Canada și marșul ei spre libertate

Adrian Pieptu

Nu credeam să văd Canada ridicându-se. Am fost la studii acolo acum aproape 30 de ani și la cum îi știam, cu excepția Quebecului, care era totuși o altă lume, îi vedeam exact ca pe australieni. M-am înșelat!

Tocmai în Quebec am văzut niște măsuri extrem de umilitoare, acceptate aproape fără crîcnire de niște oameni cândva liberi și extrem de veseli și dornici de viață. Oameni fericiți, cu fețe luminoase și mulțumite, așa cum i-am cunoscut eu. M-am gândit apoi că 30 de ani înseamnă suficient de mult timp ca să li se fi spălat și lor creierele. Și că asta face din Canada, o a doua Australie.

Zilele trecute am aflat de revolta și Marșul camionagiilor cu care am văzut că s-au solidarizat și mulți, foarte mulți alți canadieni. Și iar am căutat o explicație, să înțeleg cum, și de ce. Să înțeleg care a fost declicul, ce a declanșat schimbarea asta cu 180°. Și mi-am zis în sinea mea că explicația rezidă în milioanele de imigranți est europeni care au venit în masă acolo în căutarea unui nou El Dorado.

Oameni căliți, care au apucat să trăiască în dictatură și care știu să prețuiască altfel o libertate câștigată cu greu, uneori cu sânge. Și cărora oricât de subtilă a fost spălarea creierelor pe care au trăit-o, n-a reușit să le șteargă instinctele care ani de zile i-au ajutat să trăiască în lumea din care plecaseră. Astăzi, am văzut o fotografie care mi-a confirmat oarecum gândurile pe care vi le-am împărtășit și vouă, acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *