sentiment de mândrie națională. De asemenea, Partidul Conservator al premierului Abe a făcut recent numeroase presiuni pentru recunoașterea trupele de apărare din Japonia ca forţă cu caracter militar național și pentru revizuirea textelor școlare care ar trebui „să fie mai puțin apologetice privind atrocitățile suferite de Japonia în timpul celui de-al II-lea război mondial”. Şi dacă vorbim de naţionalism, nu avem cum să nu observăm că şi Rusia e premiantă la utilizarea acestui tip de ideologie. Ce poate ieşi dintr-o astfel de confruntare, fie ea şi diplomatică ? Clar, Rusia are resurse, Japonia nu. Japonia are tehnologie, Rusia are o nevoie disperată de tehnologie. Ambele ţări îşi doresc să fie un pol de putere în configuraţia geopolitică a secolului XXI. Schimburile comerciale dintre Rusia şi Japonia au ajuns la 32 miliarde $ (24 de miliarde de euro) anul trecut. Dar, în ciuda resurselor sale și a vecinătăţii, Rusia se află pe locul 15 ca partener comercial al Japoniei,  semn că potenţialul oferit de îmbunătăţirea relaţiilor nu e deloc de neglijat. Iar preşedintele Putin speră că plusând pe partea economică ar putea avea o strategie de succes, care să anuleze (sau măcar să atenueze) diferendele politice. Nervozitatea uşoară a Beijingului la declaraţiile privind cooperarea economică dintre Rusia şi Japonia (fără a subestima vreo clipă parteneriatele şi colaborarea în domeniu militar şi diplomatic dintre Rusia şi China, reafirmate şi cu ocazia vizitei la Moscova a preşedintelui Chinei ce a precedat vizita premierului japonez) ar putea fi un semn că ideea nu e lipsită de sens. Şi un semn că după perioada „soft power”, Rusia a trecut deja la nivelul „smart power”.

PS: turneele diplomatice ale liderilor Chinei şi Japoniei prezintă similitudini precum: drumul spre Istanbul trece prin Moscova, drumul spre Orient (în principal având ţintă Emiratele Arabe Unite) trece prin Istanbul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new