De ce critic Occidentul?

Cosmina Filip

De ce critic Occidentul? Pentru că de la el am avut așteptări în ceea ce privește democrația. De la Occident am avut așteptări legate de libertate, de progres, de egalitate de șanse, de bunăstare, de corectitudine, de creștere economică echitabilă, de competitivitate reală, de valori ca meritocrație, respect, dreptate, libertate de gândire, de expresie, de mișcare, mai puțină corupție, mai puține privilegii și pile, fără discriminare.

De la Occident am avut așteptarea respectului suveranității și independenței țării mele. Nu de la Orient, ruși, chinezi, state arabe. De la Occident! Dar Occidentul nu mai este ce era și nici ce promitea. Cine este obiectiv poate vedea astăzi mizeria și corupția din ambalajul frumos. Așa că și eu mi-am redus așteptările.

În orice caz, să nu critici partea din care ești este o prostie. Dacă nu corectezi aspectele negative, nu îmbunătățești, deci nu evoluezi. Dacă tu consideri că nu ai nimic de corectat, deci vezi perfecțiune (nihilism), nu doar că te înșeli, dar dai dovadă și de o gândire încuiată. Mai mult, îți legi singur un bolovan de picior. Pe care îl vei trage după tine și care, într-o zi, dacă destinul te va arunca într-un ocean, te va trage la fund. Iară tu vei muri când ai fi putut să scapi de bolovan mai demult și astăzi să înoți și să te salvezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *