Iranul anunță că în 2017 va avea propriul sistem de apărare antirachetă, Bavar 373

October 19, 2015

Iranul intenționează ca la începutul anului 2017 să desfășoare propriul sistem de apărare antirachetă pe baza rachetelor de concepție proprie Bavar 373, similare sistemelor ruse S-300, a declarat duminică generalul de brigadă iranian Farzad Esmaili, comandantul bazei antiaeriene Khatam al-Anbiya, citat de Interfax.

‘Intenționăm să testăm sistemul Bavar 373 până la sfârșitul acestui an (conform calendarul iranian, anul în curs se termină la 19 martie 2016)’, a declarat generalul Farzad Esmaili, adăugând că ‘speră ca sistemul Bavar 373 să poată fi desfășurat către martie 2017′.

Acest tip de sistem de apărare antiaeriană și antirachetă a fost demonstrat deja în public în timpul paradei militare din aprilie la Teheran.

Potrivit unor surse militare iraniene, sistemul Bavar 373 reprezintă de fapt versiunea autohtonă a sistemului rusesc S-300 (SA-10 Grumble, în codificarea NATO) — un sistem de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune, destinat interceptării rachetelor de croazieră și balistice, care dispune în același timp de o mare mobilitate și are nevoie de foarte puțin timp pentru pregătirea lansării unei rachete.

Mass-media de la Teheran, relevă că Iranul și-a dezvoltat acest sistem de rachete derivat din sistemul rus S-300, după ce Moscova a refuzat să livreze părții iraniene respectivul armament pe fondul sancțiunilor ONU din cauza programului nuclear al Iranului. La începutul lunii octombrie, Rusia a ridicat interdicția la livrările de sisteme S-300 către Teheran, ca urmare a acordului dintre Iran și marile puteri cu privire la programul său nuclear.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new