Să le luăm pe rând.
Comparativ cu Guvernul Ponta, Guvernul Cioloș pare ceva mai rezervat, dar și ceva mai ambiguu.
Guvernul Ponta alocase o atenție deosebită securității naționale. Instituțional vorbind, a inventat funcția de „vicepremier pentru securitatea națională”, a concentrat la acest nivel conducerea serviciilor secrete din structurile ministeriale aflate în compunerea Guvernului și a avansat o legislație nouă, prin care aceste structuri să capete o pondere și mai mare în Executiv. Tot Guvernul Ponta a adus americanii în baza de la Deveselu, precum și două comandamente NATO pe teritoriul României.
Din punct de vedere comportamental, Guvernul Ponta a demonstrat o grijă deosebită față de serviciile secrete de informații, în detrimentul oricăror elemente de putere militară sau de ordine publică. A rămas neclar, pe perioada celor trei ani de guvernare, care au fost motivele ce au dus la un asemenea comportament. Putem remarca doar faptul că, în ceea ce privește apărarea națională, ca principala componentă a securității României, aceasta a fost delegată în exclusivitate aliaților din NATO și, mai ales, partenerului strategic american, România rezervându-și doar misiunea de a-și „îndeplini angajamentele asumate” față de aceștia. În context, trebuie să remarcăm faptul că finanțarea apărării naționale a fost menținută, pe toată durata guvernării Ponta, la jumătate din cât se aprecia că ar fi necesar pentru aceste angajamente.
O caracteristică nemaiîntâlnită până acum la niciun guvern post-decembrist a fost concentrarea conducerii întregului consorțiu de structuri de securitate, de informații și de ordine publică din subordinea Guvernului în mâna unui singur individ, Oprea Gabriel, un domn fără nicio statură politică, dar umflat cu pompa titlurilor și gradelor lipsite de justificare sau de substanță, și care a demonstrat o apetență ieșită din comun pentru crearea unei anumite imagini personale în opinia publică, imagine cu totul exagerată față de meritele și calitățile dovedite.
Tot la nivel personal, să mai notăm incapacitatea Guvernului Ponta de a menține un ministru politic la Interne, altul decât omnipotentul Oprea, precum și impunerea și menținerea forțată a unui inadecvat ca ministru al Apărării Naționale, în persoana domnului Dușa.
Guvernul Ponta s-a lipsit, în mod deliberat, de orice mecanism de comunicare publică privind problemele de securitate națională sau de criză, de orice fel. Premierul însuși s-a arătat în public, pe asemenea subiecte, în ipostaze contradictorii, cu mesaje confuze și chiar cu încercări de deziformare ori de manipulare a opiniei publice. Absolut toate crizele au fost ratate, din punctul de vedere al informării publice. Dintr-o asemenea situație s-a ajuns chiar la o criză politică, iscată tocmai de incapacitatea guvernamentală de comunicare, pe subiectul unui accident de circulație, în care și-a pierdut viața un polițist motociclist, ce avea misiunea să îl însoțească pe vicepremierul pentru securitate națională și ministru de interne, pe timpul unei deplasări private a acestuia.
Dacă vrem să facem o comparație între moștenirea Ponta și intențiile noului PM Cioloș, nu putem decât să ne uităm la structura noului guvern, la programul său și la oamenii săi. Adică, nu putem face, încă, niciun fel de comparație între cele două guverne, la nivel comportamental.
Președintele Klaus Iohannis l-a însoțit pe PM Dacian Cioloș la instalarea în funcție a noului ministru al Apărării, Mihnea Motoc. Photo courtesy of mapn.ro
Constatăm că Guvernul Cioloș nu mai are funcția de „vicepremier pentru securitatea națională”. Ceea ce înseamnă că, în lipsa unor modificări de structură, premierul însuși va deține controlul executiv asupra servicilor de informații din subordinea ministerelor. El va numi șefii acestor servicii, le va aloca resursele și le va aproba misiunile. Este încă un mare secret cum va face toate astea și, mai ales, pe ce se va baza când le va face.
În ceea ce privește intențiile sale, din Programul de guvernare, așa cum a fost el aprobat de Parlamentul României, rezultă că domnul premier Cioloș intenționează să fie un bun european, un bun partener și un bun aliat. Adică, în probleme de securitate națională, premierul Cioloș își propune ca România să facă ceea ce așteaptă ceilalți membri ai Uniunii Europene, ai parteneriatelor strategice și ai alianței nord-atlantice să facă. Cu accent pe „îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate”.
Mai multe nu putem spune din programul de guvernare. Asta, pentru că mai mult nu scrie acolo. Este adevărat că premierul s-a prezentat în Parlament cu o adăugire de șapte pagini la un program de guvernare de numai 13 pagini, deja depus, adăugire în care se făcea referire și la bugetul alocat apărării naționale, printre altele. Dar Parlamentul nu a vrut să audă de adăugiri de ultim moment. Probabil, pe considerentul că nici nu contează.
Chiar și scris în fugă, pe genunchi, în timpul deplasărilor autorului de la un sediu de partid la celălalt, pentru obținerea acordului de formare a guvernului, Programul de guvernare ar fi trebuit să cuprindă măcar o aluzie la Strategia națională de apărare, cea aprobată în vară de Parlament, având în vedere că, după lege, acest Program de guvernare trebuie să stea la baza planificării apărării naționale, alături de acea strategie. Ca să nu mai vorbim de o extrem de necesară armonizare între aceste două documente.
În absența vreunei astfel de referințe în text, nu putem decât să bănuim că, dacă va vrea și va putea, Guvernul Cioloș va aplica cel puțin unele dintre prevederile strategiei prezidențiale, aprobate de Parlament. Nu știm însă pe care și în ce fel. Aluziv, Programul de guvernare ne lasă impresia că autorul nu a auzit vreodată că ar exista vreo asemenea strategie națională de apărare. Asta, deoarece întâlnim în program o prevedere stranie, referitoare la „instabilitatea continuă” generată de „politica promovată de Federația Rusă în vecinătatea estică a Uniunii Europene și a României”, soluția din program fiind că „România trebuie să găsescă răspunsuri și strategii adaptate”. Adică, dacă este să ne luăm după autor, până la acest guvern, nu s-a scris, nu s-a planificat și nu s-a făcut nimic în domeniu. Oare?
Rămânând la nivelul instituțional al reglementărilor, este puțin probabil ca Guvernul Cioloș să adopte o nouă Carte albă a apărării naționale. Nu sunt indicii nici măcar că ar modifica-o pe cea existentă, emisă înainte de aprobarea actualei Strategii naționale de apărare. Ca urmare, în absența oricărei raportări la această strategie, singurul element sigur privind viitorul previzibil al funcționării domeniului securității naționale, în care sectorul de apărare este, de departe, cel mai însemnat, este bunul plac al premierului. Adică, contăm pe domnul Dacian Cioloș că va fi un bun român și ne va apăra de inamici și de potrivnici.
Faptul că, la nivel uman, personal, în Guvernul Cioloș, securitatea națională este lăsată în mâinile unor civili ar trebui să fie un lucru încurajator, cu condiția ca respectivii civili să știe ce conduc. Îl includ între civili și pe ministrul de interne, care are un grad superior de polițist, nu de militar, deși noua lege a pensiilor militare de stat îi include și pe polițiști în rândul militarilor, ca un imens pas înapoi față de recomandările europene în domeniu.
În finalul acestei introspecții, ar trebui să scriu câteva vorbe despre intențiile Guvernului Cioloș privind legislația în domeniul securității naționale. Nu prea cred că acest guvern își va propune și, mai ales, va încerca să propună vreo modificare de legislație, deși aceasta s-ar impune cu deosebită necesitate, având în vedere talmeș-balmeșul legislativ actual. Ar trebui să aflăm, însă, care sunt intențiile acestui guvern în ceea ce privește punerea în fapt a legislației existente, în special a noilor legi tocmai aprobate de Parlament, privind rezerva armată și, legat strâns de aceasta, privind pensiile militare de stat.
În rest, se pare că, în ceea ce privește securitatea României, Guvernul Cioloș nu are nicio ambiție, dar nici vreo preocupare. Rămâne să vedem dacă așa este.
Leave a Reply