Obama le-a cerut talibanilor să ajungă la un acord cu autorităţile afghane
January 14, 2013
Barack Obama a anunţat noua strategie a SUA privind Afganistanul, în urma discuţiilor purtate cu omologul său afgan Hamid Karzai, care s-a aflat săptămâna trecuta într-o vizită de trei zile la Casa Albă.
În cadrul unei conferinţe de presă la care au participat cei doi lideri, Obama a menţionat că îşi propune retragerea trupelor SUA din Afganistan până în 2014, recunoscând gruparea talibana ca mişcare legală. Astfel, Obama le-a cerut talibanilor să renunţe la conflictul armat, transformându-se într-o grupare politică. În acest sens, preşedintele SUA şi liderul afghan au anunţat deschiderea la Doha a unui centru de reprezentare a mişcării talibane, cu rolul de a iniţia dialogul între aceştia şi autorităţile de la Kabul, respectiv Înaltul Consiliu pentru Pace Afghan, notează site-ul stiriexterne.com.
Timpul pentru retragerea soldaţilor americani din Afghanistan ar putea fi însă scurtat, în urma deciziilor ce vor fi luate de cei doi nominalizaţi pentru conducerea Pentagonului şi a Departamentului de Stat, Sen. Chuck Hagel şi Sen. John Kerry, consideră jurnaliştii de la Business Insider.
În prezent, în Afghanistan se mai află 66.000 de soldaţi ai armatei americane. Iar forţele armate ale autorităţilor afghane cumulează deja 325.000. De asemenea, Obama a precizat în cursul aceleiaşi conferinţe de presă că din această primăvară trupele americane vor avea doar rol de suport şi consiliere a forţelor afghane. În plus, preşedintele american a cerut imunitate pentru trupele ce rămân, aspect încă aflat în discuţie. Preşedintele Karzai a admis că înţelege raţiunea acestei cereri, dar că deocamdată nu există un consens în această privinţă. În schimb liderul afghan a subliniat importanţa relaţiei cu US şi a Parteneriatului Strategic semnat anul trecut la Kabul.
Întregul transcript al conferinţei poate fi citit aici.
Leave a Reply