Egiptul – spre o autocraţie islamistă ?
November 26, 2012
Deşi considerat marele artizan al acordului de încetare a violenţelor între Israel şi gruparea Hamas, preşedintele egiptean Mohamed Morsi nu prea a avut şansa de a se bucura de reuşita care i-a adus laudele cancelariilor Occidentale.
Bursa egipteană a pierdut aproape 10 procente pe fondul protestelor din ultimele trei zile. Sute de manifestanţi furioşi au protestat (pe străzile din Cairo şi în Piaţa Tahrir) şi s-au încăierat cu forţele de ordine în ultimele trei zile pentru a denunţa un decret prin care atribuţiile şefului statului sporesc considerabil. În replică, au existat şi manifestaţii de susţinere a preşedintelui, însă de o mai mică amploare.
Morsi şi-a justificat decizia prin “apărarea revoluţiei”, însă intenţiile sale continuă să fie controversate şi i-au adus calificativul de “noul faraon” din partea opoziţiei. Morsi a solicitat, de asemenea, “noi anchete şi procese” în cazuri de ucidere a unor manifestanţi în timpul revoltei. Între altele, el a decis să îl demită pe procurorul general, Abdel Meguid Mahmoud. “Declaraţiile constituţionale, deciziile şi legile emise de preşedinte sunt definitive şi nu sunt supuse apelului” în aşteptarea unei noi Constituţii, conform declaraţiei prezidenţiale. Preşedintele cumulează deja puterile executivă şi legislativă – Camera Deputaţilor a fost dizolvată în iunie – şi are relaţii tensionate cu o mare parte din aparatul judiciar.
Ministrul Justiţiei, Ahmed Mekki, un fost lider proeminent al Mişcării pentru independenţa justiţiei în timpul regimului Mubarak, considerat un apropiat al preşedintelui Morsi a declarat sâmbătă seara în cadrul unei emisiuni televizate că intenţiile decretului urmăresc doar “a face dreptate” şi nicidecum a fi ” a fi un pas către o autocraţie Islamică” aşa cum susţin membrii opoziţiei. De altfel, Mekki s-a întâlnit în cursul zilei de duminică cu membrii înaltului consiliu ce supervizează tribunalele egiptene, care au anunţat la finele reuniunii că i-au propus ministrului Justiţiei o soluţie de compromis asupra decretului ce a provocat nemulţumirea populaţiei. Aceasta urmează să fie discutată de preşedintele Morsi – fost lider al Frăţiei Musulmane şi consilierii acestuia în ziua de marţi (27 nov. 2012). Analiştii politici consideră că de abilitatea noului lider de la Cairo de a reuşi o înţelegere cu opoziţia chiar şi prin acceptarea unui compromis depinde calea pe care se va înscrie Egiptul – drumul spre democraţie sau spre fundamentalismul islamic.
Leave a Reply