Israelul provoacă noi “dureri de cap” comunităţii internaţionale
December 6, 2012
Nemulţumit de decizia ONU de a acorda Palestinei statut de membru observator, Israelul a anunţat că doreşte să-şi extindă coloniile, spre nemulţumirea unora dintre cancelariile europene.
Franţa şi Marea Britanie au convocat luni ambasadorii israelieni din capitalele lor. Parisul şi Londra protestează astfel faţă de proiectul Guvernului israelian de a construi trei mii de locuinţe în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, potrivit AFP.
Franţa şi Marea Britanie intenţionează de asemenea să-şi recheme ambasadorii din Israel, pentru consultări, scrie cotidianul Haaretz. Londra a ameninţat Israelul cu o “reacţie puternică”, în cazul în care proiectul colonizării va fi dus la capăt.
Decizia israeliană privind extinderea coloniilor a venit la o zi după votul din Adunarea Generală a ONU, care a acordat Palestinei statut de stat observator nemembru la Naţiunile Unite.
De partea sa, Rusia a subliniat că planurile Israelului de a construi trei mii de locuinţe noi în Ierusalimul de Est şi Cisiordania sunt “ilegale”. Moscova îndeamnă statul evreu să-şi “reconsidere” decizia.
“Construirea unor colonii în teritoriile palestiniene ocupate de către Israel în 1967, inclusiv în Ierusalimul de Est este ilegală; ea nu este recunoscută de către Rusia şi comunitatea internaţională”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Realizarea noilor planuri are “o influenţă negativă asupra eforturilor de relansare a negocierilor directe” între Israel şi palestinieni, susţine diplomaţia rusă. Statele Unite, Uniunea Europeană, Turcia şi reprezentanţii a 21 de ţări au condamnat planurile israeliene.
Leave a Reply