Afganistan – un eșec de la un capăt la altul

Constantin Stan

Joe Biden a anunțat că trupele americane, precum și cele ale țărilor NATO se vor retrage din Afganistan înainte de 11 septembrie 2021. Practic, pleacă și ai noștri. Un bilanț trebuie făcut. Pentru peste 3.000 de miliarde de dolari afganii au avut parte de …nimic, în afară de morți, răniți și dispăruți, de suferințe, foamete, și o creștere uriașă a productivității muncii în producția de opiu!

Un nou eșec al occidentului civilizator. SUA a zis că, alimentându-i cu arme pe mujahedini, provoacă Vietnamul URSS: Fără că le treacă prin minte că își provoacă lor un nou Vietnam. Pentru că, până la urmă, ei au fost obligați să se ocupe de administrarea haosului din zonă. Retragerea, oricum ai lua-o, este o înfrângere. Și, judecând după felul în care arată Afganistanul, este o înfrângere rușinoasă. De ce? Simplu: n-au reușit să cucerească mințile și inimile afganilor. O civilizație infinit superioară, pentru prima oară în istorie, nu reușește să se impună în fața uneia inferioare în niciun domeniu. Aroganța americanilor este sursa eșecului. Au ajuns să nu mai considere pe nimeni egalul lor!

Cât despre noi, ei bine, nimic! Nu am înțeles nimic, nu am făcut nimic, nu am învățat nimic. Două decenii pierdute. Dar ce valoare are timpul pentru noi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *