Boris Berezovsky – ”prințul” vremurilor de aur ale oligarhiei ruse

March 23, 2013

Gabriela Ioniță

Miliardarul Boris Berezovsky, probabil persoana cea mai des asociată prototipului oligarhului rus exilat în Londongrad, a murit la vârsta de 67 de ani în capitala Regatului Unit, la locuința sa din Ascot, Berkshire, locul unde s-a refugiat, a trăit și s-a manifestat ca un fervent și excentric opozant anti-Putin timp de peste un deceniu, după căderea neașteptată în dizgrația Kremlinului. Nu au fost oferite informații oficiale de către autoritățile britanice, dar se vehiculează că magnatul rus ar fi fost răpus de un atac de cord.

Așa cum susține și Steve Levine, într-un anume sens, ”moartea lui marchează sfârșitul deplin al perioadei în care oligarhii ruși ai începuturilor post-sovietice se bucurau de influență indiscutabilă în cercurile puterii”. Nici oligarhii nu mai sunt ce-au fost, ar putea remarca vreun observator mai cârcotaș al realităților de la Est.

Berezovsky și-a petrecut ultimii ani de viață într-o serie nesfârșită și sângeroasă de vendete. Pe care le-a pierdut fără drept de apel, ceea ce trebuie să fi constituit lovituri fatale pentru orgoliul fostului ”prinț” al oligarhiei ruse. Astfel el a pierdut la tribunal lupta cu un alt rus bogat – și, nu lipsit de importanță – fost aliat al său, cunoscutul om de afaceri și patron al echipei Chelsea, Roman Abramovici. Judecătorii i-au negat drepturile asupra Sibneft-ului, o companie de petrol rusesc, preluată de Abramovici în condiții oarecum discutabile. Și, nu mai puțin important, el a rămas până în ultima sa clipă un oponent politic frustrat al președintelui rus Vladimir Putin. Ieșirile sale publice, tot mai vocale, declarațiile beligerante, mai ales după asasinarea lui Alexandr Litvinenko, i-au asigurat statutul de primă figură a opoziției londoneze anti-Putin. Și atât. Șansele de a se mai putea întoarce în Rusia și de a-și recăpăta măreția și influența de odinioară au scăzut continuu, până spre zero. La Moscova îl aștepta o condamnare de 18 ani de închisoare. Și un nou dosar pe masa judecătorilor ruși.

Desigur, Rusia are probabil cel mai mare procent de miliardari pe km pătrat. Iar Berezovsky părea în anii tulburi de la începutul erei post-sovietice un fel de întruchipare a ”visului american” în variantă rusească. Însă nu bogăția a fost principalul atuu (dar, se pare că și cel mai feroce dușman !) a lui Berezovsky. Faima sa s-a clădit pe un mix de șiretenie, luciditate, inteligență, intuiție și o sete extraordinară de putere și manipulare. Prin anii ce au urmat dezmembrării URSS, nimeni în Rusia nu părea mai bogat, puternic, influent și conectat politic decât Berezovsky. Strânsa sa prietenie cu Tatiana Dyachenko, fiica președintelui Boris Elțîn, i-a permis accesul neîngrădit la primul om în statul rus și i-a oferit șansa să devină un important ”broker” de putere în cercurile de la Kremlin. Primul adjudecatar al titlului de ”cardinal gri”. Acolo ”prințul” Boris avea să atingă apogeul faimei la care nici nu visase pe vremea când era un simplu profesor de matematică.

Momentul său de glorie deplină avea să fie la alegerile prezidențiale din Rusia lui 1996, când tot mai bolnavul și depășitul de evenimente președinte Boris Elțîn părea a se îndrepta sigur către un eșec, ratingurile sale de popularitate coborând sub nivelul de două cifre.  Atunci a fost momentul de grație al gândirii sale strategice. Berezovsky i-a convins pe o mare parte din oligarhii Rusiei post-sovietice să facă zid de susținere în jurul lui Elțîn, în scopul de a-și salva averile. Într-o mișcare controversată, care va avea repercusiuni de lungă durată, Elțîn a acceptat celebra strategie ”bani contra acțiuni”. Investirea a câteva sute de milioane de dolari pentru campania electorală i-a asigurat lui Elțîn realegerea iar oligarhilor pachete importante de acțiuni la unele dintre cele mai valoroase întreprinderi industriale din Rusia. Și mai ales accesul la uriașele resurse minerale ale colosului răsăritean.

Berezovsky, împreună cu prietenii oligarhi au devenit peste noapte posesorii unor averi fabuloase de zeci de miliarde de dolari, prin intermediul probabil a uneia dintre cele mai controversate privatizări a activelor statului rus.
În același timp însă, strategia lui Berezovsky a eliminat probabil pentru totdeauna reîntoarcerea Rusiei la trecutul sovietic. Dacă el nu ar fi acționat la acel moment, Rusia ar fi revenit, cel mai probabil la o guvernare comunistă, cu o posibil altă turnură a evenimentelor ce au urmat.

Însă averea uriașă acumulată nu l-a mulțumit pe energicul ”sfătuitor de taină” al Kremlinului. În 1999, când Elțîn, bolnav, căuta cu fervoare un succesor, înlocuind unul după altul premierii Rusiei, Berezovsky a intervenit din nou cu o soluție salvatoare. Și el l-a recomandat pe Putin în primă instanță ca funcționar în administrația de la Kremlin și apoi ca șef al FSB-ului.  Berezovsky a simțit că Putin ar fi omul providențial, și Elțîn l-a agreat ca succesor. Berezovsky a fondat pentru ”protejatul” său partidul Unității, care a și fost vehiculul de campanie la alegerile prezidentiale din 2000 prin care Vladimir Putin și-a adjudecat primul mandat la cârma Rusiei.
Doar că intuiția sa impecabilă l-a trădat în partea care îl privea chiar pe el însuși. Putin nu a fost Elțîn, și cu atât mai puțin un ascultător atent al sfaturilor dinspre zona de influență oligarhică. El a insistat ca oligarhii să stea departe de politică. Când Berezovsky a refuzat, exilul a fost singura soluție dacă nu dorea să împărtășească soarta altui oligarh celebru și cu veleități politice – Mikhail Khodorkovsky – prin cine știe ce închisoare de pe teritoriul vastei Federații Ruse. În 2000, el a părăsit Rusia, auto-exilându-se la Londra, unde a devenit cea mai aprigă voce împotriva lui Putin. Și-a căutat aliați, a scris cărți, s-a spus că ar fi finanțat revoluția orange din Ucraina, în speranța că astfel se va apropia pentru o lovitură de maestru în Rusia, a făcut sute de declarații de presă și acțiuni de lobby contra Moscovei. În final, Berezovsky nu a avut nici un impact asupra adversarului Putin. În timp, prizonier al urii contra ”țarului”, furios și afectat de pierderea influenței,  incapabil de a-și ierta în fapt propria opțiune greșită, flamboaiantul și cinicul ”păpușar” Berezovsky s-a transformat dintr-o legendă de temut într-un personaj amuzant (tratat ca atare chiar și de mass-media din Regat), și în ultimă instanță într-un trist Don Juan, posedat de morile de vânt ale Kremlinului, unde altădată reputase strălucite victorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new