ARHIVA Power&Politics World

Intervenția Rusiei în Siria și gestionarea alianței șiite

October 28, 2015

Gordon Hahn – Mountain View, USA

Potrivit președintelui Vladimir Putin, intervenția în Siria are la bază rațiuni ce țin de interesele Rusiei în perspectivă. Cu toate acestea, intervenția prezintă, de asemenea, riscuri grave pentru Rusia, pentru regiunea Orientului Mijlociu și, în ansamblu, pentru securitatea internațională.

În ceea ce privește calculele Moscovei, în primul rând, crearea unui impas pe teren sau punerea unor mici fracțiuni moderate în interiorul opoziției siriane ar putea pune presiune asupra moderaților la masa negocierilor, și ar permite Moscovei să-l salveze pe Assad. Sau dacă nu, cel puțin să se asigure că un regim post-Assad va permite Rusiei menținerea bazei navale de la Tartus, va continua să achiziționeze arme de la Moscova și va proteja minoritatea creștin-ortodoxă așa cum s-a întâmplat în timpul regimului Assad. În al doilea rând, Putin intervine în Siria și pentru a contracara amenințarea jihadistă generată de Al Qaida (AQ), Statul Islamic (IS) și aliații lor din Caucazul de Nord, regiune din care au plecat mai mult de o mie de jihadiști și care sunt în prezent angrenați în luptele din Siria și Irak. În acest moment, potrivit cifrelor neficiale, o mie de teroriști islamici au fost uciși, dar câteva sute s-au întors în Rusia pentru a continua mai departe jihadul. În al treilea rând, Putin încearcă să se folosească de orice oportunitate pe care o poate găsi pentru a impresiona Washingtonul și a convinge US că Rusia este o forță ce nu mai poate fi ignorată, așa cum s-a întâmplat după sfârșitul Războiului Rece, și intimidată prin extinderea NATO la frontierele Rusiei și alte politici în detrimentul intereselor naționale și de securitate rusești.

Dar intervenția lui Putin și coaliția de sprijin sunt pline de riscuri grave și de pericole. Dincolo de dezmințirile repetate ale președintelui rus privind implicarea Rusiei în conflictul sunniți-șiiți din Siria și Orientul Mijlociu, acest aspect al conflictului din Siria este cât se poate de real. Sprijinul Rusiei de partea lui Assad poate consolida periculos blocul șiit Iran – Siria – Irak – Hezbollah, provocând astfel o contra-reacție a sunniților, și implicit o escaladare a tensiunilor în regiune. Iranul șiit împreună cu gruparea Hezbollah reprezintă, probabil, o amenințare jihadistă a securității regionale și internaționale cu nimic mai prejos decât Al Qaida sau Statul Islamic. Pentru Israel, în prezent, blocul șiit reprezintă o amenințare cu mult mai gravă decât pericolul pe termen mediu și lung din partea jihadiștilor sunniți.

Însă, în același timp, dezmințirile lui Vladimir Putin că nu este partinic cu șiiții sunt, de asemenea, reale. Să reținem că Arabia Saudită, Qatar-ul și alte națiuni majoritar sunnite au acordat sprijin opozanților lui Assad nu pentru că au vrut să aducă democrația în Siria, ci doar pentru că vizau să distrugă principalul aliat șiit, loial Iranului din regiune. Pentru unii este suficient doar să citească literatura jihadistă de factură șiită pentru a înțelege aparent de ce arabii din țările vecine s-au constituit într-un puternic element de susținere a opoziției siriene. Nu vă sugerez să faceți o astfel de greșeală, deoarece lucrurile sunt cu mult mai complexe; Iranul și Arabia Saudită se luptă – și nu de ieri de azi – pentru dominație în regiunile din Golful Persic și Orientul Mijlociu. Acest lucru poate fi văzut în confruntări proxy între cele două din Irak, Bahrain, Yemen și, desigur, Siria.

Dacă Putin este cu adevărat neimplicat sau nepăsător privind conflictul sunnit-șiit, atunci el riscă să hrănească ambițiile Iranului și grupul său terorist proxy, Hezbollah. Sau și mai grav, să fie asociat acestora. Iranul și Hezbollah reprezintă o potențială amenințare jihadistă a securității regionale și internaționale nu mai puțin periculoasă decât AQ sau IS, ambele fiind asociate și generatoare de terorism. Ele reprezintă pur și simplu doar o altă marcă de terorism jihadist – jihadism șiit, iar în cazul Iranului, terorism sponsorizat de stat. Într-adevăr, intervenția Rusiei ar putea duce la o implicare și mai mare a opozanților sunniți în Siria și, de asemenea, la o încercare de escaladare paralelă a conflictului cu scopul de a afecta grav interesele iraniene în altă parte.

Mai mult decât atât, în prezent blocul șiit reprezintă o amenințare gravă pentru Israel. Iranul are deja potențialul de a organiza un atac cu o bombă murdară asupra Israelului, iar în cazul în care Teheranul își va încălca angajamentele cu privire la acordul nuclear semnat recent, autoritățile de la Moscova vor suporta o mare parte din responsabilitatea pentru consecințele catastrofale deoarece rușii sunt cei care au oferit acoperire diplomatică pentru Iran și au gestionat negocierile de la început și până la încheierea acordului. Sprijinul Rusiei pentru regimul lui Assad contribuie deja la consolidarea blocului șiit și are potențialul de a face chiar mai mult de atât. Acum există riscul ca afluxul masiv de arme rusești în Siria să intre în mâinile grupării Hezbollah. Rusia pare că încearcă să prevină ca rachetele sale și alte arme să nu ajungă la membrii Hezbollah, dar demersurile sale ar putea eșua. Și e absolut previzibil că armamentul rus, ajuns pe diverse căi la Hezbollah, va fi folosit împotriva Israelului, ceea ce ar putea crea o problemă și mai mare, atât pentru Tel Aviv cât și pentru Washington și ar complica și mai mult relațiile ruso-occidentale.

Deci, Rusia trebuie să fie atentă. Una este speranța că Federația Rusă, ca o putere cinic realistă, poate utiliza temporar o alianță cu șiiți pentru rezolvarea situației din Siria și alta limitarea sprijinului pentru Iran, ba chiar unele demersuri de contracarare a unor acțiuni mai agresive Teheranului după ce interesele Moscovei vor fi fost asigurate în Siria. Putin susține că Rusia deține un important fundament moral prin promovarea suveranității de stat, spre deosebire de intervențiile umanitare ale Occidentului și revoluțiile culoare care au destabilizat regiunile în care s-au desfășurat; președintele rus amintește la fiecare ieșire în public necesitatea unei lumi multipolare, diversă ‘democratic’, față de o lume unipolară centralizată și uniformă aflată sub hegemonia americană; și mai vorbește despre propunerea Rusiei pentru constituirea unui front unit la nivel global împotriva jihadismului versus campanii selective ale US împotriva unor jihadiști combinate cu suport sub acoperire pentru alții. Numai că, dacă Rusia nu-și gândește până la nivel de detaliu strategiile, Moscova prin sprijinul pentru șiiți riscă exact repetarea ultimei dintre greșelile Vestului menționate anterior: adică o campanie selectivă împotriva unor jihadiști combinate cu suport prin alianță pentru alții. Mai mult decât atât, orice motiv moral clamat în prezent de Moscova se va prăbuși rapid în condițiile în care capacitatea Hezbollah (susținută evident și de Teheran) de a comite violențe împotriva Israelului va fi sporită demonstrativ, ca urmare a intervenției ruse și a alianței șiite în Siria.