ARHIVA Power&Politics World

A depășit Chișinăul încă o criză politică sau despre cum democratizarea creează fisuri în ”stabilitate”

June 27, 2013

Angela Grămadă

Oficiali ai Uniunii Europene au salutat la data de 31 mai 2013 alegerea noului cabinet de miniștri de la Chișinău. Acesta va fi condus de ex-ministrul afacerilor externe și integrării europene, Iurie Leancă. În acest context, Uniunea Europeană va continua să sprijine eforturile autorităților pentru implementarea reformelor structurale în Republica Moldova, dacă acestea vor avea o dimensiune socială și se vor face în direcția obținerii unor beneficii tangibile pentru populație. (Europe Press Release, Gov.md)

După un an de stabilitate aparentă[1], Republica Moldova s-a întors iarăși în criza politică. De această dată, Republica Moldova a rămas fără prim-ministru și președinte al parlamentului. În interiorul Alianței pentru Integrare Europeană au apărut fisuri și contradicții din cauza intereselor economice, dar și politice diferite. În consecință această țară a pierdut statutul de lider în cadrul ”Parteneriatului Estic”, iar partenerii occidentali nu mai sunt atât de convinși că autoritățile de la Chișinău vor reuși să gestioneze corect proiectele economico-sociale și procesele politice pe care s-au angajat să le implementeze și pentru care au primit asistență financiară și politică externă.

În această analiză vom încerca să identificăm factorii ce au condus la apariția unor divergențe între discursul oficial și acțiunile concrete ale reprezentanților politici, precum și contradicțiile dintre interesele elitei politice și cele ale societății civile.

Ce-și dorește elita politică din Republica Moldova?

Criza de la Chișinău a început în zona politicului. Interesele diferite ale mai multor persoane cu funcții de răspundere au stat la baza scenariilor de răzbunare ulterioare, fără a ține cont de posibile consecințe care ar fi putut influența procesul de democratizare a societății și reformare a economiei.

Iurie Leancă a declarat înainte, dar și după investirea sa în funcția de prim-ministru, că prioritatea numărul unu al acestui executiv este integrarea în Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă că Republica Moldova nu a renunțat la obiectivele și interesele naționale, incluse în programul de guvernare anterior, dar și în principalele documente oficiale. Așadar, cel puțin trei partide din cele patru care au în actualul legislativ fracțiuni parlamentare își doresc să continue procesele de apropiere europeană, inclusiv obligațiile asumate în cadrul Parteneriatului Estic. Acest obiectiv a fost fixat în noul program de guvernare, dar și în acordul de formare a Coaliției Pro-Europene. Pe lângă această prioritate, în același program de guvernare au mai fost incluse prevederi ce țin de continuarea dezvoltării unor relații de cooperare cu statele vecine, dar și cu Rusia și CSI. Asupra acestui punct au insistat deputații neafiliați, care au votat pentru investirea guvernului Leancă. Printre acești deputați neafiliați se numără și persoane care altădată au fost membri ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, ceea ce sugerează că o eventuală dezbatere despre formarea unei coaliții în rândul opoziției, care ideologic aparțin stângii, va fi dificil de inițiat.

În consecință, cel puțin la nivel declarativ, Republica Moldova are fixate în fața aceleași obiective ca și în timpul guvernelor AIE-1 și AIE-2. S-a schimbat doar persoana din fruntea guvernului, nu și logica de acțiune sau strategia.

Interesele diferite ale elitei politice din Republica Moldova au fost cele care au alimentat noua criză de la Chișinău. Împărțirea sferelor de influență economică, a funcțiilor cheie în principalele instituții ale statului încă în perioada de negociere a viitoarei coaliții și care serveau acestor interese particulare au condus la apariția fisurilor în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană. Neînțelegerile personale între reprezentanții diferitor componente ale AIE, în special între premierul moldovean, Vlad Filat, și vice-președintele parlamentului, Vlad Plahotniuc, au avut consecințe asupra stabilității coaliției pro-europene. Opoziția, reprezentantă de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și câțiva deputați neafiliați, au profitat de aceste neînțelegeri și au acordat vot de neîncredere executivului de la Chișinău.

La data de 05 martie 2013 guvernul condus de Vlad Filat a fost demis, iar partenerii europeni au început să trateze cu neîncredere forțele liberal-democrate din Republica Moldova. Povestea de succes a Parteneriatului Estic nu mai era credibilă, iar imaginea de lider a fost prejudiciată. Comuniștii i-au acuzat pe oficialii europeni că au susținut un guvern corupt, care a fost preocupat să acționeze în propriul interes și nu cel al alegătorilor. Mai mulți oficiali ai Uniunii Europene au sosit la Chișinău în perioada martie – mai curent pentru a încuraja forțele politice pro-europene aflate la guvernare să revină la masa negocierilor și să găsească o soluție fezabilă pentru a depăși această criză.

Alegerile anticipate păreau iminente în contextul în care negocierile dintre elementele fostei coaliții erau dificile. PCRM își dorea alegeri anticipate. Contextul politic era favorabil unei asemenea pozițiii. Comuniștii au început să dialogheze, pentru prima dată după mult timp, cu alte forțe politice din cadrul actualului legislativ semnarea unui document, care ar fi dus Republica Moldova mai aproape de alegerile parlamentare anticipate. Cu toate acestea, liderii forțelor politice care au format AIE – 1 și AIE – 2, au găsit suficiente resurse în interiorul partidelor pentru a depăși situația critică. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat a fi dezamăgit de faptul că și de această data partidele pro-europene au putut să se reorganizeze într-o nouă coaliție. Liderul couniștilor a criticat dur conținutul noului program de guvernare și a refuzat să ia parte la procedura de votare a noului cabinet de miniștri. Tot el i-a acuzat pe liberal-democrați că prin acțiunile lor au îndepărtat Republica Moldova de integrarea europeană.

În concluzie, se poate menționa că obiectivul fiecărei forțe politice, aflate la guvernare sau în opoziție, a fost să rămână în cadrul parlamentului. Doar că fiecare dintre ele vedeau acest lucru în mod diferit: unii prin evitarea alegerilor anticipate alții dimpotrivă. Dacă Iurie Leancă nu ar fi primit votul de încredere din partea majorității parlamentare (52 de voturi), atunci componența legislativului ar fi suferit schimbări importante și asta deoarece într-un asemenea context alegerile anticipate erau imposibil de evitat.

Ce-și doresc partenerii europeni de la Republica Moldova?

Uniunea Europeană s-a grăbit să pună etichetă Republicii Moldova de cel mai bun performant al proiectului Parteneriatului Estic. Elevul silitor, în ceea ce privește obligațiile asumate în procesul de apropiere europeană, mai ales cele din cadrul Parteneriatului Estic, s-a confruntat cu probleme de logică politică internă. Este corect să se recunoască aici faptul că UE a apreciat succesele Chișinăului în cadrul Parteneriatului Estic pentru a trezi interesul celorlalte state membre participante la acest proiect. Punerea în aplicare a principiului ”more for more” poate să producă beneficii nu doar pentru țările vizate de acest proiect, dar și pentru Uniunea Europeană. Atitudinea pragmatică a tuturor părților implicate era o condiție obligatorie. Doar ca ”pragmatismul” intereselor particulare ale liderilor de partid sau ale unor oameni de afaceri din Republica Moldova a obținut un suport mai mare în rândul elitei politice moldovenești. Cetățeanul cu drept de vot a contat doar în campaniile electorale, rolul lui fiind redus doar la completarea buletinului de vot.

Tot ei, liderii politici, au uitat și despre faptul că cei mai mari donatori externi ai Republicii Moldova erau Uniunea Europeană, care avea proiecte în derulare în sumă de peste 336 milioane dolari SUA, BERD/BEI – 327,5 milioane dolari SUA, SUA – 253,3 milioane dolari SUA, Banca Mondială – 173,9 milioane dolari SUA, România – 101,7 milioane dolari SUA, ONU – 64,7 milioane dolari SUA. În lipsa unui govern funcțional, investițiile de milioane de euro ale partenerilor occidentali ai Republicii Moldova puteau să se dovedească a fi ineficiente.

Discursurile oficialilor europeni după demiterea guvernului Filat s-au îndreptat spre obținerea unor garanții ferme din partea reprezentanților forțelor politice că se vor găsi soluții pentru ca noua criză să fie depășită, iar reformele angajate deja de fostul executiv de la Chișinău vor continua să fie implementate de următorul guvern. Republica Moldova era țara care părea să dea tonul realizărilor din cadrul Parteneriatului Estic. Singura soluție de a reveni la statutul anterior, în acest context, a fost reluarea dialogului dintre componentele fostei Alianțe pentru Integrare Europeană. Dacă acest lucru nu ar fi avut loc, atunci nu doar parcursul European al Republicii Moldova ar fi fost pus sub un semn al incertitudinii, dar și credibilitatea instituțiilor europene care au susținut proiectul cu denumirea ”coaliție pro-europeană”.

Ce-și dorește societatea civilă din Republica Moldova?

La aceasta întrebare este cel mai simplu de obținut un răspuns. Societatea civilă din Republica Moldova își dorește în primul rând ca elita politică de la Chișinău să ia în considerare propunerile și soluțiile înaintate de către experții naționali și internaționali, astfel încât să fie evitate derapaje nu doar din calea integrării europene, dar și să fie evitată apariția unor noi impedimente care pun în pericol procesul de implementare a reformelor economice, politice și sociale. Tot ea, societatea civilă, mai dorește ca elita politică să nu-i limite opțiunile și oportunitățile de dezvoltare, inclusiv pe cele economice, și să acționeze în interesul național, consemnat prin acte interne și acorduri internationale. Ajutorul extern pe care l-a primit Republica Moldova în ultimii patru ani, mai ales din partea mecanismelor international, trebuie să fie valorificat astfel încât el să poată produce beneficii pentru toți participanții la procesele sociale.

Concluzii

Electoratul din Republica Moldova și-a exprimat voința politică în repetate rânduri în ultimii patru ani de zile, dar reprezentanții săi politici au ignorat conținutul acestui vot de susținere. Procesele și fenomenele ce au avut loc în Republica Moldova după aprilie 2009 au demonstrat de foarte multe ori că cele două categorii, cetățenii cu drept de vot și reprezentanții acestora, au nu doar interese diferite, ci și o viziune diferită despre modul în care ar putea fi atinse aceste obiective.

Pentru ca Republica Moldova să reușească să rămână în fruntea topului statelor din cadrul Parteneriatului Estic este necesară armonizarea acestor interese și obiective ale participanților la procesele politico-sociale, astfel încât ei să nu acționeze decât într-o singură direcție: cea a dezvoltării și modernizării țării. Noul guvern dispune de susținere externă pentru a atinge aceste obiective, dar acest sprijin este condiționat de evoluția proceselor politice interne și de soluțiile pe care le vor găsi guvernanții pentru a-l gestiona corect.

****

[1] Conform Constituției Republica Moldova este republică parlamentară, iar șeful statului este ales de către deputați. La data de 16 martie 2012 Parlamentul Republicii Moldova a reușit să-l aleagă în funcția de președinte al țării pe Nicolae Timofti. Postul era vacant încă din anul 2009, deputații de la Chișinău nereușind să aleagă în repetate rânduri șeful statului. Conform prevederilor constituționale ale Republicii Moldova, nealegerea de către legislativ a șefului statului de trei ori, duce la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Numărul de voturi necesare pentru investirea în funcția de președinte al Republicii Moldova este de 61 de voturi. Pentru candidatura lui Nicolae Timofti au votat 62 de deputați.

Original file published by EAPR