ARHIVA Power&Politics World

Agenda Summit-ului NATO și interesele de securitate ale României

June 18, 2016

Vasile Roman

O SCURTĂ TRECERE ÎN REVISTĂ

Pentru o mai buna înțelegere a agendelor de lucru și a conceptelor strategice care finalizează summit-urile NATO voi face o scurtă trecere în revistă, cronologică, a ultimilor șase ani, pornind de la ideea că aproape fiecare dintre acestea a avut ca element declanșator, un eveniment petrecut în interiorul sau în proximitatea alianței.

Summitul de la Lisabona, din anul 2010, avea ca eveniment precedent războiul ruso-georgian din anul 2008. Agenda summit-ului a avut ca elemente de referință revigorarea Rusiei, din punct de vedere politic și militar, criza financiară venită de peste ocean și nerezolvată, precum și conflictul perpetuu din Afganistan, iar conceptul strategic a căutat să se prezinte ca set de soluții pentru noile provocări.

În acest context România nu se vedea pregătită să vină cu nimic nou pe agendă, având în vedere că președintele Traian Băsescu, reales în funcție în anul 2009, și fosta gazdă a Summit-ului de la București rămânea constant pe axa București-Londra- Washington și persevera în angajamentul României de a fi o prezență, prin participarea cu trupe, în Afganistan.

Summit-ul desfășurat la Chicago, în anul 2012, aduce pe agendă nevoia ca țările membre să găsească soluțiile, voința și potențialul financiar necesare realizării Obiectivului Forța NATO 2020. Aceste forte trebuiau instruite pentru a răspunde concomitent unor riscuri clasice dar si terorismului si cyberwar-ului.

Acest summit nu intra în sfera de interes a României, agenda națională fiind marcată de alegerile parlamentale si locale si in acest sens se observă că politica internă avea prioritate. In plan extern rămânând însă constantă angajarea in Afganistan (fără a se urmări dacă prezența trupelor asigură țării beneficii economice importante). Desi țara nu era atât de interesată, forțele armate române, conștiente de nevoile de securitate și apărare, manifestă initiative in relatia cu partenerul american si reusesc sa materializeze mici proiecte de traspunere in realitate a conceptului de Connected Force Initiative[1].

Abia Summit-ul din Țara Galilor, din 2014, cu o agendă determinată de comportamentul agresiv al Rusiei, aduce si tara noastra in scena, având în vedere ca pericol permanentizarea prezentei flotei militare ruse în portul Sevastopol  si amenintarea la adresa securitatii Romaniei data de potentialul strategic al Peninsulei Crimeea.

Dar nici acest moment nu este fructificat de România, ca mod de a-si manifesta interesele de securitate având în vedere ca agenda interna primordiale erau alegerile prezidentiale. Ministrii de externe aveau in agenda prioritatatilor numarul de sectii de votare pentru diaspora si mai putin ceea ce urma sa se intample la summit. Mai mult decat atat, noul presedinte afisa o predispozitie pentru o noua axa Bucuresti-Berlin, cu o prelungire spre Washington, uitand intr-un fel de Londra (dovada si preocuparea pentru pozitia de ambasador in regat).

PREGĂTIREA AGENDEI SUMMIT-ULUI DIN VARSOVIA

 Abia in anul 2015, ca  manifestare a intereselor de securitate, atat cu scopul de a proiecta masuri de reasigurare marcate de pragmatism, dar si pentru a gandi viitoarea agenda a aliantei, Romania  manifesta o relatie de curtare a Turciei si de apropiere fata de Polonia, dar fara rezultate remarcabile.

Nici European Reinsurance Initiative[2], lansată de presedintele SUA, Barrack Obama si ale cărei costuri se ridică la un milliard de dolari, nu produce emoții in România, exceptie făcând Ministerul Apărării care dezvolta proiecte secventiale de instruire în comun cu aliații, în special cu americanii. Explicatii probabil ca exista, insa ceea ce explica aceasta incetinineala in gandirea strategica o putem numi  lipsa de metoda in aplicarea cu perseverenta si pragmatism a elementelor de parteneriat cu SUA, mai ales in domeniul economic si la securitatii (in fond sunt doua paliere pe care SUA indrageste sa le utilizeze).In acest sens Romania avea posibilitatea si interesul de a include in aceasta agenda Republica Moldova, pentru ca initiativa permitea acest lucru,( o demonstreaza faptul ca Departamentul de Stat al SUA a primit fonduri pentru a spori asistenta de securitate pentru parteneri, inclusiv Georgia, Ucraina si Republica Moldova)[3]. Explicatii provind aceasta lipsa de preocupare o putem pune si pe seama alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

Chiar dacă România si implicit Republica Moldova nu profită de pe urma acestei inițiative, Tările Baltice împreună cu Polonia, au găsit formula prin care sa se facă atractive pentru a fi subiect pentru asigurarea securității. Poate ca un argument subiectiv este si faptul ca initiativele si relatiile dintre stalele nord si central europene sunt mult mai bine structurate (spre exemplu Grupul de la Visegrad), avand probabil mai multe experiente bine impartasite si poate nu este de neglijat nici faptul ca exista din partea tarilor din nordul continentului, inclusiv din partea Germaniei o anumita afinitate conceptuala cu aceste tari. Un argument obiectiv este dat de granita cu Rusia dar si de prezenta unui procent marte al minoritartii  etnice ruse (in special in Tarile Baltice).

Anul 2015, anul marii crize a imigrantilor, a conflictului din Siria, a actiunilor teroriste din Franta, duce procuparile tarilor occidentale mai mult spre Sud si Sud-Est si indeparteaza preocuparea dinspre Ucraina. In acest context Rusia este libera sa se manifesta militar intr-un conflict in exteriorul zonei sale proxime, Franta realizeaza colaitii antiteroriste, Germania negociaza pentru Europa fie cu Turcia fie cu Rusia, fiecare energie fiind risipita contextual.

Intre doua crize sa intampla ca statele sa vorbeasca si despre agenda noului Summit de la Varsovia, accentul fiind pus mai mult pe partea militara (crearea NFIU*, comandamentului multinational tip divizie din Bucuresti si operationalizarea Comandamentului de tip corp de armata din Sceczin) si mai putin pe proiecte politice de anvergura.

Inca se cauta modalitatea de a convinge tarile din Vest de nevoia dislocarii unor contingente in aria de Est a organizatiei, acolo unde pericolul rusesc este prezent (gresit se foloseste sintagma „flanc estic”, pentru că ar presupune ca avem un pericol din nord).

România, în acest răstimp vine (credem că mai mult i s-a sugerat) cu initiativa creării unei flote comune a Marii Negre, in care sa fie angrenate capabilitati autohtone, bulgare si turce. Ideea ne duce fie la o preocupare lipsita de substanta si nerealizabila (speram sa nu fie asa), fie  la un proiect pe termen lung in care Romania si Bulgaria sa dezvolte capabilitati navale care sa fie complementare si compatibile cu ale Turciei. Acest proiect presupune timp, resurse financiare, un reparator-producator de capabilitati navale (poate este dorita Marea Britanie, având in vedere experientele anterioare ale României în acest sens) si toate acestea dupa un plan bine articulat.

Până la a realiza acest proiect ar fi necesar ca România să initieze, cu sustinerea celor interesati (inclusiv tarile de peste ocean), rediscutarea conditiilor Tratatului de la Montreaux, având in vedere ca in noul context, in care Rusia predomina in Marea Neagra, este in interesul general al Aliantei si sigur si al Turciei, prezenta, in alte conditii, a fortelor navale.

Revenind la dorinta României pentru flota comuna, este important de vazut si modul in care conceptul de razboi hibrid intreprins de Rusia, mijloacele si metodele necesar a fi asimilate de fortele de securitate nationala mai sunt rezolvate prin aducerea ca prioritate a ideii de a crea aceste structuri navale.

Vorbind despre ideea flotei Mării Negre, unul din specialistii in securitate profesorul doctor Joel Shapiro,  sublinia  că “dacă statele din regiune ar fi implicate în aşa ceva (flota marii negre), cu ajutor din partea altor membre NATO, inclusiv SUA, ar fi o descurajare serioasă pentru Rusia şi flota ei de la Marea Neagră. Cred că ar fi un mod raţional de a aborda problema, prin care România, Bulgaria şi Turcia ar pune la dispoziţie unele din resurse, iar restul să vină de la NATO. Ca să nu cadă totul pe umerii oamenilor care trăiesc în această regiune. Deci cred că este un compromis raţional”[4].

Fără a intra in chestiunea flotei, revin la interesele de securitate pe care România ar trebui sa le transfere pe agenda Summit-ului si anume securitatea nationala prin securitatea proximitatii, adica prin securitatea Republicii Moldova (ministru Anatol Salaru a fost invitat la acest summit), convingând aliatii ca securitatea frontierei de est, aflata, in parte, in responsabilitatea României nu poate fi considerată a se realiza pe Prut, ci dincolo de Nistru.

Pentru a sustine o asemenea strategie, Romania ar trebui sa isi foloseasca, pozitia de partener strategic, in special cu SUA, pentru a atrage atentia aliatilor spre zona de Sud-Est. Afirmatia se bazeaza si pe declaratia secretarului general al NATO  care a menţionat că propunerea experţilor militari priveşte crearea de batalioane ‘robuste’, dar care nu vor fi ‘substanţiale’, în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, unităţi alcătuite din efective ‘multinaţionale’ şi care vor fi desfăşurate pe ‘bază de rotaţie’. Este important ca batalioanele să fie ‘multinaţionale’, a insistat Stoltenberg, pentru a se transmite astfel un ‘semnal clar’ că orice agresiune împotriva unui membru al NATO va primi – aşa cum prevede articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic – un răspuns comun din partea tuturor membrilor Alianţei.[5] Iată cum se poate observa că pentru moment si declarativ, doar cele patru state sunt considerate elemente prioritare in conceptul de securitate si aparare.

Nu este singura oficialitate care vede pericolul doar in Nord-Est, iata ca si Germania doreşte să joace un rol relevant în consolidarea cu trupe NATO a frontierei Alianţei cu Rusia, asa cum declara cancelarul Angela Merkel, insistand totusi pe continuarea dialogului cu Moscova. După întâlnirea avută la Berlin cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cancelarul guvernului german a afirmat că ţara sa este dispusă să-şi asume o contribuţie importantă pentru concretizarea propunerii Alianţei privind desfăşurarea a patru batalioane multinaţionale în cele trei state baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) şi în Polonia[6].

Dacă preocuparile militare merg spre nord-est, atunci ar fi de dorit ca preocupările politico-diplomatice (alianta are cele doua dimensiuni politica si militara) să se centreze pe Sud-Est (România-Moldova), si având în vedere interesele comune, SUA poate si ar trebui să fie un vector in acest sens.

Moldova, prin platforma de lucru lansata la Summit-ul din Tara Galilor, anume Defense Capability Building Initiativa (DCBI)  initiativa pentru dezvoltarea capacitatilor de aparare, poate dezvolta alaturi si prin NATO, politici si strategii de securitate care sa o îndepărteze de Rusia. Prin consultantă de specialitate si asistentă, formare si educatie, pachetul oferit de NATO Moldovei vine in sprijiniul consolidarii si modernizarii fortelor armate si reformarea structurilor nationale de securitate[7].

SUA  prin fortele armate au proiecte militare, in valoare de 1,6 milioane de dolari destinate dezvoltarii infrastructurii pentru instruirea armatei Republicii Moldova si pentru a creste gradul de pregătire a militarilor pentru operatii de mentinere a pacii.[8]

De altfel recent secretarul de stat al SUA pentru afaceri europene si eurasiatice, Victoria Nuland, a cerut Senatului să aloce 787 de milioane de dolari pentru mai multe state în curs de dezvoltare, printre care si Republica Moldova. Banii urmează să fie folositi pentru consolidarea democratiei, dezvoltarea economiei si lupta împotriva coruptiei. Printre potentialii beneficiari se mai află Ucraina si Georgia.

Nuland a mai declarat că asistenta financiară oferită anterior de SUA acestor tări a redus dependenta lor economică fată de Federatia Rusă.[9]

ACTIUNILE ROMÂNIEI SI EFECTE PRODUSE IN PERIOADA PRE-SUMMIT

 Incepând cu toamna anului 2015 presedintia României a avut initiativa, lăudabila aș zice, împreună cu Polonia, de a organiza un mini-summit la Bucuresti la care au participat Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, Preşedintele Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Preşedintele Republicii Letonia, Raimonds Vējonis, Preşedintele Republicii Lituania, Dalia Grybauskaitė, Preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, Preşedintele Ungariei, Áder János, Preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe, Jan Hamáček, precum şi Secretarul General Adjunct al NATO, Alexander Vershbow[10].

In declaratia de final  preşedintele Klaus Iohannis a precizat că sunt cinci directii de actiune evaluate ca fiind prioritate în declaratia comuna adoptata la Bucuresti — întărirea solidaritătii si indivizibilitătii securitătii aliate, inclusiv prin consolidarea legăturii transatlantice si sustinerea unei prezente sporite a SUA în Europa atât militar, cât si politic si economic, întărirea NATO si continuarea procesului de adaptare pentru a răspunde riscurilor pe termen lung din est si din sud, arătând că în acest caz un rol deosebit îl va avea si intensificarea relatiei cu partenerii din vecinătatea strategică, consolidarea securitătii spatiului de la Marea Neagră la Marea Baltică, necesitatea aprofundării parteneriatului strategic dintre NATO si UE, asigurarea că o decizie de reangajare a dialogului cu Federatia Rusă va fi fundamentată pe întelegerea comună a respectării dreptului international[11].

In schimb Preşedintele Poloniei a adoptat cea mai fermă poziţie, susţinând că doreşte o sporire a forţelor NATO din flancul estic al Alianţei, forţă care este detaşata prin rotaţie, şi, mai mult, că Varşovia doreşte pe viitor o prezenţă militară permanentă a NATO în Polonia[12].

Trecand in planul bilateral, factorii politici si diplomatici s-au indreptat, mai mult sau mai putin, spre cancelariile occidentale sau cele de peste Oceanul Atlantic.

Relatia cu SUA, desi mai putin cunoscuta, din agendele politice, pare sa fie cultivata mult mai pregnant, in special in zona executivului, prin multiplele vizite de lucru ale  Victoriei Nuland, asistentul secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene si eurasiatice, in Romania, dovedind preocuparea americanilor pentru soarta Romaniei.

Aceeasi persoana, prin vizitele intreprinse in Republica Moldova, face dovada ca abordarea americana este una holisitica, atunci cand analizeaza si actioneaza in geografia Marii Negre. Si vizita recenta a premierului Dacian Ciolos in SUA dovedeste ca pregatirea pentru Summit-ul de la Varsovia este pe  agenda executivului. Desi agenda a fost incarcata  cu intalinri pe teme economice, discutia cu vicepremierul american Joseph Biden face dovada interesului pe probleme de securitate[13].

Angajarea Marii Britanii (care pare sa fie in continuare, in baza cutumelor diplomatice, raspunzatoare de managementul diplomatiei la gurile Dunarii), pare destul de precar cultivata, desi Romania a fost gazda pentru premierul David Camerun. Preocuparile din regat se centreaza mai mult pe fenomenul Brexit (negocierea doleantelor Marii Britanii in UE), criza imigrantilor si efecte asupra securitatii central europene si mai putin pe securitatea tarilor estice. Fara a reprosa aceste preocupari este bine de subliniat si faptul ca Romania a acordat mai putina atentie regatului. Analizand doar pozitia ambasadorului , constatam ca  ca desi Mircea Motoc era numit ambassador la Londra in septembrie 2015 si declara ca: “Nu cred că ne putem aştepta la o răsturnare peste noapte a tipului de imagine legat de românii care trăiesc în alte ţări din UE. Cred că e nevoie de o operaţiune migăloasă, cum spuneam, în care cel mai important este să fii autentic. Din fericire, avem ce prezenta fără ezitări în privinţa evoluţiilor României”[14].Problematic este faptul ca desi noul ambasador avea bune intentii, el este chemat in luna noiembrie si numit ministru al apararii nationale.Intr-o perioada de mare interes pentru securitatea Romania, tara noastra parcurge un interval de timp de aproape o jumatate de an pana decide ca noul ambassador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei este Sorin-Dan Mihalache.[15] In aceasta situatie, este greu de crezut ca influenta Romaniei asupra deciziilor de securitate a Marii Britanii vor fi intr-un grad mare influentate.

De asemenea, Franța este un mare actor politic a cărui decizii influențează comportamentul NATO, mai ales in relatia cu Rusia, iar România trebuia să o convingă de interesele sale la Marea Neagra. Vizita prim-ministrului Ciolos la Paris, alături de ministru apararii nationale, a avut pe agenda mai mult problemele economice ale parteneriatului strategic si mai putin probleme de securitate.

Poate la întâlnirea miniștrilor apărării din mijlocul lunii iunie, ministrul român să fi reusit să convingă decidentii militari de nevoile de securitate ale României, având in vedere ca temele discutate au fost cele legatede modalitătile de consolidare a posturii aliate de descurajare si apărare, cu reliefarea măsurilor specifice prezentei aliate înaintate pentru întregul flanc estic al NATO, implementării Planului de actiune pentru cresterea capacitătii operationale a NATO (RAP), precum si apărării cibernetice, asigurării resurselor bugetare necesare apărării si dezvoltării capabilitătilor de apărare. De aemenea s-a anlizat si  progresele realizate de Ucraina în implementarea reformelor din domeniul securitătii si apărării si continutul Pachetul Cuprinzător de Asistentă (CAP) pentru Ucraina, în vederea andosării acestuia de către sefii de stat si de guvern la Varsovia[16].

Cred ca din toate aceste discutii relevanta României scade pe măsura ce problemele abordate sunt atât de diverse. In acest context Germania, motorul economic al Europei, negociatorul european în relația cu Rusia (prin vocea presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker), face dovada că în sfera preocuparilor de securitate euro-atlantice pe primul plan sa afla Tarile Baltice si Polonia, unde asa cum subliniam mai devreme, doreste se fie implicataprin disclocarea de trupe. Germania face in continuare un joc istoric de neprovocare a Rusiei, de garantarea securitatii tarilor grupului de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) si Weimar  (cele patru plus Franta si Germania), energetic ramane legata de coridorul North-Stream si de aceea nu doreste sa se complice cu zona Marii Negre si cu atat mai putin cu Republica Moldova, chiar daca reprezentantii diplomatici dau semnese sustinere. Astfel ambasadoarea Germaniei la Chisinău, Ulrike Knotz declara ca ea considera că o Moldovă puternică, unită şi înstărită este cea mai bună perspectivă pentru toţi moldovenii. În ceea ce priveşte relaţiile cu vecinii, are impresia că Prutul deja acum uneşte oamenii. Referitor la chestiunea relatiilor şi mai strânse doar atât  trebuie chibzuit bine dacă reunificarea poate fi oportună în calitate de proiect politic – în general, în Europa orice încercare de a modifica graniţele poate deschide cutia Pandorei…  pentru o viaţă mai bună, o viaţă în libertate şi bunăstare reprezintă o temă centrală pentru majoritatea oamenilor din Moldova. Cei care poartă responsabilitatea politică în Moldova trebuie să se gândească, cum să răspundă acestor nevoi, aici şi acum. Aceştia ar trebui să iniţieze reformele necesare, nu doar pe hârtie, astfel încât ţara să le poată oferi tuturor cetăţenilor săi un viitor mai bun, indiferent de limba ce o vorbesc, de alfabetul pe care îl utilizează, sau de apartenenţa etnică[17].Trebuie recunoscut faptul ca mesajele sunt incurajatoare, dar rămâne aceeasi problema a elegantei cu care Germania gestioneaza relațiile cu Rusia si preocuparea permanenta de a nu deranja prin politici pragmatice colaboratorul de la răsărit.

Nici Turcia, marele actor de la Marea Neagră, angajat deja in politica Europei prin acorduri privind imigrantii, nu a fost îndeajuns de mult cultivat, preocupările din agenda președintelui făcând ample referiri la moscheea din Bucuresti si prea puțin la Marea Neagră. Presedintele României declara ca: in materie de securitate si apărare ne leagă o strânsă cooperare, precum si parteneriatul în cadrul NATO. România consideră că Marea Neagră este de importantă strategică nu doar pentru securitatea din regiune ci si pentru cea euro-atlantică.si trebuie să beneficieze de o atentie sporită[18]. Nici o vorba despre un proiect de securitate comun la marea neagra. In schimb presedintele Erdogan afirma ca: am avut ocazia de a examina relatiile bilaterale, am stăruit asupra unor oportunităti de cooperare, am discutat despre criza refugiatilor, situatia din Siria, Moldova, lupta împotriva terorismului[19]. Deci iata ca Moldova este in atentia Turciei, mai mult decat in atentia Romaniei.

Privind agenda ministrului de externe al României constatam ca acesta a participat in luna iunie 2016, la reuniunea trilaterală România-Polonia-Turcia, la Varşovia, alături de omologii polon Witold Waszczykowski şi, respectiv, turc Mevlüt Çavuşoğlu. Consultările au avut ca principal obiectiv pregătirile pentru Summit-ul NATO de la Varşovia din 8-9 iulie 2016, cei trei oficiali subliniind importanţa consolidării apărării colective, precum şi întărirea flancului estic în raport cu provocările de securitate din regiune, inclusiv prin asigurarea unei prezenţe Aliate robuste şi credibile în regiune. Şeful diplomaţiei române a exprimat convingerea că asigurarea unei prezenţe NATO şi aliate pe teritoriul aliaţilor estici rămâne esenţială, evidenţiind complementaritatea dimensiunilor nordică şi sudică ale flancului estic. De asemenea, a subliniat importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică şi a pledat pentru întărirea cooperării şi coordonării NATO-UE şi a relaţiei Alianţei Nord-Atlantice cu partenerii estici[20].

Iata ca fiecare minister abordeaza cât se poate de generalist proiectul de securitate al României, dovada fiind faptul ca desiTurcia este chemata sa fie parte intr-un proiect de securitate retgional, tema nu este nici pe agenda de lucru a presedintilor si nici a ministrilor de externe sau ai apararii.

IN LOC DE CONCLUZII

  In final cred că ar fi matur să subliniez câteva chestiuni cu privire la ceea ce se mai poate realiza înainte de Summit-ul din iulie din Varșovia.

In primul rând consider că este necesar de dezvoltat dialogul cu Republica Moldova pentru ca prezenta ministrului Anatol Șalaru (peronalitate marcanta in ceea ce priveste dorinta de a vedea Moldova parcurgând drumul european) să nu fie doar o chestiune de diplomatie. Chiar daca Republica Moldova, prin Constitutie este o țară neutră, nu exista impedimente privind colaborarea cu NATO si pentru NATO, acest lucru fiind deja o realitate.

In al doile rând, proiectul flotei in Marea Neagra nu trebuie să fie doar unul trilateral ci trebuie asumat de NATO si este necesar de a găsi formula prin care navele de război să fie prezente pentru intervale mai mari de 21 de zile (am facut trimitere in frazele anterioare).

Al treilea element se referă la nevoia de schimbare de paradigmă în Alianta Nord-Atlantica prin egalitatea de sanse intre Nord-Est si Sud-Est, in sensul in care elemental de risc, Rusia, sa fie perceputa la fel de periculoasa atat in zona Tarilor Baltice cât și in partea de Sud-Est, în Moldova și Ucraina. Persuadarea membrilor aliantei pentru a exclude ideea ca Moldova nu poate fi beneficiar de securitate din partea NATO, având ca principal argument drumul acestei republici catre UE. Moldova nu poate beneficia de ajutor militar, dar poate beneficia de programe politico-militare din partea NATO pentru a o asigura ca nu va fi șantajată de Rusia.

A patra linie de efort trebuie îndreptată spre SUA (destul de facil, pentru ca Moldova a intrat in sfera sa de interes), Marea Britanie (poate prin noul ambassador care cunoaste interesele de securitate ale României), Franta si Germania, pentru a le convinge de faptul ca alianta este singura in masura in a asigura climatul de securitate necesar in Republica Moldova.

Liniile de efort pot fi materializate printr-o ofensiva diplomatica din partea României, după modelul Poloniei (prezenta acestora cu regularitate, in cancelariile tuturor tarilor membre, atat a presedintelui, prim-ministrului, ministrului de externe si al apararii), prin analize pertinente (inclusiv prin prezenta si organizarea de conferinte), aducerea  in atentie,in toate reuniunile ministrilor (apararii sau de externe) si urmarirea cu obstinebnta a unei singure idei-gradul de securitate a zonei de Sud-Est a aliantei depinde de securitatea republicii Moldova.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul consecvent şi substanţial al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, concretizat la nivel politic, dar şi prin multiplele proiecte bilaterale de susţinere a procesului de reformă în spirit european. Preşedintele României a subliniat în acest sens importanţa continuării susţinute de către guvernul de la Chişinău a procesului de reforme interne din Republica Moldova, care să aibă relevanţă sporită pentru cetăţeni. Totodată, a evidenţiat că o astfel de conduită este de natură să contribuie la consolidarea încrederii în autorităţile de la Chişinău deopotrivă în plan intern şi extern[21].

Timpul este extreme de scurt dar este in interesul nostru ca acest Summit sa ne ofere un plus de liniste privind starea de securitate a țării noastre.