ARHIVA Power&Politics World

Islamizarea Rusiei – între realități și perspective (I)

March 4, 2013

De câțiva ani încoace, factorul islamic a început să joace un rol deosebit de important în prognozele diferitelor organizații think-tank, dedicate viitorului Federației Ruse. Potrivit aprecierii Fundației Carnegie, spre anul 2030 procentajul părții musulmane va atinge 50% din totalul populației Rusiei, datorită proceselor demografice și de migrație care pot fi observate acum. Realizarea acestui pronostic depinde de unii factori care pot interveni pe parcursul acestei perioade, însă creșterea importanței islamului pentru politica internă a Rusiei este de necontestat.
De aceea devine tot mai vizibilă lupta ideologică între diferitele curente ale islamului contemporan pentru acapararea populației musulmane din Rusia, luptă pe care autoritățile Federației Ruse au preferat mult timp să o ignore, socotind-o  doar o chestiune pur internă a lumii religioase. Însa anul 2012 a spart bariera între politică și religie in Rusia, și nu numai în cazul ortodoxiei creștine (dacă ne amintim de celebrul caz Pussy Riot, de cântarețele punk dansând pe altarul principalei catedrale din Moscova și avalanșa de consecințe care au urmat), dar și pentru musulmani. În 2012 au fost uciși câțiva lideri musulmani proeminenți, care se opuneau curentelor noi; și ce a șocat autoritățile federale cu adevărat, violențele s-au manifestat nu numai în Caucazul zbuciumat, ci și în pașnica Republică Tatarstan în inima Federației Ruse. După aceasta, Kremlinul pare să fi devenit sensibil și la alte știri de acest gen, care n-au încetat să vină de-a lungul anului.
Dintre organizatiile care încearcă să contribuie prin transmiterea către autorități a unei opinii cât mai realiste și obiective asupra acestei situații, un rol foarte important (deși nu unic) aparține Secției de studii caucaziene din cadrul Institutului Rus de Cercetări Strategice. Yana Amelina, şefa acestei secții, a acordat un interviu portalului nostru. Din acest dialog se poate observa, cât de palpitantă este problema islamului chiar pentru experții ruși care o privesc din interiorul situației, și cât de importante au devenit considerente ideologice pentru politica internă a acestei țări.

T.J. : – Ne-am obişnuit să vedem Rusia ca o ţară preponderent creştin ortodoxă. Dar, recent, la sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele F. Ruse, Vladimir Putin, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia islamului. „Practic, împotriva susţinătorilor islamului tradiţional a fost declanşat pur şi simplu un război terorist”, a spus preşedintele. El s-a adresat emisarilor săi din districtele federale, adică şeful statului mobilizează puterea federală în lupta cu această ameninţare iată, deja pe întreg teritoriul Rusiei. De aceea cred că este benefic să clarificăm anumite aspecte. Ce reprezintă islamul în Rusia? Care parte a populaţiei mărturiseşte islamul? Cât este de puternică influenţa mediului musulman asupra politicii la nivelul centrului federal – sau dacă această influenţă are o semnificaţie preponderentă în regiunile locuite de musulmani?

Yana Amelina: – Situaţia islamului în Rusia nu este deloc simplă, iar întrebările dumneavoastră necesită răspunsuri detaliate. Mă voi strădui să descriu concis cum stau lucrurile. Islamul este una dintre cele patru religii tradiţionale din Rusia. În această calitate el este prevăzut în Constituţie, alături de ortodoxism, budism şi iudaism. Este un fapt cunoscut că Rusia s-a format şi a devenit cunoscută lumii în calitate de stat ortodox; ortodoxismul este „coloana vertebrală” a statului rus, a poporului rus şi a naţiunii ruse. În acelaşi timp, Legea fundamentală identifică Federaţia Rusă ca un stat laic. De jure, religia în Rusia este separată de stat (spre deosebire, de exemplu, de Georgia uniconfesională, unde relaţiile Bisericii Ortodoxe Georgiene cu puterea laică sunt stabilite printr-un acord special), de facto, aceasta, fără îndoială, influenţează politica.

Evenimentele din ultimii ani demonstrează că influenţa islamului asupra politicii creşte. Nivelul acestuia, variază considerabil în funcţie de regiuni concrete. Dacă, de exemplu, şeful Ceceniei (republică din componenţa Federaţiei Ruse – nr.red.) Ramzan Kadîrov declară public că legile lui Allah, pentru el, sunt mai presus de legislaţia laică, atunci conducerea şi societatea din Osetia de Nord (o altă republică caucaziană a Federaţiei Ruse, locuită de osetini – unicul popor caucazian în principal de credinţă creştină – nr. red.), sunt îngrijoraţi de creşterea islamizării republicii. La fel, autorităţile Tatarstanului (republică din centrul Federaţiei Ruse, pe cursul mijlociu al Volgăi – nr.red.) privesc lupta împotriva islamului radical, iniţiată de centrul federal, ca un atentat la adresa suveranităţii subiectului lor din Federaţie. Prezenţa la nivel federal a lobby-ului islamic, care promovează ideile islamului radical în masă, demonstrează că fundamentaliştii nu intenţionează să se limiteze la nivelul uneia sau alteia din republici sau regiuni, ci iau în considerare să îşi extindă ideologia în cea mai mare parte a teritoriului Federaţiei Ruse. Despre aceasta se vorbeşte şi în declaraţiile şefului mişcării extremiste „Emiratului din Caucaz”, ale teroristului Doka Umarov, precum şi ale altor islamişti radicali.

Reprezentanţii islamului tradiţional nu au astfel de planuri, nu propovăduiesc agresiv islamul, totuşi, influenţa lor a scăzut considerabil după seria de lichidări fizice ale celor mai autoritari activişti religioşi: la 19 iulie 2012 a fost ucis „mâna dreaptă” a muftiului Tatarstanului, teologul Valiulla Iakupov, pe 29 august – şeikul din Daghestan Said Afandi din Cirkei. Din păcate, nici în plan religios, nici în plan organizaţional, deocamdată nimeni nu i-a putut înlocui. Numărul tradiţionaliştilor este mai mare decât al fundamentaliştilor.  Foarte exact, această relaţie poate fi definită drept zece la unu, dar, totuşi, radicalii încep să dea tonul în societatea islamică rusă.

Dacă vorbim despre islam în F. Rusă, trebuie să deosebim aşa-numiţii „musulmani etnici” (reprezentanţii popoarelor tradiţional islamice, de exemplu tătarii sau avarii de cei care (indiferent de etnie – n. r.) într-adevăr execută îndatoririle de credinţă. Nu există însă o statistică de încredere în acest sens. Islamiştii, care înclină să majoreze numărul credincioşilor cu scopul intensificării presiunii asupra puterii, de regulă, vorbesc despre 20 de milioane de musulmani ruşi. Totuşi, chiar şi adunarea mecanică a numărului tuturor popoarelor musulmane tradiţionale care locuiesc pe teritoriul ţării dă o cifră mai mică. Cercetătorii laici vorbesc de 8-10 milioane de musulmani (incluzând aici atât „etnicii” cât şi pe cei care fac ceea ce spune islamul; ultimii, fără îndoială, sunt o minoritate, care absolut aproximativ pot fi apreciaţi ca o zecime din cifra menţionată). Astfel, bineînţeles, nu toţi cei care fac ce spune religia sunt radicali sau măcar islamişti: majoritatea acestora sunt musulmani tradiţionali, care nu reprezintă niciun pericol pentru societate şi stat.

T.J.: – Ce reprezintă sintagma „islam radical” aplicată la musulmanii ruşi ? Cu ce se deosebesc islamiştii radicali de musulmanii neradicali ? Care sunt în prezent scopurile şi tactica islamului în Rusia ?

Y.A.: – Discutând despre islamism, ne folosim de definiţia cunoscută a doctorului în ştiinţe filosofice, Aleksandr Ignatenko. Potrivit lui, islamismul este o ideologie şi o activitate practică, care vizează crearea condiţiilor în care problemele sociale, etnice şi de altă natură şi contradicţiile oricărei societăţi (stat), unde există musulmani, dar şi între state, se vor rezolva exclusiv cu utilizarea normelor islamice prevăzute de Sharia (sistem de norme extrase din Coran şi Sunna). Scopul islamiştilor îl reprezintă crearea statului islamic, judecând după retorica lor, cel puţin de la Caucaz până în regiunea Volgăi, dar pofta radicalilor creşte pe măsura „anexării” de către ei de noi teritorii.

În condiţiile ruse actuale, dorinţa de a reconstrui lumea în concordanţă cu normele Sharia, poate fi pusă în practică exclusiv prin forţă. Comunicarea zilnică cu Caucazul (şi nu numai…), știrile despre ce se întâmplă acolo, ciocnirile armate, atacurile teroriste, împuşcarea activiştilor civici şi a reprezentanţilor organelor de ordine, care se opun răspândirii islamului radical, susţin următoarea concluzie. Susţinătorii construirii prin forţă în Rusia a unui stat islamist pot fi transformaţi cu mare convingere în islamişti radicali (islamiştii „simpli” sunt dispuşi să se limiteze la metode non-violente, dar în planul public, în practică, aceştia nu există).

Spre deosebire de radicali, cei care mărturisesc islamul tradiţional se comportă cu respect faţă de statul rus şi majoritatea ortodoxă, nu se opun acesteia, dar se consideră într-adevăr cetăţeni deplini ai Federaţiei Ruse, deosebindu-se de alţii doar prin religia lor. Relaţia cu statul şi Ortodoxismul – sunt doi markeri principali, potrivit cărora putem exact identifica adepţii uneia sau alteia dintre orientările din islamul rus. De aceea este necesar ca legislaţia să interzică nu numai wahhabismul, care reprezintă o pură întâmplare a islamului, dar şi ideologia islamistă ca atare, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani aceasta dobândeşte un caracter tot mai eclectic.

T.J.: – Până nu demult, mulţi erau convinşi, inclusiv şi din Rusia, că problema islamului radical se limitează la regiunea Caucazului de Nord. Aşa este? Când şi de unde a apărut în Rusia problema islamului radical? Cum se dezvoltă acest fenomen? Cum relaţionează cu separatismul etnic?

Y.A.: – De la sfârşitul anilor 80, islamul suferă influenţa puternică a comunităţii islamice mondiale, care s-a transformat treptat într-un trend general de consolidare a componentei radicale (islamiste). Apărută pentru prima dată în Caucazul de Nord, această tendinţă a cuprins treptat regiunea Volgăi, iar pe parcursul ultimilor doi ani – şi spaţii exotice pentru islamul tradiţional, cum sunt Siberia, Nordul (Khanty-Mansiysk, Yamalo-Nenetk regiuni autonome, unde se exploreaza petrolul si gaze naturale), chiar si regiunea Primorie (regiunea in Extremul Orient, vecină cu China – n. r.), unde recent nu există numai „problema islamică”, dar şi musulmanii ca atare.

Creşte atât numărul persoanelor care se identifică ca musulmani, cât şi numărul celor care fac ce spune religia, precum şi al celor care doresc să aplice în practică normele politice şi sociale străine tradiţiei islamice ruse, însuşite după exemplul credincioşilor de peste hotare. „Arabizarea” părţii fundamentaliste a musulmanilor ruşi este observabilă cu ochiul liber nu numai în Caucaz, dar, şi de exemplu,  în Tatarstan şi alte regiuni „interne”. Aceasta se vede bine în exemplul îmbrăcămintei pentru femeile musulmane, care execută orbeşte modelele din Orientul Apropiat, fără să ţină cont de tradiţiile locale, care propun alte variante, mult mai corespunzătoare realităţilor ruse. Si aici este vorba, de fapt, nu despre modă, ci despre creşterea influenţei ideologice a islamiştilor, care şi-a găsit exprimarea externă în forma arabă a îmbrăcămintei femeilor lor.

În ceea ce priveşte etnoseparatismul, un exemplu edificator al unei eventuale evoluţii în această direcţie este din nou situaţia din Tatarstan. În ultimii ani se observă alipirea unei părţi a mişcării naţionale tătare (mai ales generaţia tânără a acesteia) cu islamiştii radicali, fapt care în viitor poate conduce la unificarea completă a naţionaliştilor cu fundamentaliştii, cu predominarea ideilor ultimilor. Încercări de intersectare a proiectului „cerchez” separatist cu islamiştii propovăduitori ai „emiratului” anul trecut a întreprins activ, Georgia. Se părea că statului ortodox  nu-i conveneau astfel de jocuri, dar dorinţa de a „se răzbuna” pe Rusia, încercând să destabilizeze situaţia în republicile cercheze din Caucazul de Nord, au întunecat mintea Tbilisiului oficial.

În acelaşi timp, se poate constata că separatiştii etnici şi islamiştii radicali, reprezentând aliaţi tactici la începutul etapei activităţii lor distructive, au conştientizat destul de repede diferenţele cardinale ale scopurilor şi obiectivelor. Ca urmare, uniunea lor s-a destrămat, abia formîndu-se (mişcarea tătară naţionalistă „Azatlîk” şi partidul islamist interzis în Rusia „Hizb ut-Tahrir”), sau nici n-a ajuns sa se formeze („proiectul cerchez” – „Emirat Caucaz”).

G.I.: – Cum sunt receptate în Caucaz apelurile tot mai frecvente de formare a califatului islamic, care vin din Orientul Apropiat? Ceea ce se întâmplă în acest domeniu oferă un motiv de bucurie propagandiştilor „Emiratului Caucazian”?

Y.A.: – Și încă cum. Cum s-a observat deja, comunitatea islamică rusă nu se află undeva în afara spaţiului. Radicalii, firesc, încearcă să utilizeze o conjunctură mondială favorabilă promovării propriilor idei. Se ştie că musulmanii ruşi – e adevărat, nu în număr mare – participă la războiul civil din Siria, de partea militanţilor islamişti care luptă împotriva regimului preşedintelui Assad. În același timp, lobby-ul federal islamist (acel care influențează conducerea actuală a Rusiei la nivelul structurilor federale – n.red.) promovează activ ideea cooperării Rusiei cu „Fraţii Musulmani” (organizaţie islamistă moderată, ai cărei reprezentanţi au venit la putere în Egipt, Turcia etc.) şi sponsorizată din Kuweit de mişcarea „islamului moderat” Al-Wasatya.  E adevărat, este o nuanţă: iniţiatorul ideii şi mentorul atât al „ikhwaniștilor”, cât şi al „wasatiștilor” este şeicul Yusuf Al-Qaradawi, care a calificat deschis Rusia drept „duşman al islamului”, şi chiar „duşmanul nr. 1 al islamului”. Şochează nu francheţea şeicului – într-adevăr, ce ar avea de ascuns! -, ci neruşinarea celor care fac lobby pentru islamul radical, care chiar şi în această situaţie mai mult decât evidentă, au încercat să explice cuvintele lui Qaradawi prin „emoţia caracteristică oamenilor din Orient”.

Pe de altă parte, în Rusia, dincolo de toate succesele propagandei islamiste şi ameninţării „de a edifica piaţa rusă Tahrir”, din fericire, până acum, nu s-a strâns o masă critică de radicali. Totuşi, fără eforturile energice ale statului de contracarare a ameninţării islamice situaţia se poate schimba chiar în viitorul apropiat.

G.I.: – În opinia dumneavoastră, ca specialist, care cunoaşteţi bine realităţile locale, care factor joacă rolul principal, fundamental, în menţinerea şi răspândirea violenţei în Caucazul de Nord, și iată mai nou și în alte regiuni considerate pașnice: etnic, religios, factorul influenţei politice ?

Y.A.: – Cel mai important factor este absenţa unei ideologii naţionale generale. Multă vreme a existat ideologia Moscovei ca fiind cea de-a “Treia Romă” – de sprijinire a lumii creştine să nu cadă în prăpastie. În schimbul ei a venit apoi ideologia comunistă, care, deși în forma ironizată, dar, măcar şi formal, a pus în faţa societăţii şi a individului obiective demne, în esenţă creştine, obiective de autoperfecţionare morală, munca pentru binele comun, a creat idealuri de frumuseţe şi armonie etc. Ce propune actuala ideologie rusă – şi nu numai cea rusă, ci în ansamblu, realitatea occidentală ? O societate care consumă sute de feluri de produse, care de fapt nu sunt necesare nimănui. Evident, acest lucru nu poate înlocui înaltele valori cu cele ale traiului zilnic, chiar dacă, inconştient omul resimte o nemulţumire permanentă faţă de o astfel de viaţă. Ce să mai vorbim despre oameni capabili să îşi pună întrebări despre sensul lor, al vieţii ? Bineînţeles, nu trebuie să pierdem din vedere nici tulburările politice, nici problemele economice, nici lipsa de organizare de viață personală a unor jihadişti ruşi, dar primul lucru şi cel mai important rămâne pentru ei căutarea sensului suprem. Este altceva că răspunsul găsit de ei nu este cel corect…

G.I.: – Majoritatea analiştilor occidentali cu care am vorbit, leagă fenomenul extremismului islamic din Caucazul de Nord de corupţia de la nivelul administraţiei locale şi utilizarea cu rea voinţă a organelor de ordine, ambii factori susţinând nivelul extremismului. Si, de regulă, puterea federală de la Moscova se încurcă în cuvinte când trebuie să răspundă la această întrebare: au reprezentanţii puterii de stat  partea lor de vină în susţinerea stării de conflict şi teroare?

Y.A.: – Este greu să fiu de acord cu această opinie. Da, Rusia, ca oricare alt stat, nu este raiul pe pământ. În ţara noastră nu sunt rezolvate multe probleme social-economice, este prezentă corupţia, există fapte de abuz ale organelor de forţă, totuși acestea sunt exagerate de rău – voitorii atât din interiorul ţării cât şi din exteriorul acesteia. Sunt de acord şi cu faptul că, corupţia în Caucaz, fără îndoială, îl priveşte în mai mare măsură pe cetăţeanul de rând, decât în Rusia centrală, unde corupţia atinge în principal eşaloanele de mijloc şi superioare ale mediului de afaceri şi ale puterii. Dar dacă acceptăm versiunea că fenomenul de corupţie şi utilizarea cu rea voinţă a organelor de ordine reprezintă prim sursă a islamismului, apare întrebarea, de unde sunt aceste sentimente în Tatarstan ? Situaţia în această republică, potrivit tuturor parametrilor este mai apropiată de cea de la Moscova, decât, la drept vorbind, de cea din Mahacikala.

Dar, nu asta este important. Islamismul radical – nu este doar o modalitate de reconstruire socială a lumii în conformitate cu prevederile Sharia despre dreptate. Este mai întâi de toate o ideologie religioasă, care stabileşte şi locul credinciosului în lume, şi drepturile şi obligaţiile sale în aceasta, şi, la modul ideal, chiar imaginea însăşi a acestei lumi. Astfel, islamismul este „creaţia” ideologiei ateiste în esenţă, al cărei scop final îl reprezintă construirea Imperiului lui Dumnezeu (cum cred adepţii săi) pe pământ.

Istoria umanităţii şi Scriptura ne spun că acest lucru este imposibil, totuşi, islamiştii consideră altfel. De aici, agresivitatea inumană, răutatea şi fanatismul islamiştilor, la început (apoi te obişnuieşti) surprinzându-i pe toţi  cei care învaţă această ideologie. Să ascultăm lozincile radicalilor. Ei nu fac apel pentru eradicarea corupţiei şi încetarea abuzurilor organelor de ordine, ci pentru distrugerea statului laic şi construirea statului islamic cu toate consecinţele care decurg de aici pentru cei de altă credinţă şi pentru cei necredincioşi. Ce fundamente avem să nu îi credem? Discuţiile despre corupţie şi „cortina de fum” are rolul de a distrage atenţia de la esenţa a ceea ce se întâmplă, iar invers, de a atrage către islam tineri exaltaţi.

T.J.: – V-aş propune să împărţim întrebarea precedentă în părţi: vorbind despre Caucazul de Nord în ansamblu, mi se pare că nu putem să nu luăm în considerare specificul regional. Putem vorbi despre faptul că întreaga regiune a Caucazului de Nord reprezintă o zonă a unui anumit conflict, sau situaţia se deosebeşte de la republică la republică?

Y.A.: – Se poate spune că Caucazul de Est (Daghestanul, Cecenia, Inguşetia)  reprezintă o zonă de ameninţare islamistă crescută, Caucazul de vest (Republica Kabardino-Balkaria, Republica Karaceai-Cerchesia şi Adîgheia) – este o zonă în care tema islamului radical nu este atât de actuală, deşi se încearcă tensionarea situaţiei, iar Osetia de Nord – este o zonă de frontieră, în care de „succesul” islamiştilor radicali va depinde evoluţia viitoare a evenimentelor în întreaga regiune.

G.I.: – În anul 2012 s-a putut observa că Daghestanul a rămas în felul său epicentrul violenţei în regiunea Caucazului de Nord. Cum se explică acest lucru ? Este Daghestanul, în felul său, statul-major al forţelor care se opun statului ? Sau nucleul aşa-numitului „emirat” din Caucaz?

Y.A.: – În opinia mea, problema principală a Daghestanului o reprezintă politica inconsecventă a conducerii anterioare a republicii referitor la lupta cu bandele islamiste înarmate. Este corect să vorbim despre bande în condiţiile în care numărul atacurilor teroriste şi a lucrătorilor ucişi în acestea şi a reprezentanţilor societăţii civile (de exemplu, directori de şcoli care insistă ca elevii să vină la şcoală îmbrăcaţi civil nu religios), ajunge anual la zeci şi sute? Totuşi, în locul  intensificării componentei de forţă, după exemplul Ceceniei din vecinătate, conducerea din Daghestan a adoptat cursul unei „convieţuiri paşnice” cu radicalii. Acest lucru trebuia, inevitabil, ceea ce s-a şi întâmplat, în final, să se soldeze cu un eşec.

Toate aceste aşa-numite „dialoguri” cu islamiştii, încercări de integrare a lor în structurile puterii, mass-media şi alte instituţii civile (da, toate acestea le reclamă activ cei care fac lobby pentru islamismul radical) trebuie refuzate decisiv. Este evident că dialogul cu persoane a căror motivaţie se află în sfera religioasă, nu este posibil, întrucât  lipseşte obiectul acestuia. Repet, scopul final al radicalilor îl reprezintă construirea pe teritoriul Rusiei, inclusiv în Daghestan, a unui stat islamic, bazat pe ideologia islamică în cea mai radicală formă a sa. „Allah ne-a spus să trăim după Sharia sa şi numai cu armele, distrugând duşmanii Sharia vom putea Să-i îndeplinim Voinţa”, spune unul dintre ideologii jihadului nord-caucazian. A încerca să insiști asupra dreptului tău la viață față de cei care îl refuză de la început, este umilitor şi absurd, iar ce e important, lipsit de perspectivă. Având în vedere neconstituţionalitatea aşa-numitelor schimbări în sfera edificării statului şi a formei de conducere a statului, precum şi metodele prin care islamiştii încearcă să le pună în practică (înarmarea şi lupta teroristă), „dialogul” cu ei se poate purta exclusiv în forma unei contracarări în forţă, dure, din partea organelor de ordine.

Se părea că toate acestea sunt evidente, totuşi presiunea celor care fac lobby pentru islamism şi „bocetele” „apărătorilor drepturilor omului” au obligat autorităţile din Daghestan să ajungă la o înţelegere cu radicalii. Toate acestea au condus la uciderea, de către o sinucigaşa teroristă, a celei mai influente persoane din lumea sufismului din Caucaz, a şeicului Said Afandi din Cirkei. Cum se spune, Q.E.D (ce trebuia demonstrat a fost demonstrat – nota red). Acum „dialogul” cu islamiştii este întrerupt, totuşi noua conducere a republicii încă nu şi-a prezentat poziţia în această problemă.

interviu realizat de Tatiana Jukova & Gabriela Ioniță

4 responses to “Islamizarea Rusiei – între realități și perspective (I)”

1. Исламизация России – реалии и перспективы | Power&Politics World says:

   March 4, 2013 at 4:21 pm

   […] – Татьяна Жукова и Габриэла Ионицэ original file published here (I) and here(II). Rate this: This entry was posted in interview, Russia and tagged […]

   Reply
2. Исламизация России – реалии и перспективы (Islamization of Russia – Realities and Perspectives) | Power&Politics World says:

   March 4, 2013 at 4:36 pm

   […] in limba română poate fi citită aici (I) și aici […]

   Reply
3. Power&Politics World » Islamizarea Rusiei – între realități și perspective (II) says:

   March 5, 2013 at 12:18 pm

   […] parte a interviului poate fi citită aici. Versiunea în limba rusă poate fi citită […]

   Reply
4. За Россию, Путина и Народный Фронт! » Исламизация России – реалии и перспективы says:

   March 9, 2013 at 4:09 pm

   […] – Татьяна Жукова и Габриэла Ионицэ original file published here (I) and here(II). VK.init({apiId: 3478011, onlyWidgets: true}); […]

   Reply