Pentagonul critică Departamentul de stat pentru “deschidere excesivă faţă de ruşi”.
July 27, 2012
Washingtonul nu mai dorește să-i transmită Moscovei informaţii despre sistemul american antirachetă, care va fi desfăşurat în Europa, scrie ziarul Kommersant. În încercările de a debloca negocierile cu Moscova pe tema scutului SUA au invitat, prin Departamentul de Stat, reprezentanţi ai Rusiei la testarea elementelor scutului pe atolul Kwajalein, considerat unul dintre cele mai secrete obiective ale Pentagonului, dar ideea nu a putut fi materializată.
În timp ce oficialii de la Moscova reflectau asupra invitaţiei, Pentagonul s-a răzgândit să-i mai transmită Rusiei “o informaţie prea sensibilă”. Iar Congresul american s-a străduit ca asemenea invitaţii pe viitor să nu mai apară. Scepticismul părţii ruse s-a dovedit a fi justificat. Când au transmis invitaţia către Ministerul rus al Apărării, americanii au dat asigurări că experţii de la Moscova vor putea să-şi folosească ‘toată aparatura pe care o deţin’ (27 octombrie 2011). Dar în ajunul testărilor, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Ellen Tauscher, a declarat că SUA nu vor transmite Rusiei date privind telemetria, informaţii despre tehnologia de interceptare şi alte informaţii secrete.
“Noi le propunem să urmărească lansarea din apele internaţionale. De asemenea, suntem gata să-i înştiinţăm pe reprezentanţii ruşi despre timpul lansării rachetei ţintă şi să le oferim aceeaşi informaţie pe care o asigurăm, în ajunul lansării, piloţilor noştri militari şi marinarilor din zona testării”, a explicat Tauscher. Dar în timp ce Moscova evalua invitaţia pe atolul Kwajalein, aceasta şi-a pierdut valabilitatea, la insistenţele Pentagonului, mai exact la cererea Agenţiei pentru scutul antirachetă, care critică Departamentul de Stat pentru “deschidere excesivă faţă de ruşi”.
Leave a Reply