ATV-ul “Albert Einstein” va fi lansat în iunie, informează Agenţia Spaţială Europeană

April 11, 2013

Vehiculul spaţial european de tip cargo ATV-4, denumit Albert Einstein, care va aproviziona Staţia Spaţială Internaţională (ISS), va fi lansat pe 5 iunie 2013 de la Centrul spaţial din Guyana franceză, informează Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Potrivit AFP, vehiculul “Albert Einstein” este cel de-al patrulea din seria de cinci ATV-uri (Automated Transfer Vehicle) construite de ESA pentru a aproviziona ISS. El se află în aceste momente în faza finală de asamblare şi de încărcare, pe cosmodromul din oraşul Kourou –  Guyana franceză, a precizat ESA în comunicatul menţionat.

Masa totală a ATV-ului “Albert Einstein” după încărcare va fi de 20 de tone şi 235 de kilograme. Acest ATV va fi cel mai greu vehicul spaţial trimis vreodată pe orbită de o rachetă Ariane, doborând recordul anterior stabilit de predecesorul său, ATV-ul “Edoardo Amaldi”, cu peste 500 de kilograme.

Vehiculul va livra peste 2.500 de kilograme de alimente uscate la bordul ISS. El va transporta totodată carburant, apă şi oxigen, dar şi propriul său combustibil, de care va avea nevoie pentru a ridica orbita staţiei.

După ce va livra încărcătura, ATV-ul va avea misiunea de ridicare a orbitei ISS cu motoarele sale. Fără aceste manevre de ridicare a orbitei, staţia spaţială ar sfârşi prin a se prăbuşi pe Terra.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new