Criza îşi arată efectele şi în alegerile prezidenţiale din Slovenia
December 2, 2012
Duminică, 2 decembrie 2012, în Slovenia are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, într-o ţară puternic afectată de criza economică şi tensiuni sociale din ce în ce mai grave, transmite AFP. Electoratul urmează să decidă între preşedintele în exerciţiu, independentul de centru-stânga Danilo Türk, şi fostul premier social-democrat Borut Pahor, notează Agerpres.
Fostul premier social-democrat Borut Pahor a creat o enormă surpriză în primul tur al alegerilor, devansându-l pe preşedintele în exerciţiu Danilo Turk. Borut Pahor, al cărui Guvern a fost înlăturat de la putere la sfârşitul lui 2011 de o moţiune de cenzură împotriva dureroasei sale reforme a pensiilor şi a pieţei muncii, a subliniat că rezultatul îi “depăşeşte cu mult speranţele”. “Cred că mesajul acestui vot este clar: împreună putem face mai mult decât ne imaginam”, le-a spus el jurnaliştilor la aflarea rezultatelor primului tur.
La rândul său, Danilo Turk si-a ascuns cu greu dezamăgirea, invocând o “participare slabă la vot”: potrivit cifrelor oficiale, aceasta a fost de doar 47,68 la suta, faţă de 57,7 la suta la scrutinul din 2007. astăzi la urne sunt aşteptaţi 1,7 milioane de sloveni.
Leave a Reply