Care este problema cu anticonsumerismul ?
April 28, 2013
Cred că a risipi, a acumula mai mult decât ai nevoie, a consuma în exces sunt fapte pedepsite de mai toate civilizaţiile şi aşezate dogmatic printre primele valori pe care copiii le învaţă încă din primii ani de viaţă. Sau cel puţin aşa am fost noi învăţaţi, pe vremea când bunurile sau produsele nu se obţineau aşa uşor ca astăzi.
Consumerismul este consecinţa unui model economic care se bazează pe producţie şi mai puţin pe nevoi. Este un sistem care, atunci când a suprasaturat piaţa, s-a hotărât să producă şi mai mult. A reuşit să convertească dorinţele în nevoi, a schimbat poziţii sociale, a răsturnat sisteme de valori, a mistificat la maxim cumpăratul de produse. Ni se induce ideea că nu cumpărăm o sticlă de apă, ci prospeţimea aerului de munte, că nu cumpărăm nişte haine, ci o atitudine, nu cumpărăm o maşină, ci un loc printre cei sus puşi, o poziţie socială. Oamenii sunt doar consumatori şi catalogaţi prin prisma modului şi cantităţii de consum, masele de oameni sunt target-uri, ţările se măsoară în putere de cumpărare sau consum. Toate aceste modele au mers foarte bine zeci de ani şi au cuprins întreaga lume şi indiferent de particularităţi, economia de consum a sufocat orice altă ideologie politică, sau model de trai. Globalizarea este tot o consecinţă a consumerismului. Ni se spune că avem nevoie de produse din mai multe părţi ale lumii. Că aşa este civilizat, ca tot omul să mănânce un cotlet de vită din Chile, un burger de la Mc Donald’s sau să bea o Coca-cola şi abia apoi ne putem numi civilizaţi. Civilizaţia nu mai pare a avea legătură cu moralitatea, cu educaţia, cu ştiinţa, ci cu bunurile pe care le consumăm. Ce oraş e ăla care nu are un McDonald’s?
Şi pentru că Pământul reprezintă un sistem închis, înseamnă că dacă iei dintr-o parte, undeva se împuţinează. Aşa s-a ajuns ca 20% din oameni să consume 70% din resursele planetei şi să deţină 80% din acestea. Şi când zic de 20% nu vorbesc de cei de pe Wall-Street, ci de noi, vesticii, consumatorii de bază.
Anticonsumerismul a apărut ca reacţie la acest sistem economic, deloc performant pe termen lung. Apologeţii săi spun că ar trebui să facem diferenţa între dorinţe şi nevoi, să privim pragmatic produsele, să căutam fericirea şi bunăstarea în altă parte. În mod ideal să cumpărăm cât mai puţin şi cât mai local, din motive ecologice sau economice. Cumpărând produse locale, reduci consumul de dioxid de carbon pe care produsul îl cuantifică prin transport şi ajuţi economia locală, adică pe cei de lângă tine. Când cumperi un produs trebuie să ştii ce e în spatele lui, unde e făcut, din ce e făcut, dacă nu cumva găseşti unul similar pe piaţa locală. Trebuie să ştii pentru că tot sistemul se bazează pe banii tăi. Nu mai ai scuza că nu ai ştiut. Cumpăratul nu mai este doar un privilegiu, ci este o responsabilitate.
Deja există modele economice care scot producţia din motorul economic al societăţii şi plasează noi concepte bazate pe economia ecologică.
Degrowth (în franceză décroissance) este o mișcare politică, economică și socială, pe baza economiei ecologice și ideii anticonsumeriste si anticapitaliste. Autorii teoriei economice degrowth și activiștii pledază pentru descreşterea producției și a consumului şi contracția economiilor, argumentând că supraconsumul stă la baza problemelor de mediu pe termen lung și a inegalităților sociale. Cheia conceptului de degrowth este că reducerea consumului nu are nevoie de sacrificii individuale și de o scădere a bunăstării. Mai degrabă, scopul este de a maximiza fericirea și bunăstarea prin intermediul unui model non-consumerist. Consumând mai puţin, munceşti mai puţin şi aşa îţi poţi dedica mai mult timp pentru artă, muzică, familie, cultură și comunitate.
Oare nu e acesta un model de bunăstare mai contemporan, mai logic, mai bun?
Ionuţ Ruscea
Nota Red.: Mai multe articole ale autorului puteti citi aici.
Leave a Reply