ARHIVA Power&Politics World

Caucazul de Nord și amenințările Statului Islamic

September 12, 2014

Sergey Markedonov

Datorită dinamicii evenimentelor și conflictului din Ucraina, în ultimele luni situația din Caucazul rusesc a intrat într-un con de umbră. Asta însă doar până la recentele amenințări din partea teroriștilor ISIL (redenumit Statul Islamic).

Totuși, în luna august mi-am amintit despre această regiune în legătură cu cea de-a cincisprezecea rememorare a raidului întreprins de Shamil Basayev și Khattab în Daghestan. Acele evenimente, cu toate acestea, nu pot fi limitate la o singură regiune. Lupta pentru cele mai mari republici din Caucazul de Nord a generat atunci un moment de cotitură nu numai în politica regională din Rusia. În septembrie, Rusia a comemorat victimele evenimentelor tragice din Beslan, care în 2004, care au fost considerate de mulți analiști un “11 septembrie rusesc”. Din nou, consecințele merg mult dincolo de un atac monstruos.

Se pare că încă o dată în plus comunitatea de experți și analiști politici va trebui să revină asupra înțelegerii problemelor din Caucazul de Nord; în fapt, în ciuda unei relative stabilizări a situației în regiune, sunt mici șansele de a vedea rezolvate orice probleme, conflicte și amenințări de securitate. Iar la începutul lunii septembrie, iată avem un nou prilej pentru a ne referi la acest subiect.

Susținătorii așa-numitului Stat Islamic în Iraq și Levant (ISIL), redenumit mai simplu Statul Islamic, au dat publicității un videoclip propagandistic în care Vladimir Putin (căruia i-au promis ”să-l de-a jos de pe tron”) a fost atenționat că organizația intenționează să lupte pentru “eliberarea Ceceniei și întreagului Caucaz”. Deși președintele rus a suferit un atac virtual, în primul rând pentru susținerea omologului său sirian, președintele Bashar al-Assad, prezența referirilor la Caucazul de Nord, în contextul acestui “mesaj”, nu trebuie trecută cu vederea. Deoarece nu este o simplă coincidență. Unul dintre cele mai importante rațiuni pentru poziția Rusiei cu privire Siria (în condițiile în care FR l-a susținut în mod constant pe liderul de la Damasc încă de la începutul conflictului civil din această țară din Orientul Mijlociu) pornește tocmai de la necesitatea de a lua în considerare consecințele posibile ale victoriei jihadiștilor radicale în Siria, impactul unei astfel de situații asupra țărilor vecine, precum și prăbușirea statalității ca atare în Orientul Mijlociu.

Nu doar reprezentanții serviciilor speciale din Rusia, ci și jurnaliști și analiști din Europa și SUA au atras atenția asupra prezenței grupărilor radicale din Caucazul de Nord în cadrul acțiunilor jihadiste din Orientul Mijlociu. Dar cât de mare este pericolul de “export” de instabilitate din Orientul Mijlociu în Rusia ? Care sunt resursele și baza ideologică a jihadiștilor Statului Islamic ? Putem vorbi despre un puternic impact al acestei organizații asupra Caucazul de Nord ?

“Statul Islamic din Irak și Levant” și-a făcut simțită prezența tot mai pregnant din luna iunie a acestui an, atunci când forțele sale au capturat orașul Mosul din Iraq. Avizi de faimă, pe 29 iunie 2014 liderii organizației au anunțat crearea unui “Califat” în teritoriile aflate sub controlul lor. Ulterior, militanții organizației au oripilat lumea întreagă prin decapitarea jurnaliștilor americani James Foley și Stephen Sotloff. Evident, trebuie remarcat faptul că, în ciuda cerințelor greu de îndeplinit ale legii Sharia și pretențiile de protecție ale “Islamului pur”, aceasta structura este în realitate un fel de “sindicat al nemulțumiților”. În ea există jihadiști fanatici, dar și foști ofițeri ai armatei irakiene demiși după ”era Saddam Hussein”, toți gata să lupte cu Statele Unite, precum și cu șiiții din Irak. În același timp, o altă țintă a organizației este liderul sirian Bashar al-Assad (un nativ din tribul Alawite), ale cărui relații cu Washingtonul (și Occidentul – în general), chiar dacă acum sunt ostile, au fost prietenești la un moment dat. Așa cum remarca în mod corect, orientalistul Frederick Anselm, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, suporterii Statului Islamic nutresc o “ură organică contra șiiților și ai altor reprezentanți asimilați acestui curent, ca să nu mai vorbim despre creștinii, evreii, francmasonii și mai presus de toate democrații. Astfel de lucruri precum stat secular, drepturile femeilor, democrație și Revoluția Franceză nu le provoacă acestor islamiști nimic altceva decât dezgust”. În acest caz însă, în contrast cu similara “al-Qaeda”, profesorul Anselm observă obiectiv că Statul Islamic s-a concentrat mai puțin pe ”faima” la nivel mondial, mulțumindu-se până acum cu aspirații de lider regional.

Și în acest sens, a ne grăbi să tragem concluzii pripite cu privire la crearea unui nou front de “stat islamic” în Caucazul de Nord nu este indicat. Chiar dacă, este posibil ca diplomația și ”lobby-ul” Rusiei în Orientul Mijlociu să aducă pentru Moscova nu numai potențiale beneficii, dar, de asemenea, și noi amenințări.

Noi nu trebuie să uităm că terorismul nu este doar un șir de explozii și atacuri armate. Nu în ultimul rând terorismul este un război informațional, mai ales în realitățile de astăzi. Și scopul acestui război nu este doar de a păcăli autoritățile și societatea. O sarcină importantă este de a propaga ideea atotputerniciei teroriștilor, de a convinge despre conexiunile lor cu adevărat globale și posibilitățile nelimitate. Pentru organizatorii de “mari crize” este important să se prezinte pe sine ca un fel de “crypto-stat” sau “crypto-armată” aptă și pregătită în orice moment de a-și pune în aplicare planurile lor rele. Oricum ar fi, informațiile care au apărut în Youtube, ridică câteva întrebări importante pentru care vom încerca să formulăm câteva răspunsuri astăzi.

Pe de o parte, despre violențele armate din Caucazul de Nord s-a discutat în mod repetat, în contextul posibilelor amenințări externe privind Rusia. Pe de altă parte, prezența mercenarilor arabi în acțiunile militanților din Caucazul de Nord nu reprezintă nici ea o noutate. Între anii 1990 – 2000, chiar s-a vorbit de o cifră semnificativă a “islamiștilor internaționali”. Un lider notoriu la momentul respectiv “arabul negru” Khattab (Habib Abdul Rahman, de asemenea, cunoscut și sub numele de “Ahmed o-mână”). În Caucazul de Nord s-au “afirmat” numeroase astfel de caractere asociate cu “Al-Qaeda”, ca Abu Omar al-Saif, Abu Omar Kuweit (Abu Dzeit), Muhannad (Abu Anas). Un alt nume ”celebru”, Abu Hafs al-Urdani, deși și-a exprimat public simpatia lui pentru Bin Laden, nu s-a identificat cu vreo rețea teroristă cunoscută. Desigur, mai erau și alte figuri pe o scară mai mică. Cu toate acestea, așa cum crede pe bună dreptate jurnalistul sirian și analist politic Bassel Hadji Jassim, “în aproape toate cazurile, militanții arabi care și-au anunțat participarea la afacerile din Caucaz, nu au fost susținuți de rețelele din care făceau parte. Și cele mai multe dintre ei au fost arestați în țările de origine, sub acuzația de terorism. Deci, e greu de spus că guvernul și regimurilor arabe ar susține radicalismul și acele acțiuni extremiste care au loc în Caucazul de Nord. “În același timp, este important să înțelegem unde este vorba de politica oficială, în cazul în care diferitele rețele islamiste operează în paralel cu statele sau cu complicitatea acestora și non-rezistența tacită a liderilor statali, sau unde operează împotriva abordările lor de politică externă.

Prin urmare, poziția extrem de precaută a Moscovei cu privire la așa-numita “Primăvară arabă”, pe care nimeni nu încearcă să o vadă prin lentilele unor iluzii democratice, e un semn că Rusia este conștientă de faptul că strada și societatea civilă din țările Orientului Mijlociu poate reprezenta o amenințare cu nimic mai prejos decât regimurile corupte seculare. Și dacă politica acestora din urmă a provocat sentimente radicale, atunci acestea sunt deja aflate în faza de “default”.

Un alt punct important este numărul de “internaționaliști islamiști”. Pentru a înțelege acest parametru trebuie să observăm că numărul de participanți, din țările arabe din Orient, implicați în acțiuni militare în Afganistan, nu este comparabil cu numărul celor care au ales pentru ei înșiși Caucazul de Nord, ca pe teritoriul lansării Jihadului. În primul caz putem vorbi despre mii, și în al doilea pe zeci sau, în cazuri extreme, sute de insurgenți. Rețelele teroriste cele mai cunoscute în Orientul Mijlociu nu par interesate de Cecenia, Daghestan și regiunea Volga, sau cel puțin această regiune nu reprezintă prima lor prioritate. Cu toate acestea, este de asemenea adevărat că situația nu este constantă. Evenimentele tind să se precipite uneori. Nu se poate ignora faptul că poziția Rusiei în Orientul Mijlociu nu este acceptabilă pentru cei care nu sunt dispuși să sprijine acțiunile sale de a proteja regimurile seculare, de a se opune intervențiilor străine și transformărilor revoluționare sub auspiciile războiului civil și a dorinței de a menține status quo-ul. În acest context, Caucazul de Nord ar trebui să fie considerat un factor în transformarea Orientului Mijlociu. În special, la mijlocul anilor 2000, în prima linie a luptei împotriva prezenței ruse în regiune au ajuns și sloganuri islamiste radicale aduse din Orientul Mijlociu.

Datorită susținătorilor externi și-a schimbat limbajul și cei care au început lupta pentru autodeterminare a Ceceniei și “eliberarea Caucazului”. Susținătorii unui “Emirat al Caucazului”, judecând după materialele de agitație și propagandă, nu se vedeau pe ei înșiși eroi ai statului-națiune Cecenia, ci “mujahedini”. Lupta lor o numesc campanie împotriva “necredincioșilor” și “fățarnicilor” (musulmani falși). În același timp, liderii “Emiratului” au demonstrat în repetate rânduri intenția lor de a pune capăt trecutului naționalist (în august 2009 umarovtsy l-au condamnat la moarte pe unul dintre emisarii din Republica Cecenia Ichkeria, Akhmed Zakayev, care locuiește în Marea Britanie și care a promis să rămână fidel idealurilor de la începutul anilor ’90). Deoarece interesul publicului pentru acțiunile de luptă religioasă, care au loc în Afganistan și Orientul Mijlociu, este previzibil și de înțeles. Lupta pentru influență și putere, precum și încercările lor de a stabili un contact cu rețelele teroriste cunoscute, precum și intenția de inițiere a unui “jihad global” trebuie să fie motive de reflecție și îngrijorare. Însă un lucru bun este faptul că în Caucazul de Nord, nu toți susținătorii acestor idei au o pregătire ideologică suficientă pentru promovarea propriului lor “know-how”.

Și nu în ultimul rând, este important să reținem că popularitatea în creștere a islamismului radical în Caucazul de astăzi se datorează nu atât de mult mașinațiunilor puse la cale de inamici externi cât mai degrabă unor probleme interne sistemice. În acest sens orice provocare din exterior poate fi eficace numai atunci când cade pe un sol fertil. Evitând să luăm în considerare problemele și provocările interne, limitându-ne doar la informațiile externe, atunci, evident, simplificăm riscant o situație complicată. Orice activitate insuficient gândită de autorități poate facilita activitatea organizatorilor de “mari crize”. Și, în cele din urmă (în ordine, dar nu cel mai puțin ca importanță) – activitatea statului islamic și a altor rețele similare ridică brusc problema calității cooperării internaționale în lupta împotriva terorismului. Dar aceasta este greu de realizat, dacă acțiunile celor mai importanti jucători  discretă. De fapt, cum se poate admite că un “Emirat al Caucazului” este o amenințare nu numai pentru Rusia, ci, de asemenea, pentru Occident, dar în același timp, se ignoră motivele Rusiei privind Siria și Orientul Mijlociu ca un întreg? Cum să poți rezista ascensiunii ISIL în Irak, dar în același timp, să refuzi interacțiunea cu “autocratul” Assad împotriva căruia operează pe un front larg diferite tipuri de islamiștii radicali, inclusiv cei din notoriul “statul islamic”?

Original file (Russian Language) by politcom.ru