Cât de eficiente sunt sancțiunile contra Rusiei ?

July 29, 2014

Există urmări certe după cele două runde de sancțiuni aplicate de UE și US ? Sau totul se rezumă la multe vorbe care să dea bine în spațiul public ? Răspunsurile vehiculate în media reunesc o amplă paletă de atitudini și reacții (în marea lor majoritate dictate de anumite rațiuni propagandistice), de la cele ce exagerează vădit lipsa de influență – și care cataloghează sancțiunile drept ”o pișcătură de purice pe trupul unui elefant” – până la cele care exagerează rezultatele, făcând deja predicții privind ”ultimele zile ale dictatorului Putin”.

A încerca să expui o opinie cât de cât onestă este un demers aparent lipsit de sens (niciuna din părți nu dorește să audă o voce ce nu-i susține propria versiune propagandistică) și utilitate (riscul de a fi acoperit de zgomotul luptei verbale dintre părți ce folosesc un astfel de demers doar pentru a iniția o nouă bătălie propagandistică fiind de 100%, fără nicio exagerare). Cu acest risc asumat deplin, să aruncăm o privire mai atentă asupra situației.

Din start se impune o examinare pe două paliere diferite: percepția sancțiunilor în plan extern și cea din plan intern (cu prioritate în interiorul sistemului. Căreia se adaugă încă o diferențiere netă: percepția asupra Rusiei și percepția asupra lui Vladimir Putin. În mod clar, în plan extern Rusia – după intervenția din Crimea – a pierdut mult din capitalul de imagine acumulat prin politicile de soft-power din ultimii ani. Un aspect de altfel bine știut fiind că exercitarea puterii de tip hard poate anula efectele celuilalt tip de putere aplicată. E greu de crezut că strategii Moscovei nu au observat că politicile de tip hard-power inițiate de Administrația Bush au condus la erodarea semnificativă a simpatiei și susținerii de care se bucurau Statele Unite ale Americii în rândul europenilor ca rezultat a mai multor decenii de politici soft power aplicate în Europa încă de la lansarea Planului Marshall de reconstrucție a Germaniei după cel de-al doilea război mondial.

Soft power înseamnă strategii pe termen lung, persuadare, pe când intervențiile de tip hard power vizează îndeplinirea unor obiective rapid, prin impunere cu forța. Ce anume a determinat Rusia să-și piardă răbdarea ? Sau Vladimir Putin a fost intenționat greșit sfătuit ? Vom afla probabil la un moment dat dintr-o altă scandaloasă dezvăluire de tip Snowden. Sau doar de tip Belkovsky ! Nu avem cum însă să nu remarcăm că existența soft power în opțiunile unui stat ține de un anumit tip de maturitate politică și de gândire a strategiilor în mod pro-activ și mai puțin reactiv la evenimentele curente caracterizate de o dinamică accentuată și tocmai de aceea cu un grad de predictibilitate scăzut. Un examen pe care Rusia deși aparent părea relativ pregătită, nu a reușit să-l promoveze. Dar asupra acestor aspecte vom reveni în detaliu într-un alt articol. Tot în plan extern asistăm la o accentuare a faliilor deja existente la nivel european, iar cei care clamează griparea motoarelor prieteniei ruso-germane sau ruso-franceze – sunt, iertat să-mi fie – cel puțin naivi. Globalizarea înseamnă, cu subiect și predicat, subordonarea relațiilor politico-diplomatice intereselor economice generate de corporațiile transnaționale. Admitem că a miza doar pe ”lăcomia transnaționalelor” ar fi o eroare, dar Rusia și-a asigurat din timp multiple pârghii economice care vor funcționa cât timp economia sa în plan intern nu va da rateuri majore. Ori aici lucrurile depind nu doar de factorii interni, ci mai ales de multipli factori externi (prețul petrolului, stabilitatea piețelor financiare, loialitatea unor aliați precum China, India sau Iran). Aici sunt factorii de risc majori, nu în liste de persoane și firme non-grata. US a încercat în primăvară o astfel de mișcare pentru scăderea prețului barilului de petrol. Iranul nu a cedat însă semnelor subite de ”indulgență” de peste Ocean. Sancțiunile actuale împotriva Rusiei pot potența la un moment dat pericolul de destabilizare, dar în niciun caz nu pot fi o bază pentru aceasta.

E drept, momentan nu sunt motive de panică, chiar dacă experții economici atenționează asupra indicatorilor de creștere economică și deficit bugetar. Cum deocamdată nu sunt motive de îngrijorare nici asupra ”sancționaților” din cercul de apropiați ai președintelui Putin. Cei care invocă acesta par a se face că nu știu sau au uitat că, după experiența Cipru, Rusia a întors foaia în privința averilor oligarhilor săi, avertizându-i (poate chiar anticipând un anumit curs al deciziilor sale și consecințele aferente) că locul averilor acestora este în Rusia. Dintre cei care s-au ”revoltat” l-a momentul respectiv și au decis păstrarea conturilor externe, niciunul nu-mi pare că se află pe lista sancționaților. Motive de îngrijorare îmi pare însă că ar putea apare dacă Rusia va decide să răspundă la rândul său prin sancțiuni economice.

În privința percepției liderului de la Kremlin, popularitatea sa în rândul rușilor se află la o cotă greu de imaginat pentru liderii vestici (87%), iar demersurile opoziției din Rusia par mai degrabă ”de operetă”. Dacă Putin ar trebui să fie îngrijorat de ceva, acel ceva nu este opinia publică în acest moment. Și nici sancțiunile externe de până acum. Acel ceva este lupta intestină între clanurile de putere arondate Kremlinului, și care par tot mai nerăbdătoare ca Putin să-și desemneze ”succesorul”. Criza din Ucraina a mai domolit avântul susținătorilor lui Dmitri Rogozin sau ai lui Sergey Ivanov. Dar acuzele, directe sau voalate, îndreptate către ministrul apărării, Sergey Shoigu (inclusiv în cazul incidentului aviatic din Ucraina, dar și referitor la corupția din subordinea sa), contrastând puternic cu popularitatea acestuia și clasarea sa drept cel mai eficient ministru al Cabinetului Medvedev (urmat de ministrul de externe Sergey Lavrov), sunt semne că echipele de ”lobby” de la Kremlin și din cadrul armatei și serviciilor secrete își testează (testându-i implicit și președintelui Putin!) nervii și rezistența la presiunea psihică. Sistemul intern de putere de la Moscova are nevoie de o supapă de eliberare a presiunii acumulate în exces. Cum va arăta aceasta ? Cu siguranță, nicidecum prin debarcarea lui Putin. Deocamdată am remarcat prezența ”mai mult decât discretă” a ministrului Shoigu la ceremoniile dedicate sărbătoririi Zilei Marinei.

Gabriela Ioniță

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new