Doliu în Armata română. Un militar a murit şi alţi cinci au fost răniţi în Afganistan

March 30, 2014

Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi duminică dimineaţă în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan, informează MApN, care precizează că militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter la spitalul din Kandahar.

“Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall”, precizează MApN.

Potrivit ministerului, în urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.

Anterior, 1tvnews.af relata, citând un oficial local, că un convoi românesc din provincia afgană Zabul a fost vizat de un atac sinucigaş, care a provocat moartea unui militar. Atacul a avut loc la ora 10.00 (08.30 ora României), în districtul Shar-i-Safa din provincia Zabul, a declarat guvernatorul districtului. “Convoiul militar era format din români”, a precizat el. Atacul nu a fost revendicat pentru moment. Zabul se învecinează cu provincia Kandahar, în apropiere de graniţa cu Pakistanul.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new