Ce a omis să spună Dragnea în spovedania sa…

AMINTIRI DIN 2016

Zvonuri au fost încă de atunci, de fapt ar fi fost greu să fie altfel, iar Dragnea a confirmat aseară: Scorul de 46% obținut de PSD în 2016, nu ar fi fost posibil fără “sprijin” de la SRI, mai exact din partea SRI – gruparea Coldea. Recunoașterea a făcut-o prin ce-a povestit aseară, conștient, sau mai degrabă nu. Iată povestea pe scurt, care ne obligă la niște concluzii:

După alegeri a fost invitat acasă la Dâncu, iar el nu putea să-l refuze, pentru că “Vasile” îi ajutase foarte mult în campanie. Acolo i-a găsit pe Coldea și Hellvig, care i l-au propus pe Dâncu premier, discuția degenerând ulterior.

Ce poate fi mai clar decât atât? Vasile Dâncu, omul SRI (camarad cu Coldea cu care-și făcea concediile), era propus premier ca răsplată pentru ajutorului dat de SRI – aripa Coldea, în câștigarea alegerilor. Altfel, “degenerarea discuției” n-are nici o noimă. De ce s-ar fi certat și cu ce tupeu i-ar fi fost impus Dâncu, dacă ei (Coldea și compania) n-ar fi pus umărul la câștigarea alegerilor?!

Cei care-au uitat anul 2016, s-ar putea întreba: De ce-ar fi ajutat Coldea PSD-ul? De ce-a făcut Coldea așa ceva?! Pentru a contura un răspuns, hai să ne amintim întâmplările anului 2016, anul scandalului HexiPharma cu “sinuciderea” lui Dan Condrea. Tot atunci, prin aprilie, a mai fost ceva, scandalul Black Cube, cu băieții israelieni care-au încercat un șantaj (sau o atenționare) la Kovesi. S-a pus atunci problema, cine a comandat acțiunea, și mulți l-au indicat pe Iohannis. Iar ca răspuns, Iohannis a indicat șefii serviciilor, SRI și SIE pe care a încercat să-i înlocuiască, ca o dovadă de bună credință, că el n-a avut nici în clin nici în mânecă cu scandalul.

Pe MRU l-a schimbat pe 26 septembrie, în schimb nea Florian s-a dovedit o nucă tare. Generalul Coldea, despre a cărui mazilire se aflase de prin iunie, și-a luat concediu toată vara, iar prin toamnă a apărut “curat și uscat” cu firman din SUA. Însuși James Comey, șeful FBI la acea vreme, scria negru pe alb că “Generalul Coldeea este un pion important în schema parteneriatului România – SUA”. Astfel războiul a luat o pauză, dar cu oștenii ambelor tabere pe metereze și cu arma la picior.

Și a venit toamna cu alegerile ei. În SUA a câștigat Trump (iar primul destituit a fost James Comey), astfel că Coldea s-a văzut lipsit de protecția din State. Oricum, aici în România (așa cum a recunoscut aseară Dragnea), SRI – Coldea prin “consilierea” lui Dâncu pusese serios umărul la victoria PSD. Ajutorul dat PSD-ului (știu asta încă de atunci!) a constat pur și simplu în neimplicare, în nealterarea rezultatului alegerilor. Florian Coldea s-a răzbunat pe Iohannis lăsând alegerile corecte.

Ce a urmat în ianuarie 2017, fuga și detonarea lui Ghiță, sunt un alt meci (despre bani) al lui Coldea (cu Ghiță), de care a profitat Iohannis ca să-l demită. Să se răzbune pentru alegerile pierdute. Asta ar fi trebuit să povestească aseară Liviu Dragnea. Dar poate că n-a avut timp și în curând, cumva, își va completa povestirea.

Conu Leonidas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *