ARHIVA Power&Politics World

Uniunea Eurasiatică – proiectul pentru ”integrarea integrărilor”

April 4, 2013

Angela Grămadă

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Camera de Comerț Bilaterală Româno-Rusă au organizat recent un seminar intitulat „Regulile Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan privind importul de produse din alte țări”. Seminarul a fost destinat agenților economici care sunt interesați să exporte în cele trei țări post-sovietice și să cunoască activitatea de comerț exterior în cadrul Uniunii vamale, scrie Karadeniz-Press[1]. În contextul crizei financiare, care a lovit sistemul bancar al Ciprului, Federația Rusă a propus autorităților din Nikosia să adere la Uniunea Eurasiatică. Ministrul afacerilor externe iranian, Ali Akbar Salehi, a declarat recent că o eventuală colaborare cu aceeași Uniune Eurasiatică ar putea contribui esențial la dezvoltarea ideii eurasiatice și ar schimba calitativ colaborarea regională. (Karadeniz-Press, Nakakune, Iran.ru, Izvestia)

Idee cu scop precis?

Ideea creării Uniunii Eurasiatice, după chipul și asemănarea Comunității Statelor Indepentente ca participanți și Uniunea Europeană ca model economic, a fost lansată în spațiul public în luna octombrie 2011 de către Vladimir Putin, care deținea în acea perioadă funcția de prim-ministru al Federației Ruse. Articolul semnat de către Putin la data de 03 octombrie 2011 pentru publicația Izvestia reprezinta lansarea autorului în campania electorală pentru cursa prezidențială pe care oricum avea să o și câștige mai târziu (martie 2012) din cauza lipsei unor contracandidați puternici.

Vladimir Putin nu a avut o platformă electorală la alegerile din luna martie 2012. În schimb, a existat o serie de articole (în total 7 la număr), care au constituit, unificate fiind, programul său electoral. Articolul cu denumirea ”Noul proiect integraționist pentru Eurasia – viitorul care se naște astăzi” nu este altceva decât viziunea actualului președinte al Federației Ruse cu privire la politica externă pe care o va promova în acest mandat prezidențial – o introducere în politica externă a lui Vladimir Putin pentru următorii șase ani.

După discursul lui Vladimir Putin, Izvestia a mai publicat încă două articole: ”Despre soarta integrării noastre”, semnat de Alexandr Lucașenco[2] și ”Uniunea Eurasiatică: de la idee la istoria viitorului”, autorul căruia este Nursultan Nazarbayev[3].

Este pentru prima dată când mai mulți președinți ai unor state ex-sovietice au adoptat un discurs unic ca formă și conținut pentru a promova o idee, o entitate suprastatală, regretând în același timp deschis dispariția Uniunii Sovietice. Un singur lucru ar mai putea fi adăugat aici: fiecare discurs are un conținut ce denotă egoism statal. Fiecare autor – șef de stat – încearcă să demonstreze că țara pe care o reprezintă este veriga centrală a viitorului proiect. Susținând ideea lui Vladimir Putin, Alexandr Lucașenco și Nursultan Nazarbayev nu fac altceva decât să acumuleze dividende politice în interiorul țărilor ale căror lideri sunt. Metoda este deja consacrată: alimentarea grandoarei, fie ea și în baza reconstruirii influenței imperiului din care făceau parte în trecut.

Nostalgici fiind după URSS, cei trei lideri, Vladimir Putin, Alexandr Lucașenco și Nursultan Nazarbayev au decis să revină asupra unei propuneri lansate încă în anul 2003  – cea de a crea un Spațiu Economic Unic între Federația Rusă, Belarus, Kazahstan și Ucraina.

Tragedia secolului XX, după cum au catalogat cei trei lideri destrămarea URSS, ar fi putut să fie evitată. Crearea Uniunii Eurasiatice ar putea să reprezinte un prim pas spre micșorarea efectelor acestei tragedii. Doar așa se poate repara grava eroare. Și dacă a existat tendința de a califica primul discurs despre necesitatea creării Uniunii Eurasiatice, cel al lui Putin, ca fiind unul electoral, atunci președintele bielorus, Alexandr Lucașenco a infirmat acest lucru și asta deoarece ideea a apărut demult, iar în anul 2003, atunci când a fost lansată sub forma Spațiului Economic Unic, nici nu se putea vorbi despre un al treilea mandat prezidențial al lui Putin: ”Este pentru prima dată când Rusia spune deschis care-i sunt prioritățile de politică externă. Este pentru prima dată când vorbește deschis despre acest lucru un candidat la alegerile prezidențiale.” Conform opiniei liderului belorus, crearea acestei entități este tactica corectă pentru dezvoltarea spațiului căruia i se adresează și nu trebuie să fie tratată ca un element discursiv, declarativ, util doar pe durata campaniei electorale. Termenul de prescripție al ideii nu este egal cu durata mandatului prezidențial al lui Vladimir Putin.

Nu poți să construiești un stat, fiind atent doar la procesele care au loc în interiorul acestuia. Atenție trebuie să se acorde și transformărilor care au loc pe scena internațională. Deși procesele integraționiste sunt din ce în ce mai criticate, ele rămân a fi instrumente importante cu ajutorul cărora pot fi depășite efecte negative ale crizelor din orice domeniu. Putin și aliații săi fideli încearcă să exploreze potențialul unei noi entități regionale și acumulează capital politic încă înainte ca proiectul să fie lansat.

Cui i se adresează proiectul lui Vladimir Putin?

Mai sus am menționat că ideea creării unui spațiu economic unic între Rusia, Belarus, Kazahstan și Ucraina nu este una nouă. Ea a apărut în anul 2003 în cadrul unei reuniuni informale a șefilor celor patru state.

Din cele trei discursuri menționate anterior, se poate observa că Ucraina era printre statele cărora li se adresa această invitație. O lecturare atentă a discursurilor lui Vladimir Putin, Alexandr Lucașenco și Nursultan Nazarbayev cu privire la necesitatea creării Uniunii Eurasiatice determină foarte clar spațiul pe care îl au în vedere cei trei șefi de state, atunci când explică cui i se adresează acest proiect. Ucraina este primul stat la frontiera Uniunii Eurasiatice dar sigur nu este ultima, căci ideea se întinde de la Vancouver până la Vladivostoc, exact ca și conținutul Tratatului de Securitate Europeană, lansat în luna noiembrie a anului 2009 de către ex-președintele Federației Ruse, Dmitri Medvedev. Pentru ca ea să aibă succes, este nevoie să fie convinsă în primul rând Ucraina de necesitatea și inevitabilitatea aderării mai întâi la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan, eventual ocolind formatul 3+1, care oferă doar statut de partener și nu calitatea de membru. Conform conținutului celor trei articole, dar în mod special ale celor semnate de Alexandr Lucașenco și Nursultan Nazarbayev, noul proiect de integrare economică regională va avea la bază principiul egalității participanților.

După Ucraina vor urma și celelalte state ex-sovietice printre care și Republica Moldova.[4] Și dacă promisiunile, și lista cu avantaje și beneficii nu va convinge liderii acestor țări să adere, atunci ei trebuie să se aștepte la consecințe negative care vor fi cauzate de neparticipare. Statele ex-sovietice sunt linia a doua.

Proiectul, însă, este mult mai ambițios decât predecesoarele sale. El se adresează și altor parteneri strategici ai Federației Ruse, printre care se numără statele Uniunii Europene și state asiatice, printre care și China[5].”Nu trebuie să ne oprim la această integrare. Uniunea Eurasiatică o văd ca pe o parte indispensabilă a integrării europene atotcuprinzătoare. Uniunea noastră are menirea de a deveni jucător regional, care va contribui la construirea de relații cu structuri economice globale. Anume de aici reiese propunerea ”troicii” de a interacționa cu Uniunea Europeană, care ar duce într-un final la crearea unui spațiu economic unic de la Lisabona până la Vladivostoc. Apropo, singura frontieră vamală în calea acestei idei trece prin Brest. Noi propunem ”integrarea integrărilor,””[6] scria Alexandr Lucașenco în articolul său.

Cum?

Și la această întrebare se pare că se poate descifra un răspuns, cât de cât acceptabil, din cele trei discursuri ale șefilor de state, care vor pune la data de 01 ianuarie 2015 bazele Uniunii Eurasiatice.

Modelul economic în baza căruia se va construi Uniunea Eurasiatică va fi cel european, adaptat la algoritmul de funcționare a Comunității Statelor Independente. Putin nu este de acord cu renegarea totală a rolului pe care l-a avut CSI în dezvoltarea relațiilor multilaterale în spațiul ex-sovietic. Actualul președinte rus explică în discursul său că anume mecanismul de funcționare al acestei organizații regionale a fost cel care a apropiat pozițiile statelor ex-sovietice și a contribuit la elaborarea unui punct de vedere comun în ceea ce privește necesitatea soluționării diferitor probleme cu care s-au confruntat acestea după destrămarea URSS.

Dar Vladimir Putin greșește atunci când susține că în cadrul CSI a fost dezvoltat un model de integrare regională acceptabil și necesar. Statele care au format și cele care încă mai sunt membre ale Comunității Statelor Independente au avut și au interese diferite. Ele reies din obiectivele și interesele lor naționale, incluse în documente oficiale, dar și din tratatele și acordurile internaționale la care au aderat după destrămarea Uniunii Sovietice. Iar acest lucru înseamnă și recunoașterea faptului că diferite modele de integrare oferă diferite perspective de soluționare a problemelor, precum și avantaje, pe care CSI și alte foruri regionale apărute la inițiativa Moscovei, au fost incapabile să le producă. Dezinteresul membrilor CSI pentru organizație are la bază argumente pragmatice. Dacă se va insista pe experiența acumulată de-a lungul timpului în cadrul acestui for regional, atunci Uniunea Eurasiatică nu va putea să acopere tot spectrul de beneficii și avantaje pe care le pot oferi alte instituții și organizații regionale. Rusia este pusă în situația de a recunoaște faptul că statutul de țară membră a unor organizații internaționale, precum este OMC (Organizația Mondială a Comerțului) impune un anumit comportament, inclusiv în relația cu partenerii.

Într-adevăr, chiar dacă proiectul nu are un statut, el dispune deja de câteva instrumente, care vor contribui la aplicarea rapidă a ideii. Uniunea Vamală este unul dintre aceste instrumente. Spațiul Economic Eurasiatic este alt instrument. Între Federația Rusă, Belarus și Kazahstan a intrat în vigoare un cod vamal unic[7], care reglementează comerțul de bunuri și servicii între aceste state și elimină barierele tarifare și netarifare dintre cei trei actori.

Există, însă, câteva momente pe care Moscova le ignoră. În primul rând, statele care sunt parte a Uniunii Vamale își doresc să fie aplicat principiul egalității tuturor participanților. Minskul și Astana insistă asupra acestui punct.

Reprezentanți ai mediului de afaceri din Kazahstan se arată a fi nemulțumiți de calitatea de participanți la Uniunea Vamală. Ei își desfășoară activitatea în cadrul Uniunii în detrimentul propriilor interese. Aceștia susțin că rezultatele negocierilor acordurilor semnate de autoritățile din Kazahstan se văd în cifrele de afaceri, derulate în cadrul Uniunii Vamale Rusia – Belarus – Kazahstan. Cei mai avantajați sunt rușii, pentru că ei au reușit să își impună punctul de vedere și și-au promovat propriile obiective. Pentru Kazahstan, dar și pentru Belarus, piața rusă rămâne a fi greu de cucerit. Nu același lucru se întâmplă și invers. Rusia dispune de un șir de instrumente pe care le folosește în relația cu partenerii săi cei mai apropiați. Necunoașterea tuturor detaliilor tehnice, dar mai ales a procedurilor legale din cadrul Uniunii Vamale, va avea consecințe grave asupra balanței comerciale dintre Rusia, Belarus și Kazahstan.

În al doilea rând, liderii ruși trebuie să își amintească procedura de negociere și semnare a Acordului pentru crearea Zonei de Liber Schimb în cadrul CSI, pe care chiar ei au refuzat să-l ratifice din cauza pierderilor pe care le-ar fi suferit la exporturile de gaze naturale.

Ca și în anul 1994, economia rusă se bazează și în continuare pe exporturile de petrol și gaze naturale. De fapt, bugetul de stat rus depinde în mare măsură de contractele de vânzare ale acestor tipuri de resurse naturale. Este greu de crezut că în acest moment negocierile pentru elaborarea statutului Uniunii Eurasiatice vor fi mai simple. Interesele statelor ex-sovietice încă sunt diferite de cele ale Moscovei. Și dacă liderii de la Kremlin nu cred acest lucru, atunci ar trebui să fie atenți la nivelurile de dezvoltare social-economică ale statelor care și-au declarat intenția de a adera la proiect. Statele apropiate de frontiera estică a Uniunii Europene, dar și cele incluse în proiectele energetice și comerciale pe care le implementează aceasta în diferite regiuni ale spațiului ex-sovietic nu vor renunța atât de ușor la procesele integraționiste în care sunt antrenate în prezent.

Care sunt resursele disponibile?

Proiectul se bazează pe resursele naturale și spațiul pe care-l va cuprinde. Bogăția subsolului Federației Ruse, dar și a Kazahstanului (Belarus dispune de cantități neînsemnate de resurse naturale) va contribui în manieră esențială la asigurarea tipurilor de capital necesare pentru o bună funcționare a instituțiilor și organelor viitoarei organizații internaționale.

Vecinătatea apropiată nu constituie limita

În introducerea acestei analize au fost menționate trei evenimente care au avut loc recent în afara spațiului ex-sovietic și care au legătură cu subiectul supus dezbaterii: Uniunea Eurasiatică.

La București, Nikosia și Teheran s-a discutat la nivel înalt despre potențiale oportunități în colaborarea economică în cadrul Uniunii Vamale. Este adevărat că în România organizatorii evenimentului și-au propus drept scop să dezbată detalii tehnice despre modalități de operare economică în cadrul Uniunii, ceea ce nu putem să spunem despre ceilalți doi actori.

–          Nicosia

Ciprul a fost constrâns în luna martie curent de situația economică sau regională să ia în calcul o eventuală aderare la Uniunea Eurasiatică[8]. Moscova a propus autorităților cipriote în calitate de plan de salvare a sistemului bancar să se gândească la eventualitatea aderării la Comunitatea Economică Eurasiatică, pentru a putea avea astfel acces la resursele financiare ale Federației Ruse: ”Am putea să soluționăm problemele Ciprului dacă acesta ar fi sub jurisdicția noastră – dacă, să presupunem, Ciprul ar fi în Comunitatea Economică Eurasiatică. Atunci Ciprul ar putea obține credite ca și Tadjikistanul, Kirghizstanul, Belarus, din Fontul Anticriză al Comunității Economice Eurasiatice,”[9] a declarat consilierul președintelui rus, Serghei Glaziev, pentru postul de televiziune ”Rusia 24”.

Autoritățile cipriote au refuzat propunerea venită din partea Moscovei și au acceptat-o pe cea propusă de Comisia Europeană a UE și Banca Centrală Europeană. Evident, aceste decizii i-au nemulțumit pe liderii ruși, dar puterea de influență a acestora s-a dovedit a fi ineficientă în acest caz. Interesul manifestat de liderii ruși pentru salvarea Ciprului nu este întâmplător. Multe instituții de stat rusești au conturi în băncile cipriote, iar un eventual impozit asupra acestora ar putea aduce prejudicii de enorme statului rus. În acest context, discursul lui Serghei Glaziev și invitația lansată de Rusia pentru Cipru a fost, oarecum, previzibil.

–          Teheran

Ministrul Afacerilor Externe al Iranului, Ali Akbar Salehi, a declarat recent în cadrul unei conferințe organizate la Teheran că statul pe care-l reprezintă nu exclude posibilitatea de a colabora cu Uniunea Eurasiatică. O asemenea declarație nu este suprinzătoare, dar nici nu trebuie trecută cu vederea atunci când se analizează potențialul unui proiect în curs de dezvoltare precum este Uniunea Eurasiatică.

Poziția Iranului față de procesele de integrare regională în contextul politic internațional este logică. Aflată în izilaționist regional, Republica Islamică Iraniană este în căutare de oportunități, mai ales de natură economică.

În interviul acordat pentru publicația rusă ”Nakanune”[10], Rajab Safarov, directorul Centrului de Studiere a Iranului Contemporan, explică de ce acest stat islamic este în căutare de parteneriate și oportunități, inclusiv de modele de integrare regională și vrea să iasă din izolaționism.

Conform opiniei lui Safarov, Iranul ar putea să devină ”asul” din mânecă al Federației Ruse dacă s-ar alătura proiectului Uniunii Eurasiatice. Însă, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții ca acest lucru să devină posibil. În primul rând, Uniunea trebuie să funcționeze în baza acelui principiu de egalitate de care au amintit Alexandr Lucașenco și Nursultan Nazarbayev în discursurile lor de susținere a inițiativei președintelui rus, Vladimir Putin. În al doilea rând, Rusia ar trebui să renunțe la rolul de hegemon în cadrul viitoarei Uniuni și să ofere posibilitatea și celorlalți actori implicați să preia o parte din atribuțiile importante. Astfel, acestea ar fi mult mai motivate să contribuie la dezvoltarea ei. În al treilea rând, Iranul deține locul doi în lume în ceea ce privește rezervele de gaze naturale și este al patrulea exportator de petrol din lume. Din punct de vedere economic, aderarea Iranului la acest for regional ar putea fi o completare utilă a potențialului energetic al Rusiei. Unindu-și forțele, în cadrul unei Uniuni a resurselor energetice, statele participante ar putea beneficia de condiții excepționale de dezvoltare (cu referință aici la accesul mai ușor la resurse energetice la prețuri mai mici decât cele de pe piețele internaționale) și ar putea să devanseze multe modele de integrare economică regională și să depășească indicatorii mondiali.

Există, însă, și anumite reticențe cu privire la o eventuală aderare a Teheranului la Uniunea Eurasiatică. Argumentele care dezaprobă participarea Iranului vin nu doar din mediul extern. Există și reprezentanți ai elitei politice ruse care nu sunt de acord cu aprofundarea relațiilor de colaborare cu Iranul pentru că aceasta ar putea aduce prejudicii de imagine pentru statul rus. În condițiile economice actuale, Rusia nu se află în situația de a alege între parteneri. Economia rusă este mult prea dependentă de contractele de vânzare a resurselor energetice.

Pe de altă parte, explică Safarov, o eventuală aderare a Iranului la proiectul Uniunii Eurasiatice, i-ar oferi acestuia o influență mai mare asupra statelor din Asia Centrală, care la momentul actual intră în zona de interes strategic a Federației Ruse. Acest lucru nu este tocmai de bun augur pentru Moscova și obiectivele ei în această regiune.

Deși discursul ministrului afacerilor externe iranian este unul credibil și foarte bine argumentat din punct de vedere al țării pe care o reprezintă, este greu de crezut că Uniunea Eurasiatică este acea fereastră de oportunitate pentru ieșirea din izolaționismul regional în care se află la momentul actual. Cu toate acestea, o monitorizare a acțiunilor de politică externă în această direcție este esențială pentru a observa mai bine transformările care au loc la periferia Federației Ruse.

–          București

Evenimentul care a avut loc la București, cel mai probabil nu este la fel de important precum este criza sectorului financiar-valutar din Cipru și discursul ministrului afacerilor externe al Republicii Islamice Iraniene, dar el se încadrează foarte bine în această analiză și demonstrează că există o penurie de informații, mai ales de natură tehnică, legislativă, cu privire la modalitățile de colaborare în cadrul Uniunii Vamale Rusia – Belarus – Kazahstan în rândul mediului de afaceri. În contextul perpetuării efectelor crizei economice din zona euro, state precum România trebuie să găsească oportunități și să creeze condiții suplimentare de dezvoltare a cifrelor de afaceri ale propriilor agenți economici. Iată de ce cunoașterea proceselor și fenomenelor care au loc pe piețele vecine este un lucru extrem de important. În acest moment, oportunitățile oferite de piețele statelor ex-sovietice sunt neexplorate de către agenții economici români.

Concluzii

Vladimir Putin a lansat în spațiul public un proiect ambițios, gestionarea căruia necesită un set  complex de resurse, nu doar energetice. Pe lângă resursele naturale de care dispun statele fondatoare, mai este nevoie și de disponibilitate spre colaborare, precum și o motivare serioasă a alegerii modelului de dezvoltare al viitorului for regional.

În acest moment, Uniunea Eurasiatică explică doar cadrul istoric care a condus la apariția ideii și anume cel al ”destrămării Uniunii Sovietice”. Instrumentele cu care este deja dotată Uniunea Eurasiatică, Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan, Spațiul Economic Unic sau chiar Comunitatea Economică Eurasiatică răspund mai mult intereselor Federației Ruse și evită abordarea corectă a principiului egalității participanților, ceea ce poate duce în viitor la apariția unor neînțelegeri între fondatori. În plus, evitarea unor discursuri contradictorii pe subiecte tehnice, precum sunt cele care ating domeniul armonizării legislației sau dublele standarde, aplicate în cazul accesului pe diferite piețe de desfacere a bunurilor și serviciilor nu sunt elemente convingătoare nici pentru Ucraina, dar nici pentru alte state ex-sovietice.

Subiectul creării Uniunii Eurasiatice va rămâne și în continuare unul deosebit de important pentru toți cei care studiază procesele și fenomenele prin care trec actori din spațiul ex-sovietic. Acest proiect modifică discursuri politice, poziții geostrategice și impun necesitatea unei prioritizări mult mai atente a obiectivelor și intereselor naționale ale actorilor implicați.