Phenianul și Seulul au ajuns la un acord pentru evitarea unui conflict armat
August 25, 2015
Cele două state coreene au ajuns marți, la finalul unor negocieri maraton, la un acord vizând dezamorsarea tensiunilor care ar fi putut arunca peninsula într-un conflict armat, transmite AFP, anunțând că vestea a fost salutată de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, și de administrația SUA.
Coreea de Nord a acceptat, așa cum a cerut Seulul, să exprime ‘regrete’ pentru explozia unei mine antipersonal la frontiera comună, la începutul lunii august, incident în care doi soldați sud-coreeni au fost mutilați, a declarat consilierul sud-coreean pentru securitate națională, Kim Kwan-Jin.
La rândul său, Seulul s-a angajat să înceteze, începând de marți, ora 03.00 GMT, difuzarea de mesaje de propagandă prin megafoanele instalate la frontieră.
De asemenea, cele două părți au convenit să colaboreze pentru reluarea de luna viitoare a reunirii familiilor despărțite de războiul din 1950-1953, a mai afirmat oficialul sud-coreean în declarația sa de presă.
Acordul prevede totuși că decizia sud-coreeană de a întrerupe difuzarea de mesaje de propagandă prin megafoane va fi nulă și neavenită dacă ‘un eveniment anormal se va produce’ pe viitor, o referire probabilă la noi provocări din partea Phenianului.
Potrivit AFP, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a primit ‘cu căldură vestea unui acord între Coreea de Sud și Coreea de Nord’ , precizând că speră că perspectiva unor întâlniri regulate între cei doi vecini ‘va permite rezolvarea eficientă a problemelor care pot surveni în peninsula coreeană’.
Și purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, John Kirby, a exprimat ‘speranța că (acordul) va contribui la reducerea tensiunilor’ în peninsula coreeană. SUA, garant al securității aliatului lor Coreea de Sud, au un ‘angajament de nestrămutat’ față de Seul, a subliniat John Kirby.
Coreea de Nord a bombardat joi (20 august 2015) o unitate a armatei sud-coreene în partea occidentală a graniței ce divizează Peninsula Coreea. În replică, Coreea de Sud a tras zeci de obuze de cealaltă parte a graniței cu Nordul, a anunțat Ministerul sud-coreean al Apărării. Schimbul de focuri de joi s-a derulat în contextul exercițiilor militare comune SUA-Coreea de Sud, care au început săptămâna trecută și pe care Nordul le consideră drept o pregătire de război. Ulterior izbucnirii violențelor, SUA au suspendat desfășurarea exercițiilor militare în regiune.
Sursă: Agerpres
Leave a Reply