Iranul va vinde SUA 40 de tone de apă grea
January 12, 2016
Iranul va vinde Statelor Unite ale Americii o parte din stocul său de apă grea, ce va fi utilizată în centrale atomice și centre de cercetare, în cadrul acordului nuclear încheiat în luna iulie cu marile puteri nucleare, transmite AFP, citând un responsabil iranian.
”Iranul va vinde 40 de tone de apă grea Statelor Unite prin intermediul unei alte țări”, a declarat vicepreședintele Organizației iraniene a energiei atomice (OIEA), Ali Asghar Zarean, fără a preciza valoarea tranzacției și data operațiunii. ”Șase tone vor fi utilizate în centralele atomice, iar restul în centrele de cercetare americane” a indicat responsabilul.
Anunțul vine în contextul în care responsabilii de programul nuclear al Teheranului au declarat că a fost finalizată scoaterea miezului reactorului de apă grea de la Arak, un obiectiv esențial în îndeplinirea Acordului de la Viena.
Șefa diplomației UE, Federica Mogherini a precizat că dacă anunțul Teheranului va fi confirmat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, atunci – conform Acordului semnat în vara anului trecut – se va trece la eliminarea sancțiunilor la adresa Iranului.
Potrivit Agerpres, Iranul deține o uzină de producere a apei grele în situl său nuclear de la Arak. Apa grea urma să fie utilizată în reactorul de la Arak, dar Iranul a acceptat modificarea acestuia pentru a oferi garanții comunității internaționale că nu va folosi apa agrea la fabricarea armei atomice. În cadrul acordului semnat cu marile puteri la Viena pe 14 iulie, Iranul s-a angajat la o serie de măsuri de limitare a programului său nuclear, în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.
Teheranul și-a redus numărul centrifugelor și a transferat în Rusia cea mai mare parte a stocului său de uraniu slab îmbogățit, urmând să-și modernizeze reactorul de la Arak în cooperare cu China și cu SUA.
Leave a Reply