Arabia Saudită acceptă o încetare temporară a atacurilor asupra Yemenului

May 7, 2015

Arabia Saudită a fost de acord joi cu o încetare temporară de cinci zile a atacurilor din Yemen, ca urmare a cererii făcute de către Secretarul de Stat american John F. Kerry, cu scopul de a permite convoaielor cu ajutoare umanitare să ajungă în zonele afectate de conlict, notează Washington Post.

Angajamentul cu liderii regatului Saudit vine ca urmare a demersurilor insistente ale Secretarului Kerry de a extinde ajutorul pentru refugiați și alte persoane care suferă, în Yemen, unde o coaliție internațională condusă de saudiți au lansat lovituri aeriene la sfârșitul lunii martie împotriva rebelilor care l-au demis pe președintele țării, considerat un aliat important al Occidentului.

Deși a existat un anunț de încetare a focului și luna trecută, anunț făcut de Arabia Saudită, acesta s-a dovedit a fi doar o declarație fără acoperire. Reprezentanții organizațiilor internaționale care monitorizau conflictul au relatat că nu a existat o scădere semnificativă a atacurilor aeriene.

Ministrul saudit de Externe Adel al-Jubeir, vorbind la o conferință de presă susținută în comun cu Secretarul de Stat John Kerry, a cerut de asemenea  insurgenților din Yemen să înceteze operațiunile la sol în timpul armistițiului de cinci zile de conflict și să permită distribuirea de ajutoare populației.

Secretarul de Stat al SUA John Kerry s-a întâlnit și cu președintele yemenit Abed Rabbo Mansour Hadi, aflat în exil la Riyadh.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new