Ispita Patriarhului

August 18, 2012

Tatiana Jukova – corespondent special la Moscova

Credința și Puterea – sau de ce Tribunalul Hamovniki nu a putut ține cont de opinia internațională

La Moscova s-a încheiat ieri, 17 august 2012, procesul care a depășit, prin ecoul internațional produs, procesele lui Hodorkovski și Magnitski. Cele trei feministe din trupa punk Pussy Riot, care au fost arestate în februarie după acțiunea din Catedrala Hristos Mântuitorul de la Moscova, au fost condamnate la doi ani de închisoare cu executare de către Tribunalul raionului Hamovniki din Moscova. Sentința este emisă în prima instanță.
Când am decis să scriu aceste rânduri (cu câteva ore înainte de pronunțarea sentinței), m-am gândit pe care din aspectele acestui proces scandalos să pun accentul, ca să pot explica importanța extrem de deosebită a evenimentului ce demult a depășit expunerea națională. Dar, analizând ceea ce s-a scris și s-a spus în Rusia si peste hotarele ei despre acest subiect – nu numai de către jurnaliști, ci și de sustinători celebri ale punk-grupului feminist – am realizat că în primul rând este necesară expunerea logicii faptelor petrecute. Fiindcă anume logica a dispărut cu desăvârșire, reacțiile emotionale fiind cele care domină discuția de acum, prefăcând-o în ceea ce prea mult seamănă cu procesele de tristă amintire de pe timpul lui Stalin, când masele indignate fremătau de ură, strigând moarte dușmanilor poporului, fără să-și facă o idee despre cine sunt cu adevărat acești dușmani si ce anume ar fi vrut ei. Doar că acum campania de ură este declanșată de ambele părți – și nu numai de cei care de la început au crezut că actul de blasfemie trebuie pedepsit, ci și de sustinătorii grupului Pussy Riot, care văd în gestul lor un act eroic, ce trebuie onorat fără echivoc. Și este foarte probabil ca tocmai intensitatea campaniei de susținere mediatică a fetelor arestate să fi presat autoritatile ruse să persevereze în pedepsirea exemplară atunci când încă puteau să se limiteze la un proces administrativ, precum a fost în cazul acțiunilor precedente a grupului Pussy Riot.
Din punct de vedere logic, pare puțin stranie poziția avocaților grupului Pussy Riot, care au cerut recunoașterea nevinovăției inculpatelor față de lege. Față de care lege ? Sărind și strigând înjurături în fața altarului Catedralei Hristos Mântuitorul (de reținut că înainte de asta Pussy Riot au mai cântat “rugăciunea punk” și într-o altă biserică din capitala Rusiei, Catedrala Elohovskii, de unde au plecat nestingherite), ele au încălcat în mod cert prevederile Legii libertății conștiinței și a organizațiilor religioase a Federației Ruse, art. 3, unde se interzice “insulta intentionată la adresa simțămintelor religioase ale cetățenilor”, precum și organizarea acțiunilor publice sau expunerea unor inscripții sau imagini cu acest scop în apropierea obiectelor de cult. Cu alte cuvinte, libertatea cuvântului în Rusia este limitată de lege spre a păstra liniștea lăcașelor religioase indiferent de doctrina propovăduită, și scoaterea cântărețelor din grupul Pussy Riot de sub orice răspundere ar echivala cu dispretul arătat față de statul de drept – mai bine zis, față de ceea ce a mai rămas în Rusia din conceptul statului de drept; dar dacă rămânem totuși în coordonatele europene ale sistemului statal, nu mai putem cere autorităților ruse să împartă delictele în cele care se pedepsesc și cele care pot fi iertate la cerința publicului, fiind el și internațional.
Dar sentința se bazează nu pe sus-menționata lege, ci pe art. 213, alin. 2 al Codului Penal, care pedepseste actele de huliganism săvârșite în grup cu organizare premeditată. Prin actul de huliganism se înțelege, conform aceluiași articol, “încălcarea în mod flagrant a ordinii publice, exprimând dispretul evident față de societate, din motive de ură politică, ideologică, rasială, natională sau religioasă, sau din ură față de un anumit grup social”. Pedeapsa pentru această crimă poate varia de la amenda în valoare de 500 mii de ruble până la 7 ani privare de libertate. Așadar, sentința a fost severă, dar nu atât de drastică, cum putea să fie – procurorul a cerut inițial 3 ani de închisoare iar instanța a decis doar 2 ani.
Întrebarea principală, care a scindat societatea rusă în două tabere – ceea ce nu prea se observă de afară, în presa internațională fiind prezentată în mai multe cazuri doar o singură poziție – este dacă n-a fost clasat incorect gestul fetelor grupului Pussy Riot drept ofensă contra comunității creștinilor ortodocși, fiind de fapt o acțiune politică de protest contra lui Vladimir Putin. Din acest din urmă punct de vedere activistele grupului sunt pedepsite în primul rând pentru faptul că au îndrăznit s-o roage în public pe Maica Domnului să-l alunge pe președintele Rusiei și s-au pronunțat contra relațiilor prea strânse între Biserica Ortodoxa Rusă și reprezentanții puterii, iar reacția vizibil disproporționată a organelor de drept nu poate decât să adeverească acestă ipoteză. Dar cine a citit textul complet al cântecului cunoscut sub denumirea “Maica Domnului, alungă-l pe Putin”, poate observa că el este îndreptat nu contra președintelui țării, ci este adresat aproape în întregime lui IPS Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Pe când Vladimir Putin este pomenit acolo în treacăt, lui IPS Chiril și politicii sale îi este dedicat fiecare cuplet din cântecul respectiv. Unul se referă la problemele mișcarilor homosexuale în Rusia, în altul se face aluzie la pozitia BORuse care în ultimii doi ani a susținut cu succes unele modificări legislative care au făcut mai complicate conditiile pentru efectuarea avortului, în al treilea se critică introducerea orelor de cultura ortodoxă în școala medie – care va avea loc în toată țara din 1 septembrie anul curent. Din compendiul mai lipsesc câteva izbânde ale IPS Chiril din ultima perioadă, precum înființarea institului de preoți militari în armata rusă, dar în general textul este fără alte nuanțe unul clar anticlerical.
De fapt, în ultimii ani Biserica Ortodoxă din Rusia se bucură numai de victorii obținute una după alta. Întronizat în 2009, Patriarhul Chiril a reușit să se impună nu numai în ochii enoriașilor BORuse, dar și în peisajul politicii ruse, secătuit de seceta regimului putinist, sub care partidele de mucava doar jucau roluri prescrise de regizorii de la Kremlin, fără să aiba grijă de chestiuni de ideologie sau interesele societății. Neutră față de institutiile statului până în anul 2011, Biserica Ortodoxă Rusă a intrat în jocul politic în februarie acel an. Atunci la Soborul Arhieresc ea și-a schimbat doctrina socială, permițându-și să scrie acolo: “dacă puterea îi forțează pe creștinii ortodocși să se lepede de Hristos și Biserica lui, sau îi îndeamnă spre fapte păcătoase, dăunatoare sufletului, Biserica trebuie să refuze statului supunerea”. Și nu numai atât: “în cazul în care autoritățile devenite păcătoase nu vor asculta”, biserica își rezervă dreptul să-i cheme pe cetățenii Rusiei la acte de nesupunere civilă și la “exercitarea mecanismelor de democratie directă pentru schimbarea legislației sau pentru revizuirea hotărârilor autorităților”.
Aceasta schimbare de atitudine nu reprezintă doar vorbe goale emise de Departamentul de PR al Patriarhiei. Merită să menționăm că pe 22 aprilie anul curent, după ce aceste trei activiste din grupul Pussy Riot au fost deja arestate, atenția publicului larg, deja indignat de acest fapt, a fost atrasă spre două scandaluri legate de persoana Patriarhului Chiril (ambele legate de comportamentul său caracteristic mai bine unui patron miliardar, decât unui monah). Totuși, la chemarea șefului bisericii au venit spre Catedrala Hristos Mântuitorul peste 60 de mii de sustinători ai lui, la care s-au adăugat câteva zeci de mii în diferite regiuni ai Rusiei. Amploarea acestei actiuni, care era anunțată ca rugăciune comună, dar a fost perceputa de înșiși participanții ei ca o demonstrație politică, a făcut-o nu mai puțin impresionantă și cu nimic mai puțin importantă decât protestele antiputiniste organizate iarna trecută de Alexey Navalniy și colegii săi din tabara opoziției liberale. Cu alte cuvinte, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a reușit să facă (ceea ce partidul Rusia Unită și Vladimir Putin n-au putut face în aceeași perioadă) fără forța administrativă a politicului și cu un val de scandaluri mărunte în cont: a reușit să scoată zeci de mii de oameni în stradă la o demonstrație în favoarea sa. Să nu ne mai mirăm că în răstimpul de după alegerile prezidentiale din martie si până la inaugurarea prezidentiala lui Putin in mai 2012 agenda patriarhiei era full nu de sfințirea bisericilor noi sau alte asemenea evenimente uzuale fețelor bisericești, ci de întâlniri cu guvernatorii mai multor regiuni ai Federației Ruse.
Poate acest proces scandalos să micșoreze influența politică pe care a căpătat-o Biserica Ortodoxă Rusă la acest moment ? Este cea mai importanta întrebare care rămâne pe agendă și după pronunțarea sentinței de condamnare a activistelor din grupul Pussy Riot. Pe de o parte, pe Internet se găsesc destul de mulți oameni, care scriu acum pe bloguri că sunt șocati de cruzimea cu care au fost tratate feministele și că de acum nu-și vor pune piciorul pe pragul unei biserici ortodoxe. Însă ei nu sunt singuri. O privire mai amplă o oferă sondajul efectuat de centrul sociologic Levada-Centr (considerat unul independent față de putere) în perioada 10–13 august, la care au participat 1601 de locuitori din 45 de regiuni ai Rusiei. 82% din respondenți au auzit de procesul Pussy Riot. Dar sentința nu va goli bisericile de enoriași: numai 12% au arătat o atitudine pozitivă față de necunoscutele cântărețe devenite celebre inculpate, variata de la stimă (mai puțin de 1%) până la aprecierea neutro-pozitivă (“nu pot spune nimic rău despre ele” – 5%) și compatimire (6%). Alte 19% procente nu și-au putut exprima părerea, iar 20% s-au arătat indiferenți, pe când mai mult de jumatate din respondenți – 51% – condamnă comportamentul feministelor. E foarte semnificativ că numai 13% din cei intervievati găsesc contextul politic în acțiunea grupului Pussy Riot, crezând că ea a fost îndreptată împotriva lui Putin. 50% deslușesc clar ofensa contra BORuse, si restul, în jur de 37%, nu și-au putut formula opinia. La fel aproximativ o treime din respondenți (32%) nu pot spune nimic despre cauzele procesului Pussy Riot, dar numai o minoritate dau vina personal pe Vladimir Putin (5%) sau pe IPS Chiril (8%), pe când 41% cred că procesul a fost cauzat de indignarea comunității creștine.
Aceste date arată că în Rusia opinia publică este formată nu numai de nucleul liberal al intelectualității prooccidentale, ci o mare parte a societății este reprezentată de cetățeni cu orientare clar conservatoare, pentru care opinia exprimată de Sir Paul McCartney sau Madonna nu valorează prea mult. Până nu demult cercurile intelectuale din Rusia nu conștientizau separarea sa de masele largi ale populației, în anii ’90 fenomenul acesta fiind abia simțit, însă acum au început să-și dea seama. “Se produce contrapunerea părții educate a societății, care în mod sigur condamnă procesul Pussy Riot, și a populației, supusă la spălarea creierului”, – a declarat pentru ziarul rus Kommersant liderul mișcarii “Pentru drepturile omului”, Lev Ponomarev. Prorectorul Universitatii Economice din Rusia “Plehanov” Serghei Markov găsește situația mai complicată. “Societatea contemporană rusă se divide din ce în ce mai mult la minoritatea activă, asociată cu capitalele, stratul mediu a societății și cosmopolitismul, pe când de cealaltă parte se află majoritatea tăcută moralizatoare, ce se asociază cu provincia, angajați la stat, valori tradiționale (in politologia americană se vorbeste de obicei despre “majoritatea morală” formată din credincioși conservatori, care poate să nu formeze majoritatea din punct de vedere electoral, sau, din acest punct de vedere, despre “majoritatea tăcută”), – scrie Markov în articolul său publicat de ziarul Vedomosti. – Aceasta majoritate tăcută și moralizatoare are versiunile sale despre cele petrecute: una etică și una conspirativă. Pentru ei acțiunea din Catedrala Hristos Mântuitorul face parte din campania strategică de profanare a valorilor sfinte pentru poporul rus. Scopul ultim al acestei campanii constă în lichidarea poporului rus în calitate de subiect al istoriei mondiale. Desigur, este vorba nu de lichidare fizică, ci de privarea poporului rus de calitatea de subiect politic și de identitatea civilizațională. “Biserica Ortodoxă Rusă cu toate neajunsurile, pe care ei le văd foarte bine, este pentru ei în primul rând purtătorul identității ruse supraetnice, iar Putin – simbolul speranței pentru renașterea poporului rus ca subiect politic.” Poate, acestă explicație arată cel mai bine, de ce Tribunalul Hamovniki nu a putut să țină cont de opinia internațională.

One response to “Ispita Patriarhului”

  1. […] timp ca un agent ideologic și electoral redutabil al puterii. Astfel că intenția de a deveni și un jucător politic de a cărui opinie trebuie să se țină cont nu pare a fi decât un pas firesc în ascensiunea sa. Unul din ce în ce mai vizibil. Ca atare, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new