Ungaria – Guvernul verifică modul de acordare a creditelor în valută
December 2, 2013
Ministerul Justiţiei din Ungaria a cerut Curţii Constituţionale o opinie privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziţia lor în relaţia cu împrumutaţii sau au încălcat drepturile consumatorilor.
De asemenea, Ministerul Justiţiei a cerut Curţii o opinie privind modul în care pot fi modificate contractele de creditare în valută, astfel încât să nu fie încălcată legislaţia, scrie agenţia ungară MTI, citată de cotidianul Portfolio, potrivit MEDIAFAX.
“Această situaţie este ultima dintr-o poveste lungă, dar care continuă să genereze un risc de imagine negativă pentru Ungaria. Având în vedere că alegerile au loc în aprilie, chestiunea este clar una foarte politică şi posibil aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz”, a afirmat, într-o notă de cercetare, Timothy Ash, analist la Standard Bank, din Londra.
Impactul asupra băncilor ar putea fi unul major, având în vedere valoarea încă ridicată a portofoliilor de credite în valută. O decizie împotriva băncilor ar susţine continuarea dezintermedierii financiare, însă există limite în privinţa rapidităţii cu care băncile străine se pot retrage de pe piaţă, în timp ce majoritatea instituţiilor de credit sunt relativ “captive”, a afirmat Ash.
Premierul ungar Viktor Orban, care vrea un nou mandat în urma alegerilor parlamentare din prima jumătate a anului următor, a crescut presiunea în ultimele săptămâni asupra Curţii Supreme pentru simplificarea procedurilor în procesele intentate de persoanele fizice băncilor creditoare. Premierul se teme că procesele vor dura prea mult pentru a se da verdicte în cazurile individuale până la data alegerilor, potrivit Wall Street Journal. Curtea Supremă a informat la sfârşitul lunii noiembrie că va decide de principiu în privinţa a şapte întrebări legate de creditele în valută, pentru a grăbi judecarea proceselor.
Leave a Reply