OPEC suferă deoarece a calculat greșit, dar asta e valabil pentru toți
December 19, 2015
Steve LeVine – Washington (USA)
Lumea nu prea merge după cum s-a așteptat Arabia Saudită atunci când – anul trecut – a împins Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) să declare un război al prețurilor împotriva exploatărilor de șisturi ale Americii prin inundarea pieții de profil cu uriașe cantități de țiței brut. Departe de a fi uciși rapid, producătorii de petrol de șist au ignorat demersurile OPEC-ului, continuând cu încăpățânare exploatarea câmpurilor deschise deja. Și, în consecință, OPEC a suferit pierderi simultan cu ei.
Dar, acum când greii pieții petroliere s-au întors acasă după întâlnirea lor bianuală de la Viena, problema OPEC-ului nu este doar aceea că a fost prinsă pe picior greșit de către prețurile petrolului, care istoric vorbind este instrumentul cel mai puternic de a scoate din cursă competitorii. De această dată, însă, se pare că toate acele instrumente tradiționale pentru determinarea unei viitoare strategii au eșuat. Și nu doar pentru OPEC – obișnuitele modalități de predicție au eșuat pentru întreaga industrie energetică, împreună cu guvernele, analiștii, savanții și jurnaliștii. Toți au anticipat greșit cât de mult vor scădea prețurile și pentru cât timp, împreună cu gradul în care companiile petroliere și petro-statale vor păstra parametrii de foraj în ciuda tuturor pierderilor. „Nu suntem buni la prezicerea prețurilor și nici la cea a cheltuielilor, și toate astea au implicații geopolitice” recunoaște Jeff Colgan, profesor la Universitatea Brown, citat de Quartz.
La reuniunea de la Viena, OPEC a refuzat propunerea Venezuelei și a altor membri de a tăia producția și de a lua în considerare posibilitatea de a forța prețurile să se reașeze. În schimb, cartelul a hotărât să mențină ținta de producție la ceea ce membrii săi produc de fapt – 31.5 milione de barili pe zi – într-o decizie cruntă menită să mențină cursul actual al prețului scăzut la petrol și să continuie politica de eliminare a exploatărilor de șist din afaceri și împingea în jos a producției de petrol din SUA. Asta a dus deja prețul petrolului brusc în jos, cu valoarea de referință din SUA care se încadrează din nou sub 40 de dolari pe baril (37,97$). Cartelul crede că în curând, prețurile vor urca, iar OPEC se va întoarce pe scaunul său de ”catbird”.
Și Rusia, cel mai mare producător non-OPEC, produce într-un ritm amețitor. În cele din urmă, petroliștii de top ai lumii au acceptat propunerile ministrului industriei petroliere a Arabiei Saudite, Ali al-Naimi. Însă cea mai optimistă estimare în acest moment – dacă să întâmplă să fii OPEC sau Rusia – este că, dacă lucrurile decurg așa cum trebuie, mai trebuie așteptat până în a doua jumătate a anului viitor pentru ca prețurile să dea semne de creștere. Mai degrabă, conform multor analiști, se presupune că 2016 va fi un alt an al prețurilor mai mult sau mai puțin la nivelurile actuale. Și după asta, spune Agenția Energetică Internațională, prețurile se vor întoarce la 80$ pe baril abia prin 2020. În condițiile în care 80$ înseamnă aproape dublul prețului de astăzi, dar cu 20% mai puțin decât 100$ pe baril după cum OPEC s-a obișnuit în ultimii ani.
Toată lumea a crezut că va fi ca de obicei
Atunci când anul trecut OPEC a lansat strategia de a-și uni membrii – într-un unic și ultim efort – pentru păstrarea poziției dominante de piață față de un torent brusc de aproximativ 4 milioane și jumătate de barili pe zi de petrol al SUA, rezultat din exploatarea șisturilor bituminoase – Arabia Saudită crezut că bătălia se va consuma relativ repede. Acesta a și fost argumentul principal prin care a convins membrii cartelului OPEC să o urmeze.
Dar greșeala de calcul a OPEC nu este în întregime din propria sa vină. Putem opina că, mai degrabă, eroarea pleacă de la faptul că instrumentele de analiză și planificare economică care au fost utilizate atât de mult timp, cum ar fi inundarea pieții cu valori de producție care să îngroape rivalii, instrumentele gândite în vremurile pionieratului lui John D. Rockefeller în acest domeniu (cu 150 de ani în urmă) sunt depășite și se pare că nu au fost confruntate cu un astfel de test major ca acum.
Printre provocările speciale ale epocii actuale se numără faptul că în prezent există mai mulți producători de petrol decât oricând, și în aceste condiții apariția unui nou jucător de tipul exploatărilor de petrol din șisturi bituminoase nu se încadrează în regulile normelor obișnuite ale economiei petroliere. Cert este, o exploatare de șist poate fi dezvoltată mult mai repede decât un câmp convențional, și să fie menținută timp îndelungat cu mai puține investiții.
Printre indicatorii care au cunoscut schimbări în noua era sunt repere fundamentale, cum ar fi alimentarea, cerere (paywall), prețul petrolului și costul pentru extracție. Într-un exemplu specific, într-o lucrare publicată în noiembrie de către Consiliul pentru Relații Externe (CFR), Blake Clayton și Michael Levi au criticat un indicator utilizat pe scară largă în geopolitica energiei – “punctul de rentabilitate fiscală” pentru o țară producătoare de petrol. Acest instrument pur și simplu împarte producția de petrol pe zi la bugetul național a unui petro-stat, și ajunge la concluzia că prețul petrolului trebuie să fie în echilibru fiscal.
Prezumția de bază a acestui instrument este că în cazul în care o națiune, cum ar fi Rusia sau Arabia Saudită, primește mai puțin decât prețul de rentabilitate pentru o anumită perioadă, atunci va avea probleme financiare, deoarece aceste state trebuie să se bazeze pe cheltuieli sociale generoase pentru a-și liniști oponenții politici. Dar Clayton și Levi subliniază că nici Rusia, nici Arabia Saudită nu s-au clintit în ciuda faptului că prețul petrolului este de mai bine de un an cu mult sub punctul lor de rentabilitate fiscală. Dimpotrivă, ambele s-au dovedit a fi prinse pe picior greșit în materie de gândire geopolitică prin dublarea politicilor cu măsuri care pot înrăutăți grav problemele fiscale.
În cazul Rusiei, președintele Vladimir Putin a permis ca valoarea rublei să scadă cu aproximativ 50% – Rusia este plătită în dolari, dar cheltuie ruble pe plan local – care sunt compensate aproape în întregime prin scăderea prețurilor. Și atât Rusia, cât și Arabia Saudită au rezerve mari de numerar pe care au fost dispuse să le cheltuie.
Analiza CFR este solidă doar până la un anumit moment, însă. Deoarece în timp ce Rusia și multe dintre națiunile OPEC au avut de unde compensa pierderile din 2015, pentru alți jucători situația este mai complicată, iar lupta cu piața nu este relativ ușor de dus. Desigur, poți afișa public o mină curajoasă un timp, cu speranța în privat că prețul petrolului se va urni în sus; dar atitudinea optimistă s-ar putea schimba în cazul în care prețul stagnează la nivelul minim pentru o perioadă mult mai lungă.
Clubul țărilor care sunt sub un anume stress de acest fel include Algeria, Irak, Nigeria și Venezuela, susține unul dintre consilierii de la Medley, Yasser Elguindi. “Acestea sunt toate țările care cred că se vor confrunta cu provocări în următorii ani dacă nu încep să-și ajusteze cheltuielile și să caute noi surse de venit” a spus Elguindi.
La fel de adevărat este că analiștii trebuie să ia în calcul toți jucătorii de pe piață iar un reper important este că trebuie să știm adevăratul ”prag de durere” a lui Putin. De asemenea, poate un instrument inteligent al analizei trebuie să cunoască rolul cererii și ofertei în percepția unui producător pentru crearea unui petrol de bună calitate. Chiar dacă argumentația din spatele instrumentele este solidă, iar instrumentele sunt necesare. Ele însă au nevoie să fie mult îmbunătățite.
Original file published by Quartz
Traducere: Iolanda von Wunderstein
Leave a Reply