ARHIVA Power&Politics World

Dosarul sirian – măr al discordiei planetare

August 4, 2012

Lucia Coroiu

Kofi Annan: „În condițiile în care poporul sirian are nevoie de acțiuni concrete, la Consiliul de Securitate membrii continuă să se acuze unii pe alții” – extras din declarația susținută în cadrul conferinței de presă de la Geneva.

Veşti proaste în săptămâna ce tocmai s-a încheiat pentru eforturile comunităţii internaţionale de a solutiona criza din Siria. Mediatorul ONU pentru Siria, fostul secretar general al forului,  Kofi Annan, a anunțat că nu mai dorește să  continue această misiune după 31 august , când mandatul său se încheie, din cauză că divergențele dintre marile puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate au făcut imposibilă aplicarea în practică a planului său. Retragerea lui Kofi Annan coincide cu încheierea pe 19 august a misiunii de observare a ONU, al cărei mandat nu mai poate fi prelungit ca urmare a opoziţiei puterilor occidentale.
Este o lovitură puternică, în condiţiile în care conflictul din Siria a făcut pâna acum peste 16 mii de victime. Acest anunţ vine în condiţiile în care părţile implicate în războiul civil din Siria duc o confruntare decisivă, pentru obținerea controlului asupra oraşului Alep.

La o conferinţă de presă la Geneva, Annan a declarat că demersurile sale s-au dovedit ineficiente în condițiile în care comunitatea internaţională şi Consiliul de Securitate nu i-au sprijinit eforturile de a obţine încetarea focului şi o tranziţie la putere, în Siria. „În condiţiile în care poporul sirian are nevoie de acţiuni concrete, la Consiliul de Securitate membrii continuă să se acuze unii pe alţii” – a spus fostul secretar general ONU.

Demisia neasteptată a lui Anan a fost anunţată la New York de secretarul general ONU, Ban Ki-moon, care a spus că va găsi un înlocuitor. Secretarul general a învinuit atât regimul sirian cât şi opoziţia pentru a nu fi acceptat planul Annan, ce viza soluționarea conflictului. „În mod tragic, spirala violenţei în Siria continuă” – a spus Ban Ki-moon, adăugând că mâna întinsă prin planul Annan de soluţionare a conflictului nu a fost primită cum trebuie chiar dacă rămâne în continuare cea mai bună speranţă pentru poporul sirian.

Declarația secretarului general al ONU a fost urmată de un cor de regrete la nivelul comunității internaționale, ipocrizia fiind unul din elementele forte ale greilor scenei politice mondiale. Și desigur, nu au lipsit acuzele împotriva unei sau alteia dintre părți.

Între timp, până liderii mondiali decid cine e mai vinovat de perpetuarea crizei (reamintim – războiul civil din Siria contabilizează 16 luni deja), rebelii sirieni au atacat o bază guvernamentală în apropierea oraşului Alep, capturând tancuri şi alt armament. Respingerea mai multor atacuri ale forțelor regimului BAAS, sprijinite de tancuri, aviație militară și elicoptere de atac asupra cartierului Salahuddin al metropolei economice din nordul sirian, bombardarea aeroportului de la Menagh de unde decolează avioanele și elicopterele armatei și, nu în ultimul rând, controlul frontierelor cu Turcia și Irakul sunt multiple dovezi grăitoare ale răsturnării situației militare în defavoarea președintelui Al-Assad. Experții consideră că zilele regimului de la Damasc sunt numărate. Doar că ne amintim că aceleași voci susțineau aceleași lucruri și cu un an în urmă.
Revenind la mutarea săptămânii prin demisia emisarului ONU, putem observa că planul Annan a fost privit de la bun început cu scepticism, mulţi în Occident acuzându-l pe fostul secretar general că nu ar face decât să-i ofere lui Assad un alibi pentru a continua represiunea sângeroasă.
Consiliul de Securitate, aşa cum a remarcat Annan, nu a funcţionat ca un factor constructiv, atât timp cât poziţiile divergente, pe de o parte cea occidentală, pe de altă parte cea rusă şi chineză au la origine raţiuni şi calcule geopolitice ușor de identificat dar greu conciliabile. Rusia şi China au ripostat de fiecare dată, folosindu-se de dreptul de veto în Consiliul de Securitate opunându-se oricărei legitimări internaţionale a unei intervenţii străine în Siria.

Explicaţiile faţă de această atitudine a Moscovei şi Beijingului sunt multiple – de la teama ambelor că în acest fel se legitimează schimbarea de regim prin intervenţie internă până la diverse calcule geopolitice şi de oportunitate  ale ambelor capitale. În paralel, se are în vedere un atac al Israelului, împreună cu SUA sau fără sprijinul Washingtonului, împotriva Iranului intrat în procesul ireversibil de a dobândi arma nucleară. Iar Siria, condusă de regimul Assad este un aliat fidel al Teheranului, sprijinitorul formaţiunilor teroriste adversare Israelului – Hezbollah şi Hamas -, care ar putea pune probleme conducerii de la Tel-Aviv în cazul unui conflict cu Iranul. În același timp, trebuie luat în calcul şi tabloul general al alegerilor prezidenţiale americane din acest an. Tabăra republicană, care face imposibilul pentru a împiedica realegerea lui Barack Obama, îl învinovăţeşte pe acesta de ‘slăbiciune’ in abordarea problematicii de securitate naţională, în context non-intervenţia în Siria fiind utilizată ca argument în acest sens, iar atitudinea soft în fața opoziției Rusiei în acest dosar “ca o cedare în faţa principalului adversar geopolitic”.

Este greu de anticipat cine îl va înlocui pe Annan, un nume vehiculat în trecut fiind fostul preşedinte finlandez, Martti Ahtisaari. Cert este însă că e improbabilă găsirea unei soluții fără consensul comunității internaționale.

CIA sprijină insurgenții ?

Încetarea medierii lui Annan ar putea fi considerată, în acest context, un indiciu elocvent al faptului că sprijinitorii opozanților lui Assad, respectiv SUA, Turcia, Arabia Saudită și Qatarul sunt deja în măsură să asigure aprovizionarea acestora și ajutarea lor cu informații vitale fără a mai avea nevoie să câștige timp prin eforturi diplomatice.

Faptul că insurgenții sirieni dețin deja armament greu, inclusiv tancuri a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nemirsky, care a sugerat că acesta ar fi fost capturat de la forțele lui Al-Assad însă controlul unei rute care duce din cartierele controlate de ASL în Alep până la frontiera turcă situată la numai  circa 50 de kilometri distanță pare a sugera faptul că, spre deosebire de Damasc, unde liniile de aprovizionare ale insurgenților s-au dovedit prea lungi pentru a putea fi susținute, în actuala bătălie din nordul țării acest lucru este deja o realitate.

Alepul este deja pustiit de lupte iar pierderea de către regim a controlului asupra principalului centru economic al țării s-ar putea constitui în prima etapă a prăbușirii definitive acestuia.

Luptele continuă însă și în periferiile capitalei Damasc, unde rebelii au fost nevoiți să se retragă sub presiunea forțelor regimului, fără însă ca acestea să obțină, așa cum a pretins propaganda guvernamentală, o victorie decisivă și totală.

Mai multe canale americane de televiziune susțin că președintele Obama ar fi semnat un document secret prin care ar fi autorizat sprijinirea informațională și logistică a insurgenților sirieni de către CIA. Oficial, SUA nu furnizează armament către ASL, însă conform canalelor NBC și CNN calea implicării directe a serviciilor secrete americane este liberă după avizul semnat de președinte.

Pe de altă parte, în partea de nord-vest a Siriei locuită de kurzi se profilează tot mai clar o intervenție armată a Turciei după ce rebelii din Partidul Unității Democratice (PYD), secțiunea siriană a temutului PKK, au preluat controlul unei părți a acestei provincii. Armata turcă efectuează deja manevre de amploare cu tancuri la granița comună și momentul atacului ar putea surveni oricând. Turcia este interesată de dosarul sirian prin faptul că în Siria există o numeroasă minoritate kurdă, datorită confesiunii sunnite a majorităţii populaţiei, aflată sub administrarea unui regim de origine allawita (shiită), precum şi orientării Ankarei corespunzătoare unei linii ‘neo-otomane’ în politica externă prin care încearcă să conjuge actualul dinamism economic cu influenţa de altă dată în Orientul Mijlociu, inclusiv în ce priveşte modelul socio-politic al  islamismului moderat de confesiune sunită.

Confruntate mediatic cu oprobiul publicului larg, Rusia și China (principalii actori din grupul celor 12 state din Consiliul de Securitate care se opun unei intervenții externe) au inițiat la rândul lor ample atacuri mediatice în care acuză Occidentul de finanțare și înarmare a insurgenților sirieni. Se speră totuși ca odată cu preluarea președinției ONU de către Franța să se facă pași măcar în ce privește acordarea de ajutoare umanitare populației civile din Siria devenită în mare parte un teritoriu al ruinelor si morții.

One response to “Dosarul sirian – măr al discordiei planetare”

1. Dosarul sirian – măr al discordiei planetare « lucia beiu says:

   February 19, 2014 at 8:31 pm

   […] http://powerpolitics.ro/dosarul-sirian-mar-al-discordiei-planetare/ […]

   Reply