Ministrii de Externe din statele UE se reunesc la Vilnius

September 5, 2013

Miniștrii portofoliilor afacerilor externe din Uniunea Europeană vor participa, pe 6 şi 7 septembrie 2013, la Vilnius, capital Lituaniei, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (tip Gymnich). Agenda reuniunii va fi structurată, în principal, pe două mari teme: vecinătatea UE, pe cele două dimensiuni (Estică şi Sudică) şi Politica de Securitate şi Apărare Comună, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

În pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic, care se va desfășura la Vilnius, pe 28 şi 29 noiembrie 2013, miniştrii vor dezbate relaţiile Uniunii cu partenerii estici, inclusiv din punctul de vedere al problemelor de ordin politic şi economic cu care se confruntă aceste state. De asemenea, vor examina modalităţile de sprijin şi angajament al UE pentru cooperarea cu aceste țări, inclusiv în perspectiva post-Vilnius.

Vecinătatea sudică va ocupa un loc important în economia dezbaterilor, cu accent pe criza din Siria şi necesitatea unei reacţii internaţionale ferme la utilizarea de către regimul de la Damasc a armelor chimice. În continuarea discuţiilor de la reuniunea extraordinară a Consiliului din 21 august 2013, şefii diplomaţiilor europene vor analiza şi evoluţiile recente din Egipt. De asemenea, este planificat un schimb de opinii privind perspectivele Procesului de Pace în Orientul Mijlociu.

Miniştrii afacerilor externe din statele membre ale UE vor dezbate, de asemenea, aspecte ale Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE, în pregătirea discuţiilor şi deciziilor Consiliului European din decembrie 2013.

Reuniunile de tip Gymnich sunt organizate de două ori pe an, de către statul care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Reuniunile de acest tip sunt denumite Gymnich, după numele castelului din Germania unde în 1974, în timpul preşedinţiei germane a Consiliului UE, a avut loc prima întâlnire de acest fel. Scopul principal este facilitarea, într-un cadru informal, a unui amplu schimb de opinii privind subiecte de actualitate de pe agenda de politică externă europeană.

Caracterul informal al reuniunilor oferă prilejul discutării aprofundate a unui număr restrâns de subiecte de interes comun pentru statele membre. Dezbaterile nu se finalizează cu adoptarea de concluzii oficiale. Totodată, reuniunile Gymnich reprezintă punctul de plecare pentru dezbaterea temelor care urmează să figureze pe agenda reuniunilor formale din semestrul respectiv (Consiliul Afaceri Externe, Consiliul European etc.).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new