Grupul de la Vișegrad avertizează asupra incoerențelor politicii UE

June 25, 2012

Primii miniştri ai statelor Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria – V4), reuniţi la Praga înaintea Summitului european din 28-29 iunie, au convenit să apere politica de coeziune a Uniunii Europene, văzută ca un instrument-cheie de creştere economică, şi au respins cu fermitate planurile de reducere a acestor fonduri în cadrul financiar 2014-2020.
“Coeziunea teritorială, economică şi socială a UE este în prezent contestată din cauza nivelurilor diferite de creştere şi competitivitate”, afirmă premierii ceh Petr Necas, polonez Donald Tusk, slovac Robert Fico şi ungar Viktor Orban, într-o scrisoarea adresată preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, şefului Comisiei Europene, Juan Manuel Barroso, şi preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz
Politica de coeziune “ar trebui considerată un instrument-cheie de investiţii, care să conducă la o mai mare convergenţă economică în cadrul UE”, afirmă cei patru şefi de guvern, insistând că această politică, creată pentru a reduce discrepanţele între zonele bogate şi cele sărace ale UE, “nu trebuie să devină victima tăierilor bugetare” în cadrul financiar multianual 2014-2020.
Donald Tusk a anunţat că îi va remite această scrisoare cancelarului german Angela Merkel cu ocazia meciului de fotbal Germania-Grecia din sfertul de finală de la Euro-2012.
La viitorul Consiliu European din 28-29 iunie, “grupul de la Vişegrad va spune în mod riguros că aceia care vor creştere trebuie să se declare favorabili politicii de coeziune”, a subliniat Donald Tusk.
Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat 347 miliarde de euro, adică 35,7% din bugetul său total, programelor de coeziune şi dezvoltare regională, vizând stimularea creării de locuri de muncă, creşterea competitivităţii şi a calităţii vieţii.
“Eventuale economii nu pot fi decise doar în detrimentul politicii de coeziune, ele ar trebui să privească toate capitolele bugetului UE”, a subliniat Petr Necas. Mai mult, într-o altă recentă declarație, premierul polon Tusk a atras atenția că pe lista priorităților V4 se află și cheltuielile destinate apărării, în condițiile în care greii Europei și-au redus bugetele destinate acestui domeniu. Reamintim că în luna mai a acestui an, miniștrii Apărării din statele membre V4 au semnat un acord de constituire a unei forțe de luptă comune ce urmează să reunească peste 3000 de combatanți până în anul 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new