Finlanda, Austria și Elveția s-au oferit să găzduiască o întâlnire între Biden și Putin

Elveţia a devenit sâmbătă a treia ţară, după Finlanda şi Austria, care se oferă să găzduiască un viitor summit Statele Unite – Rusia, transmite dpa, citată de Agerpres.

Potrivit cotidianului Tages-Anzeiger, ambasadele Elveţiei la Washington şi Moscova au prezentat deja propuneri în privința organizării unei întâlniri între Puțin și Biden. Reamintim că în cadrul convorbirii telefonice avută marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său american Joe Biden i-a propus acestuia să se întâlnească „într-o ţară terţă în lunile următoare”, o propunere confirmată de partea rusă, dar care nu a fost încă acceptată de Kremlin.

De asemenea, cancelarul austriac Sebastian Kurz a oferit sprijinul ţării sale ca gazdă pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări. „Suntem deja în contact cu partea rusă şi cea americană, dacă ar trebui să fie într-adevăr o astfel de întâlnire” a declarat Kurz într-un interviu pentru podcastul „Morning Briefing” găzduit de jurnalistul german Gabor Steingart.

Anterior, Finlanda şi-a declarat deja dorinţa de a organiza o posibilă întâlnire. Un summit între Putin şi fostul preşedinte american Donald Trump a avut loc deja la Helsinki în 2018.

Chestiunea rămâne deschisă si vom vedea dacă Putin va accepta invitaţia noului lider de la Casa Alba. Mai ales că, după ce a fost lansată invitația, Washingtonul a impus noi sancţiuni Rusiei şi Moscova a reacţionat cu interdicţii de călătorie vizând oficiali de rang înalt ai guvernului SUA iar ambasadorul SUA la Moscova a fost trimis la consultări la Washington.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *