Friedman de la Stratfor și subidioţii din România

May 17, 2013

Dr. George Friedman este președintele și fondatorul agenției de analiză strategică globală Stratfor și unul dintre conferențiarii respectați și ascultați de corporații multinaționale, cum sunt J.P. Morgan sau Citibank sau de colegii sau alte organizații militare sau guvernamentale din Statele Unite ale Americii și din alte state. Acest domn a conferențiat joi, 16 mai 2013 și la București, la invitația Băncii Naționale a României, în fața premierului român Ponta și a altor personalități politice, economice și academice de la noi.

Agențiile de presă au reținut că domnul Friedman ar fi sfătuit România să fie mai aproape de Statele Unite din propria ei inițiativă și să joace cartea prevenirii expansiunii influenței rusești în zonă, ca element de interes strategic comun. Conferențiarul a mai subliniat cât de important este ca România să își dezvolte și să își realizeze prin efort de sine stătător propria ei mare strategie, în loc să aștepte să fie ajutată ori cadorisită de NATO sau Uniunea Europeană. Și a mai spus domnia sa că nici Europa, nici NATO nu vor sări vreodată în sprijinul României. Unul dintre lucrurile bune ce li se întâmplă românilor în aceste zile este că ei nu fac parte din zona euro, monedă ce nu are viitor și care crează numai probleme în prezent, a mai opinat domnul doctor George Friedman.
O asemenea conferință și o asemenea abordare nu avea cum să rămână fără comentarii, în presa română. Este posibil să fi fost și comentarii pozitive, de tipul iată câteva sfaturi și vorbe ce merită analizate sau chiar luate în seamă. Eu nu știu însă de asemenea opinii. Singurele pe care le-am văzut au fost unele de tipul omul este un amărât de spion american, care vorbește doar prostii și habar nu are de realitățile din Țara noastră. Mai mult, ca american, el are un interes evident să arate spre Europa într-o lumină cât mai defavorabilă, arată detractorii săi din presa și blogurile românești.
Experiența m-a învățat că există o limită inferioară a prostiei, sub care nu mai poate trece nimeni. Dacă, totuși, veți găsi pe cineva sub acea limită, acel cineva nu are cum să fie mai prost decât se poate, ci s-a poziționat acolo în mod deliberat, făcând doar pe subidiotul, din cine știe ce motive ascunse. Așa este și cu acești comentatori critici la adresa domnului Friedman.

Nimeni nu poate fi atât de prost încât să nu își dea seama că domnul Friedman s-ar putea să aibă dreptate. Și, atunci, dacă există totuși cineva care insistă să nu îi dea dreptate acestui domn, fără să își argumenteze ideile contrare, ci doar să îl dezavueze pe vorbitor, acel cineva nu este mai prost decât se poate, ci trebuie că are un interes ca să îl combată pe conferențiarul american. În funcție de cine este acel cineva, interesul său poate fi unul material, adică este plătit să combată orice opinie defavorabilă influenței rusești în zona în care se află și România, sau spiritual, în sensul că acel cineva nutrește sincere convingeri pro-moscovite și anti-americane.

Să luăm cazul euro, că tot a conferențiat domnul Friedman la Banca Națională a României. Euro este singura monedă complet artificială din Lume. Până la ea, statele care au adoptat-o folosiseră monede naționale ce fuseseră, pe vremuri, purtătoare de valoare reală. Chiar dacă, la data intrării euro, acele monede își pierduseră acea valoare reală, ajungând să fie doar niște convenții, psihologic și chiar economic vorbind, ele mai purtau încă, rezidual, o anumită doză de încredere că ar reprezenta ceva apropiat de valoarea muncii încorporate în producerea unui bun care să fie prețuit cu o diviziune din moneda respectivă.
Ca orice monedă artificială, euro devine mult mai șubredă decât monedele naționale atunci când este supusă unor speculații și presiuni pe piața globală monetară. Ceea ce i s-a întâmplat lirei sterline din Marea Britanie acum 21 de ani, când a fost devaluată forțat iar domnul Soros s-a făcut miliardar peste noapte, este nimic în comparație cu ceea ce i se poate întâmpla monedei euro în zilele noastre. Multe guverne europene s-au împrumutat excesiv, în speranța că euro se va devaloriza astfel încât ele să ajungă să dea înapoi doar o câtime din cât se împrumutaseră. Dacă n-ar fi fost criza care să arate cât de prost au gestionat acele guverne banul public și să se ia măsuri forțate împotriva lor, probabil că euro ar fi căzut de mult la o jumătate de dolar american. Acum, însă, ea, moneda, este ținută artificial la o valoare cu un sfert mai mare decât un asemenea dolar american. Întrebarea este până când?
În asemenea condiții, este de felicitat orice stat care nu a ajuns încă să își măsoare avuția națională în această monedă, indiferent dacă a făcut asta din inteligență sau din prostie, adică din pricepere sau din nepricepere.

Cât despre futilitatea unor așteptări românești mari de la NATO și Uniunea Europeană, în ceea ce privește binele României, domnul Friedman are dreptate, dar cu anumite nuanțe, pe care, de altfel, le-a și enunțat.

Este lipsit de sens să te aștepți, ca român, că NATO sau UE și-ar sufleca vreodată mânecile și s-ar apuca să facă ordine în ograda românească, să se apuce ele să plivească buruiana corupției generalizate și instituționalizate, să măture gunoaiele administrative naționale, să combată dăunătorii și căpușele ce au năpădit economia Țării, să sădească sămânța bunăstării populației autohtone, în condițiile în care această populație, în funte cu șefii ei formali sau informali, stă cu mâinile încrucișate și se plânge că nu îi este bine.
Dar nu asta cred că a vrut să arate domnul Friedman. Ca analist strategic global, domnia sa trebuie că știe foarte bine că, în situații de criză, cei afectați caută să iasă bine în special pe seama altora și nu prin efort propriu de schimbare. Iar statele care nu sunt capabile să gândească și să acționeze de sine stătător, care nu au o viziune despre viitorul propriu și mecanisme naționale de materializare a acelei viziuni vor fi, în mod natural, primele victime ale celorlalte state ce vor dori să iasă cât mai bine din încercarea crizei financiare sau economice. Acest lucru este valabil și între statele europene, nu numai între Europa și restul lumii. Astfel încât niciun stat european nu va fi încântat să ajute România să înceapă să gândească și să acționeze de sine stătător, sau să dobândească o viziune strategică și mecanisme naționale de atingere a ei, în condițiile în care, fără asemenea calități, România devine o sursă de bunăstare pentru aceste state europene, care abia așteaptă să o exploateze ca atare.

La fel este și în cazul NATO. Slabă, dezlânată și fără viziune, România devine, în condiții de criză, când puterea militară a Alianței este sacrificată, cel puțin în parte, pe altarul economiei în derivă, o problemă ce este mult mai profitabil să fie evitată decât rezolvată de restul aliaților, ce se arată a fi mai puternici, mai omogeni și mai capabili, posesori ai unei viziuni clare despre viitorul propriu.

Cât despre pericolul influenței rusești, acesta este, evident, un subiect dependent de preferințele naționale. La fel ca alte state din zonă, România și-a anunțat preferința pentru societatea occidentală și a făcut eforturi de aderare la această societate. Nu a făcut, însă, și eforturile necesare integrării depline în ea. De aceea, din perspectivă americană, se pare că România încă mai ia în considerare și alternativa estică, adică cea pro-Rusia, așa cum o fac și statele vecine României la răsărit, respectiv Moldova și Ucraina. Așa că România nu are cum să spere la o apropiere și mai strânsă de Washington D.C. decât în condițiile în care îi lămurește pe americani care este poziția ei față de Moscova.
Deci, în esență, domnul Fiedman nu a spus nicio prostie, nu s-a arătat a fi nici mai pro-american decât oricare alt analist de o asemenea anvergură strategică și nici mai anti-european decât orice critic onest al Europei de astăzi. Nici măcar anti-rus nu s-a arătat a fi domnul George Friedman. Doar că, aflându-se la București, domnia sa a dat frâu liber gândurilor sale și a considerat că poate face un serviciu românilor, oferindu-le câteva sfaturi benigne și chiar banale, după părerea mea.

Cum am mai spus, românii care s-au inflamat de la asemenea sfaturi nu aveau cum să fie atât de proști încât să nu vadă substanța reală a spuselor președintelui Stratfor, ci trebuie să fi avut ei oarece interese, fie ele materiale sau ideale, de s-au arătat atât de critici cu domnul Friedman.

Hari Bucur-Marcu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new